Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț de ultimă oră al lui Gheorghe Hagi în privința pachetului de acțiuni de la Farul Constanța. „Obiectivul numărul unu pentru noi“

ro

16 Sep, 2023 19:13 4810 Marime text
 
Fostul mare jucător brazilian Rivaldo s-a alăturat campioanei României, Farul Constanța, ca acționar în club, iar Gheorghe Hagi, manager tehnic al echipei și acționar principal al FCV Farul, s-a referit la venirea oficială a legendei braziliene la gruparea de pe litoral.
 

A fost dorința lui, a venit de la el. E clar că atunci când cineva de afară își dorește să cumpere acțiuni de la un club, înseamnă că a văzut lucruri bune acolo. Îi mulțumim unui sportiv așa mare ca el, ajuns la un nivel ridicat, că ni s-a alăturat. E o onoare pentru noi să-l avem ca acționar. Nu contează cu cât a venit, ci că e lângă noi și ne sprijină. Iar pe lângă el îi așteptăm și pe ceilalți. Am spus public că așteptăm noi parteneri. Clubul e foarte interesant, Constanța e un oraș frumos, iar echipa noastră a arătat un potențial foarte mare. Clubul are un potențial enorm, astfel că sper să vină și alți parteneri lângă noi.

 

Farul va deveni foarte puternică când se vor vinde toate acțiunile clubului, așa cum îmi doresc eu. În afară că aduc niște bani la club, acționarii se și pricep și pot aduce și opinii foarte multe, de organizare, administrative. Farul are nevoie de acest  lucru.

 
Întrebat dacă, actualmente, are discuții și cu alți posibili acționari, Hagi a răspuns:
 

Când se împlinesc lucrurile, atunci spunem. Nu are rost să vorbim înainte, să spun că acum trei ani era ca și făcută și nu a fost. Dar acesta e obiectivul numărul unu pentru noi, ca până la anul să vindem aceste acțiuni.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:


E oficial
Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii