Baschetbaliștii de la Athletic Constanţa joacă miercuri cu Rapid Bucureşti. Gladiatorii din Tomis vor să facă o figură frumoasă în noul sezon
Baschetbaliștii de la Athletic Constanţa joacă miercuri cu Rapid Bucureşti. Gladiatorii din Tomis vor să facăLNB se va desfășura sub forma a trei grupe valorice, iar BC Athletic se află în grupa B, alături de CSO Voluntari, CSM Mediaș si CS Cuza Sport Brăila.
În Cupa României echipa de pe litoral susține primul tur, în dublă manșă, contra Rapid Bucuresti, astfel: miercuri, 26 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Constanța, iar returul pe 29 septembrie, în capitală.
Debutul de sezon a fost prefațat astăzi, intr-o conferință de presă la care au participat Alexandru Olteanu - antrenor principal, Bogdan Ivanovici - antrenor secund, Andrei Talpeș - team manager și jucătorii Georgian Păun și Alin Andrieș.
Va fi o provocare pentru noi, sub toate aspectele, organizare, lot. Vom reuși să alcătuim o echipa echilibrată. Cu Rapid va fi dificil, întotdeauna prima partidă oficială are o încărcătură deosebita. În Liga Națională evoluăm în grupa B întrucât ne place să facem lucrurile pas cu pas. Nu cred ca eram pregătiți pentru grupa valorică A, a declarat Alexandru Olteanu.
După o campanie reușită în 2017/2018, în care BC Athletic și-a depășit obiectivul propus și a terminat pe podium la finalul turneului final 2018 al Ligii 1, Gladiatorii din Tomis adus Liga Națională de baschet masculin la Constanța, după o promovare în premieră pentru echipa de la malul mării în primul eșalon baschetbalistic. BC Athletic își propune să fie în continuare unul dintre cluburile catalizator în promovarea baschetului la nivel de masă, atât în rândul copiilor, cât și în cel al adulților, a punctat Andrei Talpeș.
La nivel de performanță, obiectivul BC Athletic este menținerea în grupa valorică B a Ligii Naționale. La nivel de promovare a sportului de masă și a comunității, clubul constănțean are în vedere: atragerea suporterilor și creșterea emulației în rândul acestora spre baschet, pentru o sală cât mai plină; continuarea programelor și a campaniilor sociale / de sensibilizare, cu implicarea activă a publicului, dar și responsabilizarea acestuia; promovarea baschetului în instituții școlare și instituții cu educație specială.
Lotul echipei de seniori pentru sezonul 2018/2019 este format din jucătorii: Sergiu Ursu, Andrei Oprean, Alexandru Unitu, Pegkas Panaiotis, Adrian Trandafir, Alexandru Liță, Alin Andrieș, Georgian Păun, Dani Mâinea, Andrei Șerban, Miljan Drekalovic, Samuel Berkelund, Brandon Lockhart și Deondre Ray. Din staff-ul tehnic mai fac parte Vladimir Mihai - antrenor secund, Vasile Pașca - director tehnic și Alexandru Moise - kinetoterapeut. În cadrul grupelor de juniori, antrenează Alina Șerban, Gabriela Ramona Pop, Teo Dăineanu, George Mircioi și Aurelia Lazăr.
BC Athletic are înscrise în competițiile naționale organizate sub egida Federației Române de Baschet cinci echipe: BC Athletic Under-13 (înscrisă în Campionatul Național masculin U-13), Athletic-Laguna U-13 (înscrisă în Campionatul Național feminin U-13), BC Athletic U-14 (înscrisă în Campionatul Național masculin U-14), CSS1-Athletic (înscrisă în Campionatul Național masculin U-16) și BC Athletic (promovată în Liga Națională de baschet masculin a României).
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp