Banner uriaş cu Simona Halep pe fațada clădirii principale din Centrul Național de Tenis
Banner uriaş cu Simona Halep pe fațada clădirii principale din Centrul Național de TenisPerformanța excepțională, unică, a Simonei Halep, prima jucătoare de tenis din istoria României care ocupă locul 1 în lume, a fost recompensată încă o dată de Federația Română de Tenis, care a decis să prezinte lumii o imagine atât de dragă nouă, tuturor. Astfel, fațada clădirii principale din Centrul Național de Tenis a fost acoperită cu un banner uriaș care o reprezintă pe Simona într-una dintre cele mai fericite zile din cariera ei de jucătoare profesionistă, ziua în care a devenit cea mai bună din lume, precum și imaginea de pe site-ul oficial al WTA, cu Simona de două ori pe locul 1, în clasamentul general și în WTA Race, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis.
Sursa foto: Federaţia Română de TenisEste un gest pe care federația îl face pentru marea noastră campioană, Simona Halep, care merită, cu certitudine, mult mai mult, pentru că vorbim despre o performanță la care au visat, de-a lungul vremii, milioane de jucătoare, dar pe care au realizat-o atât de puține jucătoare. Am ales acest loc pentru că aici este casa tenisului românesc și pentru că pe aici trec, în fiecare an, mii de jucători pentru care Simona este, și trebuie să fie, un model. Îmi doresc ca toți acești copii, acești tineri care vin să joace tenis pe terenurile de la Centrul Național de Tenis să vadă această imagine și să-și propună ca într-o zi să devină și ei cei mai buni din lume. Tenisul românesc are nevoie de viitori campioni, iar Simona ne-a demonstrat tuturor că se poate, a declarat, pentru site-ul FRT, președintele Federaţiei, constănţeanul George Cosac.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp