Atleţii Alexandru Vişan şi Răzvan Grecu, din Constanţa, evoluează astăzi în calificări la Campionatul Mondial
Atleţii Alexandru Vişan şi Răzvan Grecu, din Constanţa, evoluează astăzi în calificări la Campionatul
13 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3259
Marime text
Alexandru Florin Vişan şi Răzvan Grecu, reprezentanţii Constanţei la Campionatul Mondial de atletism rezervat juniorilor 1 (Under-20), care se dispută în această perioadă la Tampere (în Finlanda), evoluează astăzi în calificările probei de triplusalt.
Alexandru Florin Vişan (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) va evolua în grupa B, în care are a doua cea mai bună performanţă a sezonului, dintre participanţi, 16,22 m (ceea ce constituie şi record personal). Cea mai bună săritură a sezonului din această grupă îi aparţine lui Jordan A. Diaz (Cuba), cu 17,41 m, iar pe locul trei din acest punct de vedere se află Zhanfei Zhang (China), cu 16,14 m.
Răzvan Grecu (CSS1 Constanţa - CS Farul; antrenor, Daniel Cojocaru) a fost repartizat în grupa A în întrecerea de pe stadionul „Ratina“ din Tampere. Elevul lui Daniel Cojocaru are 16,38 m record personal la triplusalt, iar în acest sezon, până acum, cea mai bună săritură a sa a măsurat 15,25 m. În această grupă, cea mai bună performanţă a sezonului este cea a lui Martin Lamou, din Franţa (16,76 m).
Sursa foto: Facebook
Citeşte şi:
Atleţii Alexandru Vişan şi Răzvan Grecu, din Constanţa, evoluează la Campionatul Mondial

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii