Cernavodă. Hercule la puterea a cincea! Două perechi de gemeni se antrenează la probe de aruncări, cu performerul Vicenţiu Culea (galerie foto)
Cernavodă. Hercule la puterea a cincea!: Două perechi de gemeni se antrenează la probe de aruncări, cu performerul
29 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3792
Marime text
- Pe lângă Alexandru şi Bogdan Marica, Vicenţiu Culea îi pregăteşte şi pe fraţii gemeni Ionuţ şi Andrei Ţiripan.
- În vârstă de 12 ani, Alexandru şi Bogdan au participat până acum şi la competiţii, Campionate Naţionale, obţinând medalii de aur, argint şi bronz.
- Pe lângă pregătirea fizică a elevilor săi, Vicenţiu Culea se preocupă şi pentru a-i face pe aceştia să înţeleagă importanţa unui stil de viaţă sănătos şi a unei alimentaţii potrivite.
Grupa de copii pe care a alcătuit-o şi o pregăteşte la Cernavodă Vicenţiu Culea, la probe atletice, s-a mărit cu încă o pereche de gemeni! Atletul veteran, care şi-a stabilit şi o datorie de suflet în a îndruma copii către o viaţă cu sport, mişcare şi alimentaţie sănătoasă, îi antrenează pe lângă Alexandru şi Bogdan Marica, şi pe fraţii gemeni Ionuţ şi Andrei Ţiripan.
În vârstă de 12 ani, Alexandru şi Bogdan au participat până acum şi la competiţii, Campionate Naţionale, obţinând medalii de aur, argint şi bronz în probe de aruncări (disc, greutate). Ionuţ şi Andrei sunt mai mici, au zece ani şi sunt hotărâţi să le calce şi ei pe urme celorlalţi gemeni. Au doar două luni de antrenamente, dar se pregătesc cu râvnă, iar Vicenţiu Culea, multiplu campion naţional şi internaţional în competiţiile masters, e foarte mulţumit şi de ei. „Eu mă cunosc cu părinţii gemenilor Ţiripan, iar tatăl lor mi-a spus să îi iau şi pe ei la pregătire, că au foarte multă energie şi nu mai ştie ce să le facă. «Sunt ca Tarzan», mi-a spus tatăl. Oricum, şi ei voiau să vină, pentru că se cunosc cu fraţii Marica, ştiau că fac sport şi că au luat medalii şi erau şi ei atraşi de aruncări. Au calităţi fizice pentru aceste probe. Tatăl lor are 1,96 m, iar ei deja 1,68 - 1,69 metri şi în jur de 60 de kilograme. Sunt serioşi, dedicaţi şi muncitori. Vor să facă şi în plus. La 10 ani, aruncă peste 6 metri cu 4 kilograme şi 9 metri cu 3 kilograme. M-am speriat. Am zis «Wow!»“, a declarat Vicenţiu Culea, el însuşi un bărbat extrem de puternic. Patru copii aruncători şi cu el - cinci, Hercule la puterea a cincea, la Cernavodă!
Copiii trebuie să aibă un vis
Pe lângă pregătirea fizică a elevilor săi, Vicenţiu Culea se preocupă şi pentru a-i face pe aceştia să înţeleagă importanţa unui stil de viaţă sănătos şi a unei alimentaţii potrivite. „Ionuţ şi Andrei erau puţin durdulii, dar, după începerea pregătirii, situaţia s-a schimbat. Acum mănâncă ce trebuie. Au şi spus acasă: «Nu mai mâncăm asta şi asta, că aşa ne-a spus nea Gile». Eu încerc să promovez la Cernavodă în rândul celor mici, dar şi al oamenilor de alte vârste sportul, mişcarea şi sănătatea. Pe copii trebuie să-i creşti şi să-i educi în acest spirit, să le sădeşti în suflet sămânţa unui stil de viaţă sănătos. Sportul îţi oferă sănătate, o constituţie atletică, mentalitate şi un caracter frumos. Copiii trebuie făcuţi să-şi dorească, să aibă un vis. Sănătatea e pe primul plan. Dacă nu o ai, e degeaba“, a mai spus Vicenţiu Culea.
„Investiţi în sănătatea lor trupească!“
„Axiopolis Cernavodă are o nouă secţie de atletism, disc şi greutate. Ionuţ şi Andrei Ţiripan (10 ani) merg pe urmele celeilalte perechi de gemeni, Alex şi Bogdan Marica, multipli medaliaţi la Campionatele Naţionale de atletism. Sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor este foarte importantă, susţineţi şi îndemnaţi copiii în a face mişcare, a face un sport, investiţi în sănătatea lor trupească, învăţaţi-i să mănânce sănătos, chiar prin exemplul părintesc şi beneficiile vor fi pe măsură!“, a fost mesajul lui Vicenţiu Culea adresat părinţilor.
Vor ajunge departe
Atletul veteran are mai mulţi copii la pregătire. Aceştia se antrenează specific în parcul central (pentru a fi văzuţi şi de alţii şi a-i atrage astfel şi pe aceştia la pregătire), dar fac şi antrenament fizic general. „O fată de 14 ani aruncă 30 de metri. Un alt băiat dă bine cu bila. Iar gemenii Marica au urcat bine de tot. S-au şi dezvoltat fizic, arată excelent. Alex aruncă 40 de metri. Pe Bogdan mă gândesc să-l bag şi la aruncarea suliţei. Vor ajunge departe“, mai spune Vicenţiu Culea.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Vicenţiu Culea)
Citeşte şi:
„Sunt pe drumul cel bun“
Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, din Cernavodă, noi medalii la Naționalele de atletism
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii