Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:57 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buligan, prezentat oficial ca antrenor secund la HCM

ro

02 Jul, 2010 03:41 1664 Marime text
buligan.jpg„Sunt convins că odată cu venirea mea, lumea aşteaptă multe din partea mea şi sper să nu dezamăgesc"

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, l-a prezentat ieri pe noul antrenor secund al echipei, Alexandru Buligan. Fostul mare jucător se va ocupa, în special, de pregătirea portarilor.

Fostul mare portar al naţionalei României, în vârstă de 50 de ani, a semnat un contract valabil doi ani cu gruparea de pe litoral. „Este o plăcere şi o bucurie enormă ca după 20 de ani să revin în România şi să antrenez la Constanţa. Am mai avut câteva oferte, însă cea de la HCM a fost cea mai serioasă şi am acceptat. Bineînţeles că şi faptul că HCM va juca în Liga Campionilor a reprezentat un stimulent în alegerea mea de a veni aici. Sunt convins că odată cu venirea mea, lumea aşteaptă multe din partea mea şi sper să nu dezamăgesc. Sper să avem o colaborare foarte frumoasă şi să reuşim cât mai multe succese", a declarat Alexandru Buligan. Noul antrenor secund al echipei constănţene s-a referit şi la problemele pe care HCM le poate avea în campionat, dacă jucătorii vor juca atât în Liga Campionilor cât şi la Campionatul Mondial, existând riscul accidentărilor, dar şi a oboselii acumulate după aceste partide extrem de solicitante. „Alexandru Buligan reprezintă un câştig pentru HCM, care astfel se apropie cu paşi mici dar siguri să devină un club profesionist, care poată să se bată cu echipele de top din Europa", a declarat directorul executiv al campioanei, Nurhan Ali. Oficialul constănţean a mai precizat că există posibilitatea ca la echipă să fie adus un antrenor principal, însă această decizie o va lua preşedintele clubului, Nicuşor Constantinescu. „Purtăm în această perioadă discuţii cu câţiva tehnicieni, însă ultimul cuvânt în această problemă o va avea preşedintele HCM-ului", a mai spus Nurhan Ali. Alexandru Buligan a obţinut, alături de echipa naţională a României, medaliile de bronz la Jocurile Olimpice din 1984, la Campionatul Mondial din 1990, iar ca antrenor de portari al naţionalei Spaniei a câştigat titlul mondial în urmă cu cinci ani.Ultimii 15 ani i-a petrecut alături de Portland San Antonio, echipă pentru care Buligan a jucat timp de opt sezoane şi cu care a câştigat Liga Campionilor în sezonul 2000-2001. S-a retras din activitate şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul clubului, printre care delegat, antrenor cu portarii, sau responsabil cu relaţiile publice.

Liga Campionilor, la Sala Sporturilor

După ce anul trecut, HCM a fost nevoită să joace partidele din Liga Campionilor la Buzău, în sezonul 2010-2011 al celei mai importante competiţii europene intercluburi, campioana ar putea evolua la Sala Sporturilor din Constanţa. Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa organizează o procedură de achiziţie pentru proiectarea extinderii Sălii Sporturilor, astfel încât aceasta să corespundă normelor Federaţiei Europene de Handbal şi să poată găzdui meciuri din Liga Campionilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii