Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are şapte ani şi e topit după balonul oval O forţă a naturii se ridică în rugbyul constănţean (galerie foto)

ro

20 Nov, 2012 02:13 5245 Marime text

rugby.jpgFace sport de doar două luni, însă a fost remarcat deja. Are o conformaţie fizică pe măsură şi o încrâncenare de luptător. Ghiceşti în el un viitor rugbyst de calibru 

Alex se pregăteşte la grupele de copii ale Clubului Sportiv Cleopatra Constanţa, iar la ultima întrecere la care a participat, turneul de mini-rugby organizat la Baza Sportivă din „Badea Cârţan", a fost printre cei mai buni.

Puştiul de şapte ani e ca un Gulliver sau un Hercule în miniatură, simpatic, bucălat şi durduliu. Pare făcut pentru rugby, un sport în care forţa stă la loc de cinste. Cu bentiţă pe cap şi în echipamentul negru, zici că-i un pui de neo-zeelandez, cu zece inimi în piept. „Alex e un scump. E cel mai bun de la vârsta lui. Îi place enorm rugbyul şi e încurajat şi sprijinit foarte mult de familie. Tatăl său îl aduce la antrenament, stă cu el pe parcursul şedinţei de pregătire, iar apoi îl duce acasă. Băiatul face sport de vreo două luni", spune antrenorul lui Alex, Dumitru Barbu (45 de ani), fost rugbyst la CFR Constanţa, Farul sau Constructorul. La primele două echipe, a fost coleg cu fundaşul Dan Chelaru, pe al cărui băiat îl pregăteşte acum la Cleopatra. Andrei Chelaru împlineşte şapte ani în decembrie şi îi calcă pe urme tatălui. Aşchia nu sare departe de trunchi în familia Chelaru, iar Andrei dovedeşte şi el reale calităţi. Cu Alex şi Andrei în echipă, secondaţi de ceilalţi copii, Barbu poate sta liniştit. Va avea echipă tare. Tatăl lui Alex, Marius Panait, pe care puştiul îl moşteneşte la fizic, nu e străin de sport. A făcut fotbal, iar la şcoală a fost coleg de clasă cu antrenorul de la CS Tomitanii, Cristi Cojocaru.

rugby1.jpgCel mai mic copil pe care-l antrenează Dumitru Barbu la Cleopatra, Eden, are şase ani şi face rugby de două săptămâni. Alţi puşti topiţi după sportul cu balonul oval sunt Vlăduţ Hodorogea (la Under-10), fraţii Burlăcel (Ştefan şi Radu) - la Under-12, Bogdan Frigioiu sau Dragoş Angelescu (la Under-14). Din echipa Under-12 face parte şi Răzvan Stăetu, al cărui tată, Stelică, a practicat şi el rugbyul. Şi Cristi Cojocaru, la CS Tomitanii Constanţa, are o groază de puşti extrem de promiţători la echipele de mini-rugby. Câteva nume, de la formaţia Under-14: Florian Ciocoiu, Cosmin Bălan, Cristian Mocanu, Marius Ciupercă sau Bogdan Udrea. Fostul rugbyst Adrian Corcheş şi-a dat cei doi băieţi pe mâna lui Cojo. Vlăduţ joacă la Under-12, iar Radu la Under-16.

Tomitanii şi LPS, câştigătoare la rugby în şapte

La întrecerea de mini-rugby desfăşurată în Complexul Sportiv „Badea Cârţan" au participat Barbu şi Cojocaru, cu copiii lor, şi Bogdan Cristea, cu puştii pe care-i pregăteşte la CSO Ovidiu. „Nu am pus bază pe rezultate, ci pe distracţia copiilor. Nu au fost meciuri propriu-zise, organizate. Am alcătuit echipe echilibrate, pe două secţiuni: Under-10 şi Under-12 cu Under-14. Important este că toţi copiii au fost câştigători", a declarat Florin Ţugurel, directorul regional de dezvoltare Dobrogea al Federaţiei Române de Rugby.

Turneul amical de rugby în şapte de la acelaşi turneu organizat de CS Cleopatra le-a revenit echipelor Tomitanii Constanţa (la Under-17; antrenor - Cristi Cojocaru) şi Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" Constanţa (la Under-16; antrenor - Adrian Pllotschi). Tomitanii au câştigat ambele meciuri disputate, rezultatele fiind: Tomitanii - CFR Constanţa I (antrenor, Nicolae Mocanu) 24-21, CFR I - CFR II 7-24, Tomitanii - CFR II 29-12. La U-16 s-au confruntat Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" Constanţa, Tomitanii şi Cleopatra (antrenor, Marian Nache). S-au impus la setaveraj elevii lui Pllotschi, ei având acelaşi număr de puncte ca şi Cleopatra. Rezultatele: Tomitanii - LPS 7-53, Tomitanii - Cleopatra 0-38, LPS - Cleopatra 12-12.

„Turneul organizat de Cleopatra este unul binevenit, menţine în priză echipele după terminarea turului de campionat. În plus, pentru juniorii U-16 reprezintă un antrenament util în vederea campionatului oficial de rugby în şapte dobrogean, care va avea loc duminică, 25 noiembrie. Nu cred că trebuie să mai menţionez importanţa acestui tip de rugby, având în vedere că va deveni sport olimpic din 2016", a spus Florin Ţugurel.

Farul a bătut vice-lidera

Altfel, într-un meci foarte important contând pentru Divizia Naţională Under-19, RCJ Farul Constanţa a dispus pe teren propriu de Siromex Baia Mare (vice-lidera ierarhiei), scor 33-15. Oaspeţii au încheiat prima repriză în avantaj, cu 15-5, dar după pauză Farul a marcat patru eseuri, toate transformate, şi a înclinat balanţa în favoarea sa.

Vezi video aici: http://www.facebook.com/photo.php?v=490471087651529&set=vb.443624865669485&type=3&theater

Sursa foto şi video: Dobrogea Rugby

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • rotaru 22 Nov, 2012 22:04 nu il cunosc pe acest copil dar mi-as dori ca peste ani si ani sa vb despre el cu mare entuziasm si mandrie ca face parte din familia rugby-ului constantean , zic asta pt ca daca ar fi ca florian cu aceleasi calitati care m-au facut sa ma "indragostesc" de el atunci cand l-am vazut la mangalia la mini rugby am zis ca este si v-a fi un mare rugby-st , a inceput lumea sa-mi de-a dreptate si sper s-o tina asa pana la adanci batranetiii...