Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:49 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, „marinarii“ joacă la Constanţa cu Delta Tulcea Lotul FC Farul, afectat de viroză

ro

14 Feb, 2015 00:00 2667 Marime text


FC Farul susţine, astăzi, al doilea meci amical al perioadei de iarnă, întâlnind, la Constanţa, vice-lidera seriei secunde a Ligii a III-a, Delta Dobrogea Tulcea. Partida începe la ora 11.00 şi este găzduită de stadionul „Farul“.
 
Miercuri, „marinarii“ au învins în deplasare, cu 2-1, Axiopolis Cernavodă, partidă în care au avut mai mulţi indisponibili. Şi astăzi, antrenorii Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina se confruntă cu probleme de efectiv, pe lângă accidentări, lotul fiind afectat, în ultimele zile, şi de o viroză, căreia i-au căzut victime mai mulţi fotbalişti, dar şi antrenorul principal Marian Dinu. „La antrenamentul de astăzi (n.r. ieri), am avut numai 16 jucători. Sperăm ca pentru meciul de mâine (n.r. astăzi) să recuperăm câţiva dintre cei indisponibili“, a declarat secundul Ion Barbu. În cantonamentul care s-a încheiat miercuri, Farul a avut 26 de jucători, iar lotul ar putea fi completat în aceste zile. „Avem discuţii cu patru jucători, un fundaş stânga, un portar, un mijlocaş defensiv şi unul ofensiv. Tratativele sunt însă nefinalizate, iar dacă nu cădem de acord până duminică (n.r. mâine), închidem lista de achiziţii“, a spus preşedintele executiv Auraş Braşoveanu.

 Cum se acordă punctajul la dosarele depuse pentru finanţare

În ce priveşte finanţarea de la Consiliul Judeţean Constanţa, proiectul Farului este „Constanţa se pune în mişcare. Fotbal pentru sufletul Dobrogei“. Consilierii judeţeni au aprobat proiectul 49 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului judeţean, în care, prin Programul Judeţean pentru Susţinerea Sportului de Performanţă, pentru fotbal s-au alocat 1.700.000 de lei (din totalul de 12.700.000 de lei), iar, prin Programul Judeţean pentru susţinerea şi Promovarea Sportului de Masă, fotbalul va primi 1.000.000 de lei din suma totală de 2.300.000 de lei. Pentru obţinerea acestor sume, cluburile interesate trebuie să depună proiecte. Toate cererile selecţionate în urma trierii sunt supuse evaluării. La acordarea punctajului prin Programul Judeţean pentru Susţinerea Sportului de Performanţă, vor fi considerate prioritare: 1. anvergura proiectului, după cum urmează - pentru participarea la competiţiile internaţionale intercluburi şi în liga superioară la nivel naţional; pentru participarea în liga superioară la nivel naţional; pentru participarea în competiţiile naţionale pentru copii şi juniori sau participarea în ligile naţionale inferioare; 2. Relevanţa proiectului pentru contextul sportiv, după cum urmează - pentru reprezentare echipă la nivel judeţean; pentru reprezentare echipă la nivel local; 3. Numărul sportivilor selecţionaţi în loturile naţionale respective, după cum urmează: sportivi selecţionaţi atât la juniori, cât şi la seniori; sportivi selecţionaţi doar la seniori; 4. Fezabilitatea proiectului; 5. Bugetul, după cum urmează: raportul cheltuieli estimate - rezultate - aşteptate este realist şi în concordanţă cu activităţile planificate; cheltuielile propuse reflectă în mod real raportul valoare/cost; 6. Impactul asupra grupurilor ţintă şi a beneficiarilor.
La acordarea punctajului prin Programul Judeţean pentru susţinerea şi Promovarea Sportului de Masă vor fi considerate ca prioritare:1. Anvergura proiectului, după cum urmează - pentru participarea la competiţiile internaţionale intercluburi şi în liga superioară la nivel naţional; pentru participarea în liga superioară la nivel naţional; pentru participarea în competiţiile naţionale pentru copii şi juniori sau participarea în ligile naţionale inferioare; 2. Relevanţa proiectului pentru contextul sportiv, după cum urmează: cu centre în tot judeţul; cu centre la nivel local; 3. Numărul sportivilor legitimaţi, după cum urmează: peste 250 de sportivi legitimaţi; peste 100 de sportivi legitimaţi; sub 100 de sportivi legitimaţi; 4. Fezabilitatea proiectului; 5. Bugetul, după cum urmează: raportul cheltuieli estimate - rezultate - aşteptate este realist şi în concordanţă cu activităţile planificate; cheltuielile propuse reflectă în mod real raportul valoare/cost; 6. Impactul asupra grupurilor ţintă şi a beneficiarilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii