Baschet CSM Constanța, înfrângere pe terenul campioanei Elveției, Fribourg Olympic, în Grupa C a FIBA Europe Cup
Baschet: CSM Constanța, înfrângere pe terenul campioanei Elveției, Fribourg Olympic, în Grupa C a FIBA Europe
17 Oct, 2024 07:29
ZIUA de Constanta
609
Marime text
Echipa masculină de baschet CSM Constanța a cedat în cel de-al doilea meci din Grupa C a FIBA Europe Cup, pe terenul campioanei Elveției, Fribourg Olympic, scor 76-103, după ce gazdele s-au aflat în avantaj și la pauză, cu 52-48.
După o primă repriză foarte bună, în care s-a aflat aproape tot timpul la conducere, echipa antrenată de Dan Fleșeriu și Octavian Boian a pierdut din ritm și deficitul de numai 4 puncte de la pauză s-a majorat în sfertul al treilea la 12 puncte, scor 62-74. Gazdele din SITE Sportif Saint-Leonard au fost de neoprit în ultimul sfert, este mesajul CSM Constanța.
Monyea Pratt a fost principalul realizator al echipei constănțene, cu 26 de puncte, 9 recuperări și 9 pase decisive, Cătălin Baciu a încheiat meciul în double double, cu 17 puncte și 11 recuperări, iar Isaiah Philmore a reușit 15 puncte și 7 recuperări.
Au mai jucat Stevenson 7p, 5 recuperări, Gribinic 6p, 4 recuperări, Andrieș 5p, Oprean, Balan, Jeles.
CSM Constanța joacă următorul meci în Liga Națională, cu campioana U-BT Cluj-Napoca, sâmbătă, 19 octombrie 2024, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“, iar marți, 23 octombrie 2024, de la 21.30, va evolua pe terenul liderului Grupei C din FIBA Europe Cup, echipa franceză Cholet Basket, care s-a impus cu 94-81 în fief-ul lui Giants Antwerp.
În primul meci din grupele FIBA Europe Cup, CSM Constanța a pierdut pe teren propriu în fața vicecampioanei Belgiei, Windrose Giants Antwerp, cu 70-88.
Citește și:
Baschet
CSM Constanța, înfrângere la debutul în grupele FIBA Europe Cup (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii