Cinci fotbalişti de la FC Viitorul participă la turneul „Roma Caput Mundi“
Cinci fotbalişti de la FC Viitorul participă la turneul „Roma Caput Mundi“
23 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
1925
Marime text
Cinci fotbalişti de la echipa de liga a treia FC Viitorul II (fundaşii Tiberiu Căpuşă, Virgil Ghiţă şi Szabolcs Kilyen, mijlocaşul Andrei Ciobanu şi atacantul Florinel Coman), dar care cochetează şi cu formaţia mare (Coman şi jucând în finalul partidei Petrolul - FC Viitorul), au fost convocaţi la echipa naţională Under-18 a României, care va participa în intervalul 28 februarie - 4 martie, în Italia, la a zecea ediţie a turneului internaţional „Roma Caput Mundi“.
Echipa tricoloră a fost repartizată în grupa A, alături de Naţionala U-18 a colegiilor din Anglia, de Naţionala U-18 a Greciei şi de Naţionala U-18 de amatori a Italiei. Din cealaltă serie fac parte reprezentativele U-18 ale Albaniei, Maltei şi Ţării Galilor, plus o selecţionată U-18 a regiunii Lazio. Programul României este următorul: pe 29 februarie - cu Anglia (la Artena), pe 1 martie - cu Grecia (la Alatri), pe 3 martie - cu Italia (la Monte Compatri).
Câştigătoarele celor două grupe se vor întâlni, pe 4 martie, în finala turneului, la Ostia Lido (Roma), pe stadionul „Anco Marzio“. Cu excepţia finalei, care se va juca de la ora 11.30, toate celelalte meciuri sunt programate la ora 16.00 (ora României).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii