Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:55 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atletul Vicenţiu Culea, dublu campion balcanic la veterani. Pe podium a urcat şi Valentin Marius Saioc (galerie foto + document)

ro

26 Sep, 2018 00:00 5009 Marime text
Atletul veteran Vicenţiu Culea, de la Axiopolis Cernavodă, a cucerit două medalii de aur la Campionatul Balcanic de la Celje (Slovenia).
Culea a concurat la patru probe, la categoria de vârstă 55 de ani, iar campion balcanic a ieşit la aruncarea ciocanului de 6 kg, cu 38,01 m, şi la aruncarea ciocanului greu (11,34 kg), cu performanţa de 11,70 m. Celelalte două probe la care a evoluat Vicenţiu Culea au fost aruncarea greutăţii, la care a ocupat locul patru (cu 11,43 m), şi aruncarea discului, la care s-a clasat pe poziţia a şasea (cu 29,91 m). La două dintre aceste secţiuni, greutate şi ciocan de 6 kg, atletul de la Axiopolis a realizat la Balcaniadă performanţe mai bune decât la Campionatul Naţional, atunci înregistrând 10,73 m, respectiv 33,07 m.
 
„Sunt mulţumit de ce am realizat în Slovenia, două titluri balcanice. E greu să participi la patru probe şi la toate să cucereşti medalia de aur, mai ales că la unele dintre ele timpul a fost defavorabil“, a declarat Vicenţiu Culea.
 
La întrecerea din Slovenia a evoluat şi Valentin Marius Saioc, de la Noua Generaţie Mangalia, care a concurat la o probă a categoriei 40 de ani, săritura în lungime, cucerind medalia de bronz, cu 5,92 m. Marius Saioc este poliţist la Poliţia municipiului Mangalia.
 
Sursa foto: Facebook 
 
Citeşte şi:
 
Recorduri naţionale pentru atleţii veterani Vicenţiu Culea şi Gheorghe Romaşcanu. Primul a ieşit de patru ori campion al României!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii