Antrenorul Marcel Jipeanu, de la Kempo Năvodari După 22 de ani, a ajuns la mormântul tatălui său, în Polonia, şi a îndeplinit dorinţa bunicii (galerie foto)

Marcel Jipeanu, cel care-i pregăteşte pe luptătorii de la Kempo Năvodari, şi-a îndeplinit o datorie de suflet. De 22 de ani, el trăia cu o povară pe inimă. În 1997, tatăl său, pe care-l chema tot Marcel, a murit departe de ai săi, în Polonia, în condiţii neclare. De atunci, nimeni din familie nu a reuşit să ajungă la mormântul său din oraşul Zgorzelec. Situaţia s-a schimbat însă de curând, iar Marcel Jipeanu şi unul dintre fraţii săi au reuşit să îndeplinească o dorinţă a bunicii lor, care i s-a arătat în vis.

 

În 1997, vestea morţii capului familiei Jipeanu a căzut ca un trăsnet peste membrii acesteia. Tatăl s-a stins în Polonia, unde se afla singur. Circumstanţele morţii sale sunt neclare, existând suspiciunea că ar fi fost ucis. În acest sens, au circulat două variante. „Regret şi acum că nu am putut fi lângă el atunci, poate nu se mai întâmpla acea tragedie. În seara când ar fi trebuit să vină acasă, ar fi umplut maşina cu toate lucrurile pe care le luase pentru noi, însă totul a fost în zadar, viaţa i s-a frânt în acel fatidic an 1997“, spune Marcel Jipeanu.

 

 

Potrivit acestuia, corpul neînsufleţit al tatălui său a fost găsit într-un lac. „A fost dus la morgă. L-au ţinut cam trei luni, la rugăminţile noastre, să ne ducem să îl recunoaştem. Însă n-am reuşit să ajungem, nu am fost ajutaţi de nimeni“, punctează Marcel Jipeanu, acum în vârstă de 41 de ani, iar în 1997 un tânăr de numai 18 ani. Tragediile în familia sa nu aveau să se oprească însă odată cu moartea tatălui, care a fost înmormântat în cele din urmă la Zgorzelec. „Noi, până la tata, nu avusesem morţi în familie. Dar, când am aflat de el, imediat, după două luni, a murit şi bunica mea. S-a stins la noi în casă. După alte două - trei luni, a decedat şi bunicul, iar, la scurt timp, a părăsit lumea celor vii şi unchiul nostru. Când a murit bunica, am avut un vis în care ea vorbea doar cu mine şi îmi transmitea că nu îl poate găsi pe tatăl meu, deoarece era pe un alt tărâm. Și că el va putea fi lângă noi doar dacă mă duc să aduc pământ de la mormântul lui la mormântul ei, aici, în România“, povesteşte Marcel Jipeanu.

 

 

Aceasta a fost dorinţa bunicii, care i s-a arătat în vis lui Marcel, dar acesta, timp de aproape 25 de ani, nu a reuşit să o îndeplinească. Iar povara care îi apăsa sufletul, din această cauză, creştea de la an la an. Până acum însă. „Am trăit aproape 25 de ani cu regretul că nu am ajuns să fac acest lucru. Însă, de curând, împreună cu unul dintre fraţii mei, am reuşit să ajungem în Zgorzelec. Totul era schimbat aici faţă de ce ştiam eu (n.r. Marcel fusese acolo în 1994). Mă trezisem într-o altă lume. Era ora 1 noaptea când ne-am hotărât să tragem undeva maşina, să dormim câteva ore. Unde credeţi că am oprit, fără să ne dăm seama? Chiar în faţa cimitirului în care era înmormântat tata! Fără să ne dăm seama, scăpasem deja de o problemă, deoarece nu aveam idee unde ar putea fi cimitirul. Imediat, atunci, noaptea, fără a mai ţine seama de oboseală, am întrat în cimitir şi am început să căutam. Un cimitir în care erau mii de persoane, iar noi căutam un mormânt de aproape 25 de ani vechime....“, punctează Marcel Jipeanu.

 

 

Într-un final, după o oră şi jumătate de căutări asidue, au reuşit să dea de mormântul celui ce a fost Marcel Jipeanu senior. „În jurul orei 2.30 noaptea, am reuşit să găsim mormântul. Crucea ruptă, iarbă cât cuprinde pe el. Dimineaţa am fost la administrator şi el a confirmat că acela era mormântul. Am făcut curat şi am luat pământ să fac ceea ce visasem. Am fost la poliţie să aflăm ce s-a întâmplat, dar de acolo ne-au trimis la procuratură. Aici nu au avut timp de noi, mai ales că abia ne înţelegeam cu ei. Au zis că, dacă vrem detalii, să venim cu un translator sau să cerem pe mail tot ce vrem să aflăm. Misiunea mea a fost îndeplinită, aş putea spune. În mare, am reuşit să fac un lucru ce îmi stătea pe conştiinţă, iar acum sunt împăcat sufleteşte că am reuşit să aduc pământ de acolo la mormântul bunicilor mei“, arată antrenorul de la Kempo Năvodari. 

 

 

„Operaţiunea fraţilor Jipeanu în Polonia se încheie cu bine. Am găsit mormântul tatălui nostru, am muncit puţin... Am făcut curăţenie, acum ne întoarcem în România cu sufletele împăcate. După 22 de ani, am reuşit să facem acest lucru. Următorul obiectiv este să îl aducem în ţară, dacă ne ajută bunul Dumnezeu“, a postat Marcel Jipeanu pe Facebook după ce a reuşit să îndeplinească ce-şi propusese când plecase din România.

 

 

Moartea, în 1997, a tatălui său l-a călit şi l-a maturizat mai devreme pe tânărul Marcel. Acesta oricum era boxer în acea perioadă şi era un luptător. „Când a murit tata, eram fiul cel mare, noi fiind patru fraţi. Am luat viata în mâini încă de atunci şi am încercat să am grijă de toată familia. Eu deja eram însurat şi nu a fost uşor să am grijă de mama, trei fraţi şi o soţie. Deşi aveam 18 ani, am reuşit să trec cu bine peste toate greutăţile şi nu m-am lăsat de sport“, spune Marcel Jipeanu junior.