Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Conferință de presă Adrian Pitu, Erkal Memet și Petre Grigoraș „Publicul constănțean trebuie să cunoască și punctul nostru de vedere”

ro

04 Jul, 2018 20:46 6811 Marime text
Fostul președinte al Consiliului Director al SSC Farul, Erkal Memet, fostul președinte executiv al clubului, Adrian Pitu, și fostul antrenor principal, Petre Grigoraș, au organizat astăzi o conferință de presă pentru a vorbi despre situația din ultimul timp de la echipă.

Erkal Memet și Adrian Pitu nu mai sunt la SSC Farul după ce și-au dat demisia, iar Petre Grigoraș nu a acceptat oferta financiară pe care i-a făcut-o clubul la renegocierea după un an a contractului, în sumă de 2.000 de lei pe lună.

Au apărut destul de multe mizerii, să le spun, pe rețelele de socializare și era normal să avem și noi dreptul la o replică, să ne spunem punctul de vedere vizavi de ce s-a întâmplat în ultimul an și mai ales în ultima perioadă. Publicul constănțean trebuie să cunoască și punctul nostru de vedere, a precizat Petre Grigoraș.

Mi-am dat demisia acum două săptămâni. Motivele sunt foarte clare. După promovare, au venit 7-8 suporteri în birou la mine, cu hârtii, să-l demit pe Grigoraș. El are vreo 600 de meciuri la Farul, jumătate ca antrenor, jumătate ca jucător și performanțe deosebite. Eu zic că e un nume. Motivele demiterii? Că așa au hotărât membrii cotizanți. De asemenea, să-i demit și pe Marcel Lică, și pe Radu Lefca, de la marketing. Nu am fost de acord și mi-am dat demisia, alături de Erkal Memet. În cele șase luni, am suferit și am adunat în mine numai pentru această echipă, pentru a face performanță. De la zece ani, am crescut în curtea Farului. Acum câteva luni, a început un audit, care nu a putut fi finalizat. Obiectivul, promovarea în Liga a 2-a,  a fost realizat, însă, în ciuda acestui fapt, a început scandalul. De ce? Nu știu. Înseamnă că sunt alte interese. Dacă vrei binele Farului, ai promovat, trebuie să mergi mai departe. Jigniri pe Facebook nu mai spun. Dacă ai ceva de spus unui om, îi spui în față. E un scandal pentru nimic, a punctat și Adrian Pitu.


Petre Grigoraș și Adrian Pitu au infirmat că între ei ar fi existat o altercație fizică.

Simple speculații. Poate a fost o discuție pe un ton poate puțin mai ridicat din partea amândurora, referitoare la bunul mers al echipei, dar atât. Altfel mai eram aici împreună? Suntem prieteni. Asemenea zvonuri nu sunt normale, a spus Grigoraș.  
 

Eu sunt membru cotizant de la Liga a 4-a, iar ca președinte al Consiliului Director am promis și am realizat două lucruri: promovarea și revenirea echipei pe stadionul Farul. Acestea au fost obiectivele mele principale. Însă, în condițiile în care s-a ajuns, să se spună Afară Grigoraș, afară Lică, afară Lefca, am zis că nu se poate. Pe banii altcuiva nu putem noi să comandăm. Am zis și că nu sunt de acord cu demiterea lui Grigoraș. Am preferat să plec. Ajut oricând. Nu-mi doresc decât Farul în prima ligă, altceva nu. Nu am niciun interes. Voi fi lângă oricine dorește binele Farului. Eu nu vreau să ajung în Liga a 6-a, cum s-a spus la ședința cu suporterii. Ei tot o țin, mai bine în Liga a 6-a, decât așa. Nu sunt de acord și le-am spus-o și aseară. Transformarea clubului în societate pe acțiuni a fost o idee a mai multor oameni de afaceri din oraș, care au zis: Nu putem veni lângă echipă știind că suporterii conduc. Aceasta a fost ideea, care nu a fost agreată. Li s-a părut că li se fură echipa. Am discutat în ședință. Ei consideră că Adunarea Generală e formată din toți membrii cotizanți. Ideea transformării clubului nu a avut vreo relevanță în plecarea mea. Eu m-am supărat după acea ședință, când s-a spus că mai bne în Liga a 6-a, decât așa. Nu mi se pare normal. După ce am muncit atât și ne-am chinuit atât, am promovat în Liga a 2-a, să nu putem merge mai departe. Voi susține pe oricine vrea Farul în prima ligă, a punctat Erkal Memet.

Sunt foarte supărat, pentru că trebuia să mi se fi spus că nu mai sunt dorit mai demult, imediat după terminarea campionatului, nu cu o săptămână înaintea începerii pregătirii. Ar fi fost mai fair-play. Sunt deschis la colaborare și discuții cu absolut oricine. Nu e atât de ușor să văd pe Facebook și prin ziare că nu mai sunt dorit. Am refuzat două discuții, pentru că doream să rămân la echipă, în proiect. Vorbisem cu primarul Decebal Făgădău de un proiect pe trei ani. Mi s-a reproșat că echipa nu a jucat nimic și că ar fi trebuit să avem 20 de puncte avans, la ce lot de jucători și buget am avut. De asemenea, că nu am avut o colaborare mai bună cu suporterii. Dar am promovat. Mai mult decât atât ce să fi făcut? Am înscris cele mai multe goluri din toate seriile. Asta nu înseamnă spectacol? Și exceptând o echipă, cred că am pierdut cele mai puține puncte în tot campionatul. Trebuia să jucăm ca Barcelona, Real Madrid sau Brazilia lui Pele? A fost un scurt-circuit într-o perioadă foarte scurtă care a degenerat foarte mult, iar acum lucrurile sunt mai mult decât urâte. Apar diverse comentarii și discuții care nu-și au rostul. După promovare, nimeni nu se gândea că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată. În loc să atragem oamenii cu bani, care pot ajuta clubul, îi îndepărtăm. E lucrul care deranjează cel mai mult. De ce? E un interes personal sau se dorește altceva? Suporterii au avut o inițiativă bună, felicitări, dar, cu cât crește nivelul competițional, cu atât e nevoie de investiții mai mari. Nu am plecat eu, nu a fost o despărțire amiabilă. Am fost forțat să plec. Dacă nu mă doresc pe mine, și sunt un ghimpe, nu e niciun fel de problemă. Dar pentru promovarea în prima ligă e nevoie de investiție și  la orice nivel, conducere tehnică, administrativă și lot, e nevoie de schimbări și de oameni de calitate. E nevoie de organizare, dacă vrei să te lupți cu șanse reale de promovare. Dacă vrei să faci Daciada... Iată că a venit acum și un om care  a reușit să ia sigla, vrea să fie alături de echipă. Nu le-o ia nimeni. Nu-i îndepărtează nimeni, dar trebuie să ai și limite în ceea ce faci. Dacă atât mă pricep, stau în banca mea. Lucrul acesta a deranjat foarte mult. Sunt lucruri care pe unii îi depășesc, lucruri de organizare, de management, care nu mai poate fi făcut pompieristic, ca la Liga a 4-a. Deja e altceva. Dacă se va înțelege acest lucru, sunt convins că orașul va avea iar echipă în prima ligă, iar stadionul va fi iar plin, a arătat Petre Grigoraș.

 

Problema a fost de principiu. Am promovat și cum să-l dau afară pe Grigoraș, când zic 30 de membri cotizanți. Dar celor 6.000 de oameni care au venit la meci și aplaudau în tribună, strigând Grigoraș și Hai Farul, lor ce le spunem? Sponsorilor? Tibi Curt a stat trei săptămâni, iar apoi a plecat. Eu am rămas cu sufletul. Am avut încredere că se poate face ceva. Nu m-am gândit că se poate ajunge aici. Și eu, și Petre Grigoraș, și Erkal Memet am trecut peste multe, dar există o limită. Lasă oamenii care se pricep să conducă, să facă. Cum e în toată lumea, galeria să susțină. Eu sper să ajungem la un numitor comun cu SSC Farul. Dacă nu, vom face o echipă de juniori, de copii, FC  Farul Constanța. O vom lua de la bază, a mai spus Adrian Pitu.


În ce privește zvonurile aducerii unei echipe care să joace la Constanța, Adrian Pitu a spus:

În Constanța, există doar Farul. Ciprian Marica a luat sigla și palmaresul. Îl felicit, știu că are intenții nu bune, ci foarte bune, pentru că și el respiră fotbal. Dar nici nu a venit bine și a fost înjurat pe Facebook. Pentru ce? Nu-l cunoaște lumea, de ce să-l jignească? S-a spus că vrea să facă blocuri. Nu e adevărat sub nicio formă. Nici măcar nu se poate, n-ai cum, nu poți schimba destinația sportivă a bazei. Ciprian Marica nu merită denigrat. Citeam că unde a jucat el. Dacă nici Ciprian Marica nu a jucat...    

 

Am trecut peste ce mi s-a reproșat. M-am întâlnit cu suporterii și am dat răspuns la fiecare întrebare pe care mi-au pus-o. Diverse lucruri, pe unele le-am trecut cu vederea, pentru că veneau din partea unor oameni lipsiți de experiență. Sunt de apreciat că au avut inițiativă, dar ajungi la un nivel când trebuie să lași pe altul. Principalul finanțator a cerut două lucruri esențiale: performanță și liniște. Performanță s-a făcut, mai mare decât promovarea nu exista. Liniște nu prea a fost. Marcel Lică a fost demis, iar apoi reinstalat. Cum vreți să atragem oamenii la echipă, când nu e liniște? Erkal Memet a venit și a ajutat într-o situație grea. Ciprian Marica. Vrea să ajute echipa. Mulți oameni de afaceri. Cum să vină lângă echipă când văd că deciziile se iau de anumite persoane, la colț de stradă, cum ar veni. Poți să atragi investitori puternici? Se știe foarte bine, cu cât urci, cu atât costă mai mult. Cotizațiile au scăzut. Înainte te duceai la Borcea sau Traian să joci, acum vei merge la Timișoara. Cel care investește e normal să-și pună oamenii care se pricep, de valoare, să conducă. Aste se pare că nu le-a convenit unora. Eu nu generalizez. Vorbim de 20 - 30 de persoane. Unii consideră poate că e copilul lor și că e o jucărie. Dar aici nu mai e o jucărie, ci o competiție foarte grea. Cum să te lupți cu Petrolul sau U Cluj, echipe foarte bine organizate, când aici nici lotul de anul trecut nu mai e?, a arătat Petre Grigoraș.

 

Dacă te lauzi că dai constănțenilor o echipă de fotbal, lasă-i să conducă pe cei care investesc. Fii alături de ea, stai în tribună și la bine și la rău cu echipa. Chiar dacă pierzi cu 0-5 acasă, fii alături de ea. Acesta-i adevăratul suporter. Când vom ajunge să avem  5-6.000 de suporteri sau 10.000 să încurajeze echipa fără să-i intereseze altceva, înseamnă că am luat-o pe un drum bun. Până atunci, cred că mai avem de suferit puțin. Le doresc baftă multă, să-și îndeplinească obiectivele așa cum și-au propus. Să dea Dumnezeu ca lucrurile să meargă așa cum ar trebui. Trebuie înțeles că cine finanțează trebuie să-și impună și punctul de vedere. Nimeni nu spune că vrea cineva să-i dea afară pe suporteri, dar, ca o părere personală, trebuie să existe o limită. Eu, dacă aș fi finanțator, nu mi-aș permite să dau o sumă și să conducă X, Y, Z. Când sunt finanțator principal, vreau să iau deciziile, a mai spus fostul antrenor al SSC Farul.   

 

    
UPDATE:

După conferința de presă a celor trei, SSC Farul a venit cu o recție, sub forma unui comunicat postat pe pagina proprie de Facebook, pe care îl redăm în cele ce urmează:

Stimaţi suporteri, dragi constănţeni, credem că a venit momentul să facem publice anumite informaţii despre care credem că aveţi dreptul să luaţi la cunoştinţă. Începând din această seară, proiectul şi echipa Suporter Spirit Club Farul Constanţa vor face obiectul unei campanii furibunde de denigrare a imaginii acesteia. O imagine pe care ne-am străduit să o realizăm, prin muncă voluntară, atunci când aproape nimeni nu credea în lupta noastră şi când mulţi nu ne-au oferit nici cea mai mică şansă de reuşită.

Oameni pe care i-am considerat de bună credinţă, pe care i-am primit cu braţele deschise în rândul nostru si i-am onorat cu cele mai importante funcţii în club şi chiar, i-am şi regalat financiar (pe unii dintre ei), s-au dovedit a nu fi nici pe departe pe măsura aşteptărilor noastre. Am vrut să punem în funcţiile cheie din club oameni de fotbal, profesionişti desăvârşiţi şi farişti veritabili. Ne-am gândit că ei vor prelua atribuţiile noastre şi că noi vom reveni la statutul la care am visat mereu, acela de simpli suporteri. În această seară, însă, aceşti oameni în care am investit încredere vă vor demonstra cine sunt cu adevărat. Este de ajuns să menţionăm funcţiile pe care le-au ocupat pentru a vă da seama despre cine este vorba: (Ex)Preşedinte Executiv, (Ex)Preşedinte al Consiliului Director şi (Ex)Antrenor principal.

Gândindu-ne exclusiv la binele clubului, i-am acceptat între noi din primul moment în care au pus piciorul în curtea stadionului. Într-un fel, probabil este şi vina noastră; am fost creduli, naivi, poate nebuni să considerăm că toţi cei care vin alături de noi sunt ca noi: implicaţi, devotaţi trup şi suflet şi cu un unic interes, binele Farului şi ducerea mai departe a spiritului farist. Ne-am înşelat! O spunem cu mâna pe inimă şi cu durere în suflet.

Evenimentele recente ne pun în postura ingrată în care, deşi am realizat un proiect frumos, cu rezultate deosebite, tot noi, suporterii, pionierii acestui proiect, să fim blamaţi pentru că nu am cedat tentativelor de preluare ostilă a clubului şi echipei, în momentul în care, odată cu promovarea, a devenit în ochii samsarilor din fotbal, un bun comercial cu valoare de piaţă întreită.



Vom fi din nou criticaţi, ca în multe alte rânduri, din dorinţa de a ne destabiliza şi de a ne învrăjbi. Considerăm că este esenţial să cunoaşteţi şi versiunea noastră. Organizarea şi funcţionarea în condiţii optime a activităţii sportive s-a realizat aproape exclusiv de către membrii cotizanţi şi de către membrii grupurilor organizate de suporteri din Peluza Sud, ultraşii Farului.

Atunci când resursele sunt suficiente, oricine se pricepe să le cheltuiască, iar dl. Adrian Pitu s-a dovedit a fi un virtuoz la acest capitol. Însă, în momentele în care clubul a dus lipsă de lichidităţi sau când a apărut o problemă care nu suferea amânare, tot suporterii au fost cei care au intervenit, contribuind atât material, cât şi prin muncă voluntară, pentru a degreva clubul de anumite cheltuieli.

Interesul nostru este unul singur! Nu ne dorim decât să păstrăm viu un simbol pentru generaţiile ce vor urma. Alţii se pare că nu l-au împărtăşit. Cum vă explicaţi faptul că, în momentul în care acestor oameni nu li s-a permis să-şi facă jocurile murdare, au început şi problemele în sânul echipei?! Pe rând sau împreună, atât domnul Petre Grigoraş, dar şi Adrian Pitu şi Memet Erkal au încercat să preia echipa ca şi cum ar fi fost propria feudă. Probabil s-au simţit stăpâni, dar nu a fost tocmai aşa. Reiterăm faptul că această echipă nu a fost creată pentru a deveni jucăria unui om sau a unui grup de interese ale căror convigeri nu pot fi calificate altfel decât cel puţin bizare şi asta în condiţiile în care chiar ei erau însărcinaţi să ia deciziile privind echipa. Or, dacă nu ai gânduri ascunse sau alte interese, care ar fi motivul să strici un proiect, bun sau rău, aşa cum este el, în fruntea căruia ai fost “uns” chiar de către o mare parte dintre suporteri?!

Este de la sine înţeles că tot despre noi, cei care am ales să NU CEDĂM în faţa presiunilor de a preda clubul pe tavă acestor domni fără niciun fel de pretenţie, se va spune că suntem personajele negative din această poveste şi bolnavi de şefie. Să fie clar, tot ce ne dorim este ca la această echipă să nu mai fie repetate greşelile din trecut. Am avut în fruntea clubului un om care a tăiat şi a spânzurat după bunul plac, Giani Nedelcu şi unde s-a ajuns?! 


Deci, stimaţi suporteri şi dragi constănţeni, cum să fim tocmai noi, cei care ne-am implicat în acest proiect încă de la început, care am reuşit atâtea în aceşti 2 ani extrem de dificili, cei care vor răul echipei pe care noi înşine am înfiinţat-o? Se va încerca, fără îndoială, dezbinarea suflării alb-albastre. Fără scrupule, aplicând cu fidelitate principiul “Dezbină şi cucerește!”.

Dacă ne-aţi susţinut în aceşti doi ani, dacă v-aţi bucurat alături de noi şi de ceea ce am creat, dacă am reuşit să vă aducem din nou zâmbetul pe buze, după ani şi ani de umilinţe, de ce ne-aţi întoarce spatele tocmai acum?! Acum, mai mult ca niciodată este nevoie să fim UNIŢI! Ca Farişti, Constănţeni şi Români, în An Centenar!

Dacă această tentativă de discreditare va avea efectul pe care noi îl preconizăm, iar autorităţile locale vor sista finanţarea echipei, nu vom dispera. Şi nici nu vom capitula. Vom alcătui un lot compus din jucători tineri, dispuşi să joace cu sufletul pentru culorile, istoria şi tradiţia alb-albastră! Indiferent de rezultatele pe care le vom obţine, noi ne vom bucura poate mai mult decât ni s-a permis să ne bucurăm în Liga a III-a. Mai bine săraci, dar curaţi, decât cu obrazul pătat de interesele personale ale unora! Am făcut deja prea multe compromisuri de dragul acestei finanţări şi este momentul să spunem “STOP!”. Acesta este purul adevăr, asta e realitatea! Idealurile noastre nu se pot cuantifica în bani!

ÎNAINTE, FARIŞTI! NU CEDĂM!

Cu deosebită stimă şi consideraţie,
Membrii Consiliului Director al S.S.C. Farul

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii