„Au furat repede meserie“ Un handbalist de la HC Dobrogea Sud şi unul de la CSS1 Constanţa, toboşari în galeria SSC Farul (galerie foto)
„Au furat repede meserie“: Un handbalist de la HC Dobrogea Sud şi unul de la CSS1 Constanţa, toboşari în
03 May, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
5669
Marime text
Galeria liderului seriei secunde a Ligii a 3-a de fotbal, SSC Farul Constanţa, a avut doi toboşari inediţi la meciul de pe teren propriu cu Metalul Buzău, câştigat cu 3-0.
Întrucât toboşarii consacraţi nu au putut fi prezenţi la această partidă, fanii s-au orientat către cei doi, Mihnea Nicolae şi Mircea Ilie (ambii handbalişti, în vârstă de 15 ani). Ei mai veniseră la meciurile Farului, Mircea încurajând echipa chiar din mijlocul galeriei, în vreme ce Mihnea (campion naţional la Beach-Handball) s-a aflat pentru prima dată în postura de ultras, plăcându-i în mod deosebit.
„Povestea suporterilor din această săptămână vine chiar din sânul Peluzei Sud, locul de adunare a celor mai pătimaşi suporteri ai Farului. Privaţi, din cauza minivacanţei de 1 Mai, de aportul mai multor membri, printre care şi «tobarii» consacraţi ai galeriei, fanii constănţeni s-au orientat repede şi au reuşit să suplinească această lipsă prin intermediul a doi tineri de 15 ani, ambii elevi de liceu şi practicanţi de handbal la nivel de juniori, în timpul liber. Mihnea şi Mircea, căci aşa se numesc eroii principali ai acestei poveşti, au mai fost şi la alte meciuri, uneori chiar în peluză, dar acum a fost prima oară când cei doi au pus mâna pe beţele unei tobe. Încurajaţi şi de ceilalţi suporteri, dar şi de un grup numeros de colegi de clasă şi de liceu, au furat repede meserie, iar prestaţia lor a fost una lăudabilă! Pe lângă sunetul tobelor, glasurile de copii s-au îmbinat perfect cu cele ale celorlalţi suporteri, pentru o nouă atmosferă de neuitat! Am ales să publicăm această poveste tocmai în ziua de 2 Mai, pentru că este Ziua Tineretului. Sperăm ca din ce în ce mai mulţi tineri şi copii să ni se alăture în tribune, pentru că doar aşa vom avea viitorul asigurat! Învăţăm copiii să iubească Farul! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, este mesajul SSC Farul, postat ieri pe pagina de Facebook a clubului.
Mihnea Nicolae joacă pivot la echipa de juniori a HC Dobrogea Sud, antrenată de Iuxel Osman, şi este elev în clasa a noua la Liceul Teoretic „Ovidius“ din Constanţa. Mircea Ilie învaţă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa şi este coordonator de joc la juniorii CSS1 Constanţa pregătiţi de Lăcrămioara Ilie. „Mircea a mai fost în galerie. Şi eu am mai venit la meciuri, dar, până la această partidă, am stat în alte sectoare de tribună. Însă tot timpul mi-a plăcut ideea galeriei Farului. Am apreciat că a sprijinit mereu echipa. Practic, a ţinut în viaţă spiritul farist. Astfel că am zis să vin şi eu alături de suporteri şi să-i ajut după puterile mele. La meci, iniţial, eu am ţinut toba, iar Mircea a bătut în ea. Iar apoi, după ce am reţinut cât de cât ritmurile, am schimbat rolurile, eu la beţe, iar Mircea la ţinut toba. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din mijlocul suporterilor, astfel că, de acum înainte, voi merge la meciurile Farului numai în peluză“, a declarat Mihnea Nicolae, care a început handbalul la HCM Constanţa, după care a jucat şi la juniorii HC Farul. Cu echipa de juniori 1 a HC Dobrogea Sud Constanţa a ieşit campion naţional la Beach-Handball.
La aceeaşi partidă SSC Farul - Metalul Buzău, pe stadionul „Farul“ şi-a făcut apariţia şi un… pirat! Este vorba de cel care a întreţinut atmosfera, în rândul copiilor, în sectorul „Family Zone“ de la tribuna întâi (în stânga tribunei oficiale, lângă peluza fără tabelă), acolo unde au stat familiile cu copii. Toţi micii suporteri ai SSC Farul care au intrat în acea zonă au participat la un concurs cu premii constând în pachete cu dulciuri şi odorizante auto, extragerea biletelor câştigătoare făcându-se la pauza partidei. La intrarea în „Family Zone“, a existat o urnă, în care copilul sau părintele a introdus biletul de meci, pe spatele căruia au scris numele şi numărul de telefon. „Family Zone“ şi concurs cu premii pentru copii au fost şi la meciul cu Progresul 1944 Spartac, doar că atunci nu a existat şi un personaj de poveste care să întreţină atmosfera.
Cei de la SSC Farul au prezentat şi povestea unui alt suporter înfocat, Adi (26 de ani), care este din Craiova, echipă cu care ţine, dar şi cu Farul, fiind membru cotizant „Lup de mare“ al SSC Farul! Pasiunea lui Adi pentru formaţia de pe litoral i se trage de la nişte rude din judeţul Constanţa. „Iată că şi la Craiova, la fel ca la Constanţa, pasiunea pentru culorile alb şi albastru reprezintă o condiţie sine-qua-non, care se moşteneşte din generaţie în generaţie. Chiar dacă nu dispune de posibilităţi financiare deosebite, Adi încearcă mereu să-şi achite cotizaţia la termen, mai ales că acest lucru necesită o deplasare la un ghişeu bancar. Din păcate, nu putem ataşa şi o poză acestui scurt articol, deoarece Adi, cu modestie, a ales să-şi păstreze anonimatul“, spun reprezentanţii SSC Farul.
„Adi, îţi mulţumim pentru sprijinul tău! Îţi mulţumim pentru că ai ales să crezi în proiectul nostru şi în valorile pe care le promovăm prin intermediul acestuia. Iubirile în alb şi albastru sunt cele mai trainice! Suntem mândri cu asemenea suporteri şi susţinători! Sperăm ca aceste poveşti frumoase să fie un catalizator pentru toţi suporterii farişti, indiferent unde s-ar afla. Împreună, putem constitui un nucleu care să contribuie nemijlocit la bunul mers al activităţii sportive şi la dăinuirea unui simbol al oraşului Constanţa, cum este Farul“, se mai arată pe pagina de Facebook a clubului, unde s-a lansat din nou invitaţia constănţenilor sau suporterilor din alte judeţe de a deveni membri cotizanţi la SSC Farul.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa şi Facebook (SSC Farul, Mihnea Nicolae, Mircea Ilie)

Au schimbat rolurile

Piratul de la „Family Zone“

Tânăr craiovean, membru cotizant al SSC Farul
Cei de la SSC Farul au prezentat şi povestea unui alt suporter înfocat, Adi (26 de ani), care este din Craiova, echipă cu care ţine, dar şi cu Farul, fiind membru cotizant „Lup de mare“ al SSC Farul! Pasiunea lui Adi pentru formaţia de pe litoral i se trage de la nişte rude din judeţul Constanţa. „Iată că şi la Craiova, la fel ca la Constanţa, pasiunea pentru culorile alb şi albastru reprezintă o condiţie sine-qua-non, care se moşteneşte din generaţie în generaţie. Chiar dacă nu dispune de posibilităţi financiare deosebite, Adi încearcă mereu să-şi achite cotizaţia la termen, mai ales că acest lucru necesită o deplasare la un ghişeu bancar. Din păcate, nu putem ataşa şi o poză acestui scurt articol, deoarece Adi, cu modestie, a ales să-şi păstreze anonimatul“, spun reprezentanţii SSC Farul.
„Iubirile în alb şi albastru sunt cele mai trainice!“
„Adi, îţi mulţumim pentru sprijinul tău! Îţi mulţumim pentru că ai ales să crezi în proiectul nostru şi în valorile pe care le promovăm prin intermediul acestuia. Iubirile în alb şi albastru sunt cele mai trainice! Suntem mândri cu asemenea suporteri şi susţinători! Sperăm ca aceste poveşti frumoase să fie un catalizator pentru toţi suporterii farişti, indiferent unde s-ar afla. Împreună, putem constitui un nucleu care să contribuie nemijlocit la bunul mers al activităţii sportive şi la dăinuirea unui simbol al oraşului Constanţa, cum este Farul“, se mai arată pe pagina de Facebook a clubului, unde s-a lansat din nou invitaţia constănţenilor sau suporterilor din alte judeţe de a deveni membri cotizanţi la SSC Farul.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa şi Facebook (SSC Farul, Mihnea Nicolae, Mircea Ilie)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii