Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioana Dinamo București a învins CSM Constanța, dar „delfinii“ au luptat admirabil (GALERIE FOTO)

ro

08 Apr, 2023 21:13 3153 Marime text


Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța a găzduit în această seară derby-ul Ligii Naționale de handbal, întrecerea masculină, între CSM Constanța (locul 2 în clasament) și Dinamo București (prima în ierarhie, cu punctaj maxim, și campioană și în acest sezon).

La capătul unei partide spectaculoase, oaspeții s-au impus cu 32-28, după ce s-au aflat în avantaj și la pauză, cu 14-13.

„Delfinii“ au luptat însă admirabil și meritau mai mult, după ce au și condus pe tabelă în timpul partidei.

Suspansul a fost menținut până în ultimul minut, când diferența era de două goluri (30-28 pentru Dinamo).

Oaspeții au înscris ultimele două goluri în ultimele secunde.

Pentru CSM Constanța au marcat Andrei Drăgan – 9 goluri, Brasseleur – 4g, Nikolic – 3g, Nistor – 3g (unul de la 7 m), Alexandru Andrei – 2g (de la 7 m), Chikovani – 2g, Ravnic – 2g, Komogorov – 1g, Stankovic – 1 și Dan Vasile – 1g.    

Meci electrizant, până la final, handbal spectacol și un public admirabil la Sala Sporturilor. Au fost ingredientele derby-ului CSM Constanța - Dinamo București din Liga Zimbrilor, unul în care handbaliștii noștri au jucat de la egal la egal cu campionii României. Dinamo a marcat două goluri în ultimele 20 de secunde și s-a impus cu 32-28 (14-13). Handbaliștii noștri rămân «în priză», pentru că … joacă din nou cu Dinamo la Sala Sporturilor! Miercuri, 12 Aprilie, de la 17.30, în sferturile de finală ale Cupei României. Avem nevoie de același public minunat! Hai, Constanța!, este mesajul clubului de pe litoral.


Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii