Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 31 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet Phoenix CSU Simona Halep Constanța mai are nevoie de un succes ca să-și asigure locul 5

ro

18 Mar, 2022 00:00 1814 Marime text
Sursa foto: Facebook (Phoenix CSU Simona Halep)
 
  • Formația de pe litoral a învins detașat la Constanța CSTBv CSU Olimpia Brașov, scor 93-60.
 
Echipa feminină de baschet Phoenix CSU Simona Halep Constanța a realizat o nouă victorie în Liga Națională, iar, cu încă un succes, își va asigura locul cinci la finele sezonului regulat.
 
Formația de pe litoral a învins detașat la Constanța CSTBv CSU Olimpia Brașov, scor 93-60. Gazdele au condus și la pauză, cu 48-32, iar pe sferturi scorul în disputa Constanța - Brașov a fost 27-22, 21-10, 23-15, 22-13. Pentru Phoenix CSU Simona Halep au marcat Jade Vega - 20p, Ciara Rosten - 20p, Sara Hinriksdottir - 16p, Nicoleta Mititelu - 12p, Bianca Fota - 9p, Bianca Voica-Nagy - 5p, Denisa Fota - 4p, Cristina Ion - 4p și Evelina Petrof - 3p. 
 
„Sorții ne-au fost favorabili și am mai făcut un pas mare către cea mai importantă performanță din istoria baschetului constănțean. Grație succesului obținut în fața celor de la Olimpia Brașov, cu două meciuri rămase de disputat din sezonul regulat, mai avem nevoie de doar o victorie pentru a ne asigura locul 5. Prima șansă în acest sens o avem sâmbătă, când jucăm pentru ultima dată în Sala Sporturilor din Constanța în acest sezon regulat, contra lui Rapid București“, este mesajul Phoenix CSU Simona Halep.
 
Echipa de la malul mării ocupă locul cinci, cu 31 de puncte, după 11 victorii și nouă înfrângeri. Următorul adversar, CS Rapid București, se află în clasament pe locul 12, penultimul, cu 22 de puncte, după două victorii și 18 eșecuri. Meciul se joacă sâmbătă, 19 martie, de la ora 18.00. Phoenix CSU Simona Halep va încheia sezonul regulat cu o dispută în deplasare, contra ACS KSE Tg. Secuiesc, echipa de pe locul șase, cu 31 de puncte (zece victroii și 11 înfrângeri), meciul fiind programat miercuri, 23 martie. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Baschet
Phoenix CSU Simona Halep Constanța a trecut de CSM Alexandria în deplasare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii