Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:33 30 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atletism Constanța Leonard și Eduard Durău, copiii fostului mare handbalist Cornel Durău, pe podium în capitală (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

ro

29 Jan, 2025 17:00 766 Marime text
 
Leonard Durău. Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
  • Cornel Durău este maestru emerit al sportului, dublu medaliat olimpic, dar prezent pe podium şi la Campionatul Mondial.
 
S-a disputat, la București, etapa a doua a Campionatului Național de atletism în sală rezervat categoriilor seniori, Under-23, Under-20, Under-18 și Under-16. Ca și la prima rundă a întrecerii, au participat și au avut evoluții apreciate și mai mulți sportivi reprezentanți ai cluburilor de pe litoral.
 
CSS1 Constanța a participat cu cinci sportivi: Eduard Durău - locul 2 la înălțime Under-16 și la triplusalt (cu record personal), Matei Drăghici - la 400 m (cu record personal), Ștefania Epure - la triplusalt U-18 (cu record personal), Mihai Postolache - la 400 m (cu record personal) și Leonard Durău - locul 1 la triplusalt (cu record personal, 15,40 m). Profesori - Ioan Oltean, Cristina Bujin, Daniel Cojocaru și Coculeana Oltean. Mihai Postolache a evoluat și la 800 m U-16, U-18. „Felicitări sportivilor și succes la competițiile următoare!“, a menționat Coculeana Oltean.
 
Campioni ai României, Leonard și Eduard Durău sunt frați, tatăl lor fiind fostul mare handbalist Cornel Durău, maestru emerit al sportului, dublu medaliat olimpic, dar prezent pe podium şi la Campionatul Mondial. Antrenat de Daniel Cojocaru, Leonard Andrei Durău este dublu legitimat, CSS1 Constanța - CS Farul Constanța.
 
Profesor la CSS1 Constanța, Coculeana Oltean este și sportivă activă, în întrecerile Masters, în care e multiplă campioană națională, iar anul trecut și vicecampioană mondială. După ce a ocupat locul întâi la aruncarea greutății la etapa întâi a Campionatului Național 2025 (la Masters), Coculeana Oltean a evoluat și la etapa a doua, în care s-a confruntat cu adversare mult mai tinere, în proba de aruncare a greutății U-20, U-23 și senioare. Deși e născută în 1956 și a avut adversare născute în 2007 (două) și 1995, sportiva constănțeană a urcat pe podium, ocupând locul 3, cu 9,34 m.
 
De la CS Farul Constanța a mai urcat pe podium Albert Belu (antrenor, Eveline Anca Lisenco), care a ocupat locul întâi la 400 m U-16, locul doi la lungime și locul trei la 200 m. CS Farul le-aa avut în concurs și pe Alecsandra Scărlătescu (CS Farul - CS Rapid București) - la 200 m și la 400 m U-16, U-18 și pe Ana Maria Nedelcu (la 800 m U-16, U-18), dar și pe Kevin Zidaru (la 200 m și 400 m U-16, U-18).  
 
În concursul de aruncare a greutății Under-18, gemenii Marica, de la Axiopolis Cernavodă (antrenor, Vicențiu Culea), s-au clasat astfel: Alexandru - locul 2, Bogdan - locul 5.
 

Dragoș Silvestru (CSM Constanța - CS Rapid București) a fost al doilea la 60 m garduri seniori,  Under-23, aceeași poziție i-a revenit lui Cristian Radu (CSM Constanța) la triplusalt U-20, U-23, seniori, Marian Petre (CSM Constanța - CS Petrolul Ploiești) s-a clasat pe trei la lungime U-20, U-23, seniori, Ioana Emilia Colibășanu (CSM Constanța) a urcat pe podium la triplusalt U-20, U-213, seniori, iar o evoluție bună a avut și Dan Iustin (CSM Constanța), la 60 m garduri U-18.      
 
Alin Mihai Șavlovschi (CS Medgidia; antrenor, Sandu Nicolae) a obținut locul 1 la 1.500 m U-20, U-23, seniori, iar la 3.000 m a ocupat poziția secundă. De la CSS Medgidia, Paolo Nicolas Castiglione a concurat la 400 m U-16, U-18.
 
Nici sportivii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța participanți la etapa a doua, pregătiți de Carmen Botea și Alex Vișan, nu au înșelat așteptările, având evoluții favorabile, cu clasări în plutonul fruntaș. Au evoluat Iarina Dima (la 60 m U-16, triplusalt U-16, u-18), Ana Maria Trofin Arachelian (la 200 m U-16, U-18), Ioana Novac, Maria Avram (LPS - CSM Constanța) - la triplusalt U-16, U-18, Eduard Voinea (la 60 m U-16, triplusalt U-16, U-18), Andrei Iancu, Costin Iancu, Denis Voinea (la 200 m U-16, U-18), Pavel Olaru (la 400 m U-16, U-18), Constantin Lughi Skripchenko (la lungime U-16, U-18), Sebastian Vișan (LPS - CSM Constanța) și Sebastian Nicolai (la triplusalt U-16, U-18).
 
PRECIZĂRI:

 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto galerie: Facebook (Coculeana Oltean, CS Farul, Cleopatra Farcas Walder) 
  
Citește și:
 
Atletism Constanța
Coculeana Oltean, pe primul loc la București. „Succes tuturor atleților, care nu au condiții de pregătire!“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii