Cantonament montan pentru HCM
Cantonament montan pentru HCMIn cele 12 zile de cantonament, echipa de pe litoral va disputa mai multe amicale, printre adversare numarandu-se si Dinamo Brasov, proaspat promovata in Liga Nationala * Pe 29 iulie, trei dintre oficialii clubului vor merge la Viena, unde se va trage la sorti componenta grupelor Champions League * Pe 4 august, sase jucatori vor pleca la echipa nationala de seniori * In perioada 18-28 august, formatia pregatita de Aihan Omer va efectua un turneu de pregatire in Germania
Lotul de 16 jucatori al formatiei de handbal masculin HCM Constanta a parasit ieri orasul, cu destinatia Timisu de Jos, statiune prahoveana unde va efectua, timp de 12 zile, un cantonament montan. In aceasta perioada, echipa antrenata de Aihan Omer si Eden Hairi va disputa mai multe amicale cu recent promovata in Liga Nationala, Dinamo Brasov, si alte doua formatii ale caror nume nu sunt cunoscute inca. Pe data de 29 iulie, presedintele Consiliului de Administratie al HCM, Nicusor Constantinescu, antrenorul principal Aihan Omer si directorul executiv Nurhan Ali vor fi prezenti la Viena, la tragerea la sorti a grupelor Champions League. European Handball Federation (EHF) a decis, in urma cu doua saptamani, ca formatia noastra sa intre direct in grupele competitiei, fara sa mai dispute vreun tur preliminar. Printre posibilele adversare se numara echipe deosebit de puternice precum Barcelona, TBV Lemgo sau Montpellier. Daca HCM reuseste sa se califice in tururile superioare ale competitiei, va disputa manse duble in sistem tur-retur, in primavara anului viitor. Revenind la cantonamentul din Prahova, trebuie spus ca, in acest moment, din lotul formatiei noastre lipsesc opt jucatori, aflati in cantonament impreuna cu selectionata nationala de tineret. Saulescu, Sania si compania vor reveni in lot abia pe 16 august, pentru a pleca spre Germania, tara in care HCM va efectua un turneu de pregatire. Pe data de 4 august, alti sase jucatori ai formatiei noastre vor merge la nationala de seniori. Este vorba despre Stanescu, Baiceanu, Toma, Nicolae, Paraianu si Timofte. Si acestia vor face jonctiunea cu restul lotului pe data de 16 august, pentru plecarea in Germania. Campioana a Romaniei in editia 2003/2004, HCM a efectuat si vara trecuta un turneu in Germania, cand pe parcursul a 12 zile a disputat zece meciuri amicale impotriva unor adversari redutabili. Meciurile oficiale din cadrul Ligii Nationale vor debuta pe data de 11 septembrie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp