Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colaborare cu ACS Performer Sâmbătă, SSC Farul susţine al doilea amical al stagiului de la Câmpina

ro

12 Aug, 2017 00:00 2365 Marime text
Sâmbătă, 12 august, de la ora 10.30, SSC Farul susţine al doilea amical al stagiului de la Câmpina. După 5-1 cu Petrolistul Boldeşti, constănţenii întâlnesc, pe terenul pe care se pregătesc la Câmpina, AFC Băneşti - Urleta (din prima ligă judeţeană Prahova). 
 
În cantonamentul SSC Farul de la Câmpina au sosit şi cinci juniori de la ACS Performer Constanţa (Teodor Caragea, Cosmin Zamfir, Marius Dumitraşcu, Robert Ştefancu şi Andrei Apostolache), în virtutea unui contract de asociere între cele două grupări. „Regulamentul permite să facem o asociere cu un club cu specific exclusiv de copii şi juniori. Se alcătuieşte o listă comună de zece jucători, iar din aceşti copii putem folosi în fiecare etapă. Pot juca nu mai mult de trei reprize în 24 de ore, cumulate la seniori şi la juniori“, a declarat Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul. 

Membrii cotizanţi participă la Adunarea Generală Extraordinară 

Tot sâmbătă, sala de conferinţe a stadionului „Farul“ din Constanţa găzduieşte, de la ora 11.00, Adunarea Generală Extraordinară a Membrilor Cotizanţi de la Asociaţia Suporter Spirit Club Farul Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 14 şi 15 din Statutul ASSC Farul şi având în vedere cererile depuse de membrii cotizanţi. Ordinea de zi este următoarea: 1. avizarea versiunii preliminare a organigramei clubului sportiv; 2. avizarea versiunii preliminare a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru sezonul 2017 / 2018; 3. Diverse.
 
Adunarea Generală Ordinară anunţată pentru data de 19 august 2017 se va desfăşura conform programării şi ordinii de zi anunţate iniţial (prezentarea raportului de activitate pentru campionatul 2016 - 2017; aprobarea bugetului pentru următorul sezon competiţional, 2017 - 2018; diverse), cu precizarea că, la solicitarea membrilor cotizanţi, ordinea de zi poate fi suplimentată. La cele două întruniri pot participa toţi membrii care au cotizaţiile achitate la zi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii