Cât costă biletele de intrare la meciul FC Viitorul - U Craiova
Cât costă biletele de intrare la meciul FC Viitorul - U CraiovaFC Viitorul susţine primul meci oficial din 2020 luni, 3 februarie, de la ora 20.00, în deplasare cu Poli Iași, în etapa a 23-a a Ligii 1. În runda următoare, echipa lui Gică Hagi va disputa primul meci din noul an pe teren propriu, întâlnind la Ovidiu, pe stadionul central al complexului „Academiei Hagi“, duminică, 9 februarie, de la ora 20.00, U Craiova. Biletele de intrare la această partidă se pot achiziţiona deja, la preţurile de: 40 de lei - la tribuna I, 20 de lei - la tribuna a II-a şi 10 lei - la peluze.
Numărul maxim de bilete care vor fi achiziţionate de către o persoană va fi de patru. Biletele de acces se pot procura atât online, prin reţeaua bilete.ro, cât şi în reţeaua parteneră, în magazinele Poşta Română, Inmedio, Germanos şi Vodafone. Online, pe site-urile bilete.ro şi fcviitorul.ro, spectatorii vor putea achiziţiona şi bilete electronice. Acestea nu necesită printare deoarece codul primit poate fi scanat la intrarea în stadion de pe dispozitivul mobil.
În ziua programării meciului, la stadion se vor comercializa bilete la casele de bilete ale stadionului, începând cu ora 16.00, doar dacă acestea nu se epuizează online.
Posesorilor de abonamente tip card, bilete de intrare şi invitaţii le este recomandat ca accesul în tribunele stadionului în ziua disputării meciului să se facă în intervalul orar 19.30 - 20.00, pentru a se evita aglomeraţia la căile de acces ale tribunelor.
De asemenea, posesorii de abonament tip card (meciuri oficiale Liga I) vor avea acces în tribune prin porţile de intrare special dotate cu turnichete. Posesorii de abonamente pot folosi cardul de acces în sectorul de tribună pentru care a fost achiziţionat în scop personal, acesta fiind interzis a fi distribuit sau împrumutat altei persoane pentru acces. Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator.
Posesorii abonamentelor îşi vor respecta locul şi rândul din sectorul de tribună inserate pe acestea la achiziţionare. Spectatorii care vor fi prezenţi în sectoarele de tribune ale stadionului pentru vizionarea meciului trebuie să respecte locul, rândul şi sectorul din tribună inserat pe biletul de acces achiziţionat. Spectatorii care îşi părăsesc locurile în pauza meciului trebuie să păstreze documentele de acces pentru control şi să revină în incinta stadionului pe aceeaşi poartă de acces şi pe aceleaşi locuri inserate pe documentele respective.
Ocuparea de către spectatori a altui loc pe scaun în tribunele stadionului decât cel inserat pe documentul de acces achiziţionat este interzisă. Totodată, fumatul şi consumul de seminţe sunt interzise în incinta sectoarelor de tribună. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate din jurul stadionului.
Şi la acest meci, FC Viitorul va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca duminică, 9 februarie, la ora 18.45, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
Citește și:
S-a întors din străinătate la echipa lui Hagi „Viitorul este casa mea. Mă simt cel mai bine aici“
FC Viitorul a revenit la Constanţa, după cantonamentul de la Belek
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp