Antrenorul Thierry Van Cleemput a sosit în România. Ce a spus despre Simona Halep
Antrenorul Thierry Van Cleemput a sosit în România. Ce a spus despre Simona Halep„Nu am început să lucrez cu Simona. Abia am cunoscut-o în Australia şi am stat de vorbă. După cum ştiţi, are nevoie de ajutor, am venit aici şi poate vom colabora. Acum doar vom sta de vorbă şi poate vom încerca. Darren îmi este prieten bun, îl apreciez mult. Urmează să o cunosc mai bine pe Simona, trebuie să-mi formez o parere despre ea. Simona si Darren au avut o experienţă minunată, au avut performanţe uriaşe împreună. Nu ştiu dacă sunt persoana potrivită, vom vedea”, a spus Van Cleemput, la sosirea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, scrie news.ro.
În vârstă de 50 de ani, Thierry Van Cleemput a fost, până de curând, antrenorul lui David Goffin. El l-a pregătit pe numărul 1 belgian din aprilie 2014, jucătorul reuşind să ajungă în Top 10 ATP. El i-a mai pregătit pe Steve Darcis şi Olivier Rochus, iar între 2002 şi 2005 a fost căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Belgiei.
Simona Halep a încheiat la sfârşitul anului trecut colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. La Australian Open, Halep a mai colaborat cu Cahill, dar şi cu căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, Florin Segărceanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp