Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:26 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este portarul-surpriză al „marinarilor“ Bannere pro-Ion Barbu la meciul SSC Farul Constanţa - ACS Energeticianul. Ce spune Petre Grigoraș

ro

01 Oct, 2018 00:00 4199 Marime text
Ajunsă, înaintea meciului de ieri, de la Techirghiol, cu ACS Energeticianul, pe locul 18 (din 20 de echipe) în clasamentul Ligii a 2-a de fotbal, nou promovata SSC Farul Constanţa a urcat patru poziţii în ierarhie, până pe 14, după importanta victorie cu echipa din Petroşani, scor 1-0 (Momodou 12).

A fost primul succes al „marinarilor“ din 2 septembrie încoace, de la acel 2-0 de pe teren propriu cu CS Baloteşti, din etapa a cincea. După aceea au urmat trei eşecuri consecutive, 3-5 cu Pandurii Tg. Jiu în deplasare, 1-2 cu Metaloglobus Bucureşti acasă şi 1-5 cu Chindia în deplasare, iar victoria de ieri, obţinută graţie unei mobilizări deosebite a jucătorilor, este prima obţinută de Petre Grigoraş şi Marian Dinu pe banca SSC Farul în Liga a 2-a. După etapa de ieri, SSC Farul a ieşit din zona retrogradării (locurile 16 - 20), ajungând la nouă puncte, după trei victorii şi şase înfrângeri în nouă partide (golaveraj 15-22).
 

Grigoraș a remarcat atitudinea jucătorilor

 
„A fost un meci în care s-a văzut o atitudine foarte bună din partea echipei noastre. Acesta e lucrul cel mai important, care m-a bucurat cel mai mult, întrucât traversam momente destul de grele. N-am făcut greșeli și am reușit să câștigăm împotriva unei formații puternice, care, declarativ, trage la promovare și era chiar favorita partidei. Ne-am mobilizat însă foarte bine și aici sunt de apreciat jucătorii, pe care îi felicit. Au dat dovadă de caracter și au arătat ca o echipă. Această atitudine nu are decât să fie benefică pentru SSC Farul. Aceasta așteaptă spectatorul, să vadă o echipă care se dăruiește pe teren și se sacrifică pentru rezultat. Indiferent de scorul final, atunci când vezi o asemenea atitudine, nu prea ai ce să le reproșezi jucătorilor. Cu atât mai fericit sunt că echipa a câștigat. Sunt trei puncte foarte importante”, a declarat Petre Grigoraș. 
 

Portar de la campioana României

 
Poarta Farului a fost apărată în premieră ieri de Mihai Popa, un tânăr talentat născut pe 12 octombrie 2000, produs al Academiei Hagi. Popa vine de la FC Viitorul Under-19, campioana României la această categorie de vârstă şi reprezentanta ţării în Youth League, competiţie în care marţi, 2 octombrie, va juca la Ovidiu, de la ora 18.00, cu Dinamo Zagreb. În condiţiile în care SSC Farul rămăsese într-un singur portar, juniorul Rareş Raclău (şi acela fără experienţă), după ce bulgarul Stavrev s-a accidentat, iar Vincent Dorel a plecat de la echipă, cei de la club au trebuit să găsească repede o soluţie. Iar aceasta a fost Mihai Popa, care a făcut un meci foarte bun, având multe intervenţii inspirate! „Cei de la SSC Farul avea mare nevoie de un portar. L-au rugat în acest sens pe Gică Hagi, care a fost prompt, ca de fiecare dată, în a-i ajuta“, a declarat Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“.
 

„A apărat foarte bine”

 
Antrenorul principal al SSC Farul a remarcat evoluția lui Mihai Popa din meciul de ieri. „Mă bucur că, pe ultima sută de metri, am primit un portar, întrucât nu aveam decât unul singur valid. Îi mulțumesc lui Gică Hagi. Pe el l-am rugat personal și ne-a înlesnit acest lucru, dându-ni-l pe Popa. Copilul a apărat foarte bine. Mă bucur pentru el și pentru echipă”, a precizat Petre Grigoraș.
 

„Nu există corabie fără căpitan!“

 
În timpul meciului SSC Farul - ACS Energeticianul, din tribuna stadionului de la Techirghiol s-a scandat de mai multe ori „Ion Barbu!“ şi „Căpitanul, Barbu căpitanul!“, pentru fostul antrenor al SSC Farul, Ion Barbu, care a renunţat la funcţie acum două etape, după înfrângerea de pe teren propriu cu Metaloglobus. Fanii au afişat şi un mesaj în acest sens, „18 ani a pus Farul pe primul plan. Nu există corabie fără căpitan!“. În tribună a fost afişat şi un banner cu mesajul „Ultraşii spun Da pentru familie!“, cu referire la referendumul naţional pentru familie, de pe 6 şi 7 octombrie.

 
„Nu l-a dat nimeni afară pe Ion Barbu”

 
„Vreau să lămurim această situație, cu Ion Barbu. Eu când am venit la echipă, Ion Barbu își dăduse demisia. Nu l-a dat nimeni afară. Eu îi apreciez pe spectatori că îi scandează numele, e normal, are longevitate la acest club, dar trebuie să se înțeleagă foarte clar că nimeni nu a dorit ca Ion Barbu să plece de la Farul. El a plecat singur. Am auzit niște chestii că l-am fi dat noi afară, ceea ce nu-i adevărat. Iar eu nici măcar nu l-am înlocuit pe Ion Barbu imediat după ce și-a dat demisia, a mai fost un antrenor pe acolo, Gimi Farcaș, care a antrenat câteva zile echipa. După ce Ion Barbu a plecat, conducerea clubului trebuia, normal, să aducă un antrenor. Echipa nu putea să stea fără antrenor. Că eram eu, că era altcineva…  S-a spus că se face revoluție, că am dat noi afară… Nimic mai neadevărat. Nimeni n-a venit să dea pe nimeni afară. Și din vechea conducere încă sunt acolo fără niciun fel de problemă”, a precizat Petre Grigoraș.
 

În etapa următoare, joacă la Timişoara

 
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Petrolul Ploieşti - Aerostar Bacău 5-0, Ripensia Timişoara - Metaloglobus Bucureşti 0-1, Dacia Unirea Brăila - Chindia Târgovişte 0-1, Daco-Getica Bucureşti - ASU Poli Timişoara 1-1, Academica Clinceni - Sportul Snagov 0-1, CS Mioveni - U Cluj 1-1, UTA - CS Baloteşti 0-2, ACS Poli Timişoara - Pandurii Tg. Jiu 1-1, FC Argeş - Luceafărul Oradea 3-0.

 
Clasament: 1. Snagov - 23p, 2. Petrolul - 19p, 3. Clinceni - 18p, 4. Pandurii - 18p, 5. FC Argeş - 18p, 6. Chindia - 17p, 7. Mioveni - 16p, 8. U. Cluj - 16p, 9. UTA - 13p, 10. Energeticianul - 13p, 11. ASU Poli - 11p, 12. Metaloglobus - 11p, 13. Daco-Getica - 10p, 14. SSC Farul - 9p, 15. Ripensia - 8p, 16. Baloteşti - 8p, 17. Luceafărul - 8p, 18. Aerostar - 7p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 4p. În etapa viitoare, SSC Farul joacă în deplasare cu ASU Poli Timişoara sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 12.00.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.

Sursa foto: Facebook (Farul Spirit - captură Digi Sport)
 
Citeşte şi:
 

Victorie importantă SSC Farul Constanţa a învins ACS Energeticianul în Liga a 2-a

Petre Grigoraş a revenit la SSC Farul într-un moment dificil „Se pare că n-a fost o soluţie bună acea schimbare din vară“
   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii