Carpo, doua eseuri cu Germania
Carpo, doua eseuri cu Germania

Reprezentativa de
rugby a României a surclasat formaţia Germaniei cu scorul de 67-5 (20-5),
sâmbătă, pe stadionul Constructorul-Cleopatra din Constanţa, într-un meci din
Cupa Europeană a Naţiunilor. Stejarii au condus încă de la pauză cu 20-5,
pentru ca în repriza secundă să se desprindă decisiv pe tabelă, înscriind în
total 11 eseuri. Dintre acestea, două au fost reuşite de jucătorul Farului,
Daniel Carpo, care a culcat mingea în terenul de ţintă advers în minutele 37 şi
45. De asemenea, a mai fost introdus pe parcursul partidei şi Constantin
Gheară, de asemenea component al echipei RCJ Farul. Cu acest succes naţionala
României începe acum să se gândească la meciurile cu adevărat importante din
Cupa Europeană a Naţiunilor: pe 27 februarie, în deplasare cu Rusia, pe 13
martie, pe teren propriu cu Georgia şi pe 20 martie, în deplasare cu
Portugalia. În acest moment România rămâne pe locul 4 în CEN, în spatele
Portugaliei, Stejarii având însă un meci mai puţin disputat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp