Aşchia nu a sărit departe de trunchi în familia Bulilete din Cernavodă Tatăl, mama şi cele două fiice au centura neagră la karate (galerie foto)
Aşchia nu a sărit departe de trunchi în familia Bulilete din Cernavodă: Tatăl, mama şi cele două fiice au
21 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
5954
Marime text
Karatele sunt cel mai frumos lucru care li s-a întâmplat până acum membrilor familiei Bulilete, din Cernavodă. Prin intermediul artelor marţiale, doi tineri s-au cunoscut şi şi-au unit destinele, iar apoi rodul dragostei lor, care le-a înflorit viaţa - cele două fete - au urmat şi ele „calea mâinii goale”.
Adus de serviciu, cu ani în urmă, de la Bacău la Cernavodă, Gheorghe Bulilete a început să practice karatele în 1987, la o sală din Medgidia, sub îndrumarea lui Costin Asanachescu. Ulterior, a trecut cu antrenamentele la Cernavodă, iar în sala de pregătire de acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie. Părinţii acesteia veniseră de la Vaslui în Constanţa, iar tânăra se născuse în judeţul de la malul mării. Atrasă de karate, Elena a păşit în sala de la Cernavodă. Acolo l-a remarcat şi pe un atrăgător sportiv, care avea centură maro. „I-a plăcut şi de sală, şi de mine”, râde Gheorghe Bulilete, când îşi aduce aminte cum s-a înfiripat marea lor dragoste.
În scurt timp, au devenit o familie. S-au cunoscut în aprilie, iar în februarie anul viitor s-au căsătorit. Gigi a fost campion judeţean, campion zonal, dar a avut succes şi pe plan naţional, ieşind trei ani la rând campion al României, la kata (luptă imaginară cu unul sau mai mulţi adversari). „Kumite (n.r. luptă directă între doi parteneri) practicam mai rar pe atunci, nu prea aveam protecţie şi nici nu prea ne dădeau voie”, arată Gheorghe Bulilete, care a concurat până la 33 de ani, după care s-a dedicat antrenoratului. Are centură neagră 5 Dan, iar soţia sa centură neagră 1 Dan. A participat şi ea la întreceri, dar mai puţin, până la centura verde, întrucât a născut şi a trebuit să aibă grijă de cele două copile, Lavinia şi Georgiana, rărind astfel apariţiile competiţionale. Oricum, s-a aflat în febra concursurilor până aproape de 30 de ani. În acest an, Elena Bulilete putea da examen pentru 2 Dan, dar a amânat momentul. Ajunsă la 42 de ani, a rămas cu sufletul aproape de karate. În plus, se pregăteşte la sală şi e chiar instructor, lucrând cot la cot cu soţul ei, antrenorul de la Clubul Sportiv Bujin Cernavodă. „Elena are grupă de copii, de 5-9 ani, iar eu pregătesc sportivii avansaţi, categoria de performanţă”, arată Gheorghe Bulilete.
Medaliată de la cinci ani
Printre karateka de top de la Bujin Cernavodă se numără şi cele două fete ale lui Gheorghe şi Elenei, care şi-au depăşit deja părinţii în ce priveşte performanţa. Lavinia are 19 ani, iar Georgiana - 17 ani. Ambele sunt campioane naţionale şi medaliate cu bronz la Campionatul Mondial de karate Shotokan WSKU, din acest an, de la Istanbul, unde Georgiana a urcat de două ori pe podium la junioare, la kata (individual şi pe echipe), iar Lavinia a fost a treia la senioare, la kumite (cu echipa României). Ambele surori au centura neagră 1 Dan, iar Lavinia este şi arbitru, deţinând gradul C naţional. „Lavinia a început karatele la trei ani, iar Georgiana doi ani mai târziu. La cinci ani, Lavinia a cucerit locul întâi la Cupa Oil Terminal, iar de atunci diplomele, medaliile şi trofeele au curs. La fel şi în cazul Georgianei. Acasă avem aproape doi pereţi plini cu trofee. În proporţie covârşitoare, sunt ale fetelor, eu am mai puţine. Ultima dată au cucerit medalii la Naţionalele de la Braşov, Lavinia la senioare, iar Georgiana la junioare. Deşi a concurat la o categori superioară, -65 kg (întrucât la -55 kg nu au fost sportive), fiica mea cea mică a răzbit şi aşa”, arată Gheorghe Bulilete. Tatăl este tare mândru de cele două comori ale sale. „Aş vrea ca toţi părinţii să aibă fete ca ale noastre. Cuminţi, ascultătoare, dedicate sportului şi sălii de antrenament. N-am avut nicio problemă cu ele. Nu ne-au ieşit deloc din cuvânt. Lavinia ne dă şi o mână de ajutor la pregătire, corectându-i pe cei mici când greşesc”, îi creşte inima antrenorului de la CS Bujin Cernavodă. „Pentru noi, karatele au devenit un mod de viaţă, din toate punctele de vedere. Planurile mele pe termen scurt se leagă de obţinerea carnetului de instructor. De asemenea, doresc să devin un bun arbitru”, a spus şi Lavinia Bulilete.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii