Confundat cu un indian şi ameninţat cu arma Golgeterul farist Bănică Oprea l-a făcut KO pe un german (galerie foto)

Fazele electrizante reuşite de Bănică Oprea în tricoul alb-albastru sunt încă vii în memoria fanilor Farului. Al doilea golgeter din istoria „marinarilor” a jucat nouă sezoane şi jumătate, neîntrerupte, în strada Primăverii, iar într-un an o reuşită a sa a primit premiul de frumuseţe, a fost „Miss Divizia A”. Povestea de fotbalist a lui Bănică Oprea s-a scris pe traseul Medgidia - Mangalia - Farul - Mangalia, într-o cursă în viteză, pe parcursul căreia băiatul simplu, plecat din cartierul „Cimentul” să-şi facă un rost în viaţă, a ajuns un jucător celebru, care a încântat spectatorii. Performanţele sale de goleador sunt cu atât mai impresionante cu cât nu a fost un atacant pur-sânge, ci a jucat cel mai mult mijlocaş.

Născut la Medgidia, pe 2 noiembrie 1967, Bănică Oprea a trecut prima dată pragul unui club de fotbal la vârsta de 12 ani. Echipa era CSS Medgidia, iar puştiul a intrat pe mâna antrenorului Eugen Vartic. Clubul avea pe atunci o colaborare cu echipa de Divizia C IMUM (pentru care CSS juca cu o parte a juniorilor), astfel că debutul la seniori al lui Bănică, la 16 ani, s-a făcut la IMUM. Din pricina cursurilor de la şcoala profesională (unde tânărul învăţa o meserie în domeniul prelucrării pieselor la cald), acesta nu mai putea ajunge la antrenamentele de la CSS, astfel că se pregătea, după-amiaza, cu seniorii de la IMUM. După două-trei săptămâni, antrenorul Vasile Enache l-a întrebat dacă are curaj să joace la Divizia C. În culmea fericirii, Bănică a zis un „Da!” din toată inima. Era anul 1983, iar IMUM întâlnea la Medgidia, pe stadionul „Central”, Voinţa Constanţa. Partida a fost una de neuitat pentru tânărul Oprea. „Am jucat fundaş dreapta, în faţa unei asistenţe importante, de circa 8.000 de spectatori. Am dat trei pase de gol, două colegilor şi una adversarilor! Voinţa ne-a condus cu 3-1 la pauză. La 2-1 pentru oaspeţi, eu am trimis o minge acasă, la portar, dar prea încet, iar Corendea nu a iertat. Nu mi-a reproşat însă nimeni nimic, nici coechipierii, nici antrenorul. Căzusem puţin psihic, dar toţi m-au îmbărbătat, iar după pauză, pe fondul unei evoluţii extraordinare a IMUM-ului, am reuşit să întoarcem rezultatul, câştigând cu 4-3. Eu am dat două pase de gol, revanşându-mă pentru eroarea din prima parte”, povesteşte Bănică Oprea, care, după şcoala profesională, a început, la Medgidia, şi Liceul Industrial nr. 1 (la seral). Însă, pe când era în anul doi, în 1987, i-a venit ordinul de încorporare în armată (la Mangalia). În prima fază, a amânat cătănia, dar apoi a trebuit găsită o soluţie. „Aceasta a venit prin intermediul unui colonel de la Mangalia, care era şi în conducerea clubului local de fotbal Metalul. Am fost ajutat să fac, în timpul armatei, şi şcoală, şi fotbal. Am fost înscris la un liceu din Mangalia, unde m-am simţit foarte bine, graţie profesorilor şi colegilor, nişte oameni fantastici. Iar de jucat am jucat la Metalul”, arată Bănică Oprea. Când a ajuns el la Mangalia, într-o zi de 28 mai, mai erau şase etape din campionat, astfel că nu a putut fi legitimat la Metalul, evoluând în aceste runde tot la IMUM, care avea mare nevoie de el, întrucât se bătea la retrogradare. Echipa slăbise puţin, prin plecarea mai multor jucători la Cimentul Medgidia, şi îi era greu în campionat. Cimentul trăgea la promovare, dar a pierdut-o în dauna formaţiei 30 Decembrie, pe care IMUM a bătut-o însă cu 3-0 într-un meci jucat la Medgidia pe care, dacă îl pierdea, pica. Bănică a avut o evoluţie excelentă în acea partidă, marcând două dintre goluri. S-a despărţit foarte frumos de IMUM. Îşi făcuse datoria faţă de această echipă.

S-au bătut la promovare cu Dunărea Galaţi

Pentru fotbalistul de 20 de ani începea un alt capitol al carierei sale şi al vieţii sale, perioada „Metalul Mangalia”, care avea să fie rampa de lansare către FC Farul. La Metalul începea sub bagheta aceluiaşi Vasile Enache, „unul dintre cei mai buni antrenori constănţeni din acei ani”. Bănică a schimbat echipa, dar şi postul. Din fundaş dreapta, a avansat mijlocaş dreapta sau atacant. „Îmi plăcea foarte mult să apar în faţa porţii, astfel că am fost distribuit în roluri mai ofensive”, arată Bănică. La Metalul Mangalia, acesta a jucat un an în Divizia C (campionat încheiat cu accederea în Divizia B) şi apoi un tur în al doilea eşalon. „Am promovat în sezonul 1987/1988. Am obţinut o promovare fără dubii. Contracandidata noastră a fost Dunărea Galaţi, o echipă puternică, picată din Divizia B. Însă am bătut-o cu 1-0 în deplasare şi cu 3-0 la Mangalia. În tur, am avut un avans de nouă puncte în faţa gălăţenilor, care a crescut apoi pe parcurs la 12, după victoria din retur. În echipa noastră jucau fotbalişti precum Georges Mihai, portarul Nicolae (excelent goal-keeper, care ar fi făcut faţă fără probleme şi la Divizia A), Tomiţă Biciu sau Nelu Carastoian, un vârf fantastic. Eu am rămas titular, ca atacant, după accidentarea lui Nelu Isaic. În acel an, am fost al doilea golgeter al Metalului, cu zece reuşite, după Carastoian, care marcase de 18 ori”, spune Bănică Oprea.           

I-a tras un pumn de l-a lăsat lat

A început şi Divizia B, dar fotbalistul din Medgidia nu a prins decât turul la Metalul, întrucât l-a luat FC Farul, care juca în Divizia A. Echipa constănţeană făcea pe atunci multe selecţii, cu scopul de a descoperi tineri talentaţi din judeţ, iar Bănică a participat la trei astfel de trialuri. I-a impresionat pe tehnicienii Farului, care, punând în balanţă şi evoluţiile foarte bune ale lui Bănică la Metalul (promovarea în Divizia C şi turul favorabil de la Divizia B, în care a marcat cinci goluri), au hotărât să-l transfere. „În acei ani, toţi jucătorii de valoare din judeţul Constanţa ajungeau la Farul. Se făceau meciuri de selecţie, între echipa constănţeană şi reprezentative ale celor monitorizaţi. Aşa am fost luat eu, dar şi alţi fotbalişti, precum Marian Popa, Costi Bârboră sau Băjenaru. Era iarna lui 1989 când am devenit farist”, îşi aminteşte Bănică. Farul era antrenată în acel moment de Gheorghe Constantin şi se afla în cantonament la Covasna când tânărul Oprea a ajuns la lot. Primul impact cu noii săi colegi şi antrenori nu a fost aşa cum se aştepta fotbalistul venit de la Metalul Mangalia. Stingher şi umil, acesta a dat „Bună ziua!”, dar nu i-a răspuns nimeni! „M-am simţit foarte prost. Îmi venea să intru sub stratul mare de zăpadă care era atunci la Covasna. Pe moment, am fost cuprins de îndoială, iar încrederea în forţele proprii mi-a scăzut. Mi-era teamă că nu am să fac faţă. Însă, apoi, neîncrederea i-a lăsat locul ambiţiei şi am tras la antrenamente ca nebunul. Ţin minte că, după trei zile, aveam o febră musculară groaznică la picioare, de nu puteam să urc scările. Însă am fost mereu în primii cinci la alergare, iar strădaniile mele cred că l-au impresionat pe antrenor”, îşi aminteşte Bănică. Drept urmare, noua achiziţie a fost inclusă în lotul care a plecat apoi în turneele externe din Egipt şi Republica Democrată Germană. În stagiul din RDG s-a petrecut însă un episod care era cât pe ce să îi aducă excluderea din lot şi întoarcerea la Constanţa. „Jucam un amical cu o echipă de ligă secundă din Germania, Ludwigsfeld, şi am avut o altercaţie cu un adversar. Eu am intrat prin alunecare şi l-am lovit. Drept răspuns, el mi-a tras un şut în fund. Atunci eu i-am dat un pumn în gură de a căzut lat. L-am lovit în bărbie şi l-am făcut KO. A ieşit iureş mare, incidentul amplificându-se şi prin prisma faptului că, în aceeaşi perioadă, Bumbescu, de la Steaua (echipă care era în cantonament în Republica Federală Germania) îl accidentase la picior, într-un alt amical, pe Jurgen Klinsmann. Antrenorul nostru, Gicu Constantin, s-a supărat foarte tare. M-a exclus din lot pentru următoarea partidă de verificare, cu Union Berlin, şi a vrut chiar să mă trimită acasă. Însă mulţi dintre băieţi, printre care Fane Petcu şi Gabi Zahiu, dar şi un oficial de-al clubului, Viorel Stoica, mi-au luat apărarea, astfel că nea Gicu a revenit la sentimente mai bune, iar în amicalul cu Dinamo Berlin am jucat”, zâmbeşte Bănică Oprea.

Era altruist în joc

Fotbalistul a evoluat la Farul între 1989 şi 1998, timp de nouă campionate şi jumătate. A susţinut 241 de meciuri şi a marcat de 53 de ori, fiind al doilea golgeter din istoria „marinarilor”, după Marin Tufan (cu 62 de goluri). Cu Farul a jucat şi în Cupa UEFA-Intertoto, jucând trei meciuri şi înscriind un gol în ediţia 1995/1996 a întrecerii europene. „În perioada când am venit eu, la Farul jucau fotbalişti precum Anton, Gârjoabă (portari), Marian Dumitru („Motanul”), Tătăran, Popovici, Cămui, Ivan, Marian Popa, Zahiu, Petcu, Iovănescu, Robert Manea, Bârboră, Dorobanţu sau Băjenaru. Eu stăteam în cameră în cantonamente cu fundaşul central Dorobanţu, care a venit de la Steaua, alături de Ivan şi Tătăran, în contul transferului lui Marian Popa. Am tras foarte tare, întrucât concurenţa era mare şi era greu de pătruns în echipă. La fiecare antrenament şi meci dădeam totul din mine. La Farul am jucat mijlocaş lateral (cel mai mult) şi atacant. Ca vârf eram distribuit doar de nevoie, când nu avea cine să joace acolo, din diverse motive. Îmi plăcea să evoluez în margine, de unde trimiteam centrări şutate foarte bune”, arată Bănică Oprea, folosit de regulă mijlocaş dreapta, iar după ce Stelian Carabaş s-a ridicat pe acest post, a fost mutat mijlocaş stânga. „În joc, mă caracteriza altruismul. Unii prieteni îmi mai reproşau că, în loc să dau eu gol, le puneam mingea pe tavă altor colegi. Însă eu niciodată nu am urmărit să ies golgeter, ci să câştige echipa. Dacă ajungeam într-o poziţie periculoasă, iar un coleg era mai bine plasat, îi trimiteam mingea. Aveam execuţii bune, iar pregătirea fizică mă ajuta foarte mult”, arată Bănică.


L-au răsplătit cu un televizor

Cel mai prolific sezon al său la Farul a fost 1996/1997, când a marcat 15 goluri în 29 de meciuri. Un an mai devreme, în stagiunea 1995/1996, în meciul Farul - Inter Sibiu 4-0 înscrisese cel mai frumos gol din cariera sa, care a fost votat într-o emisiune televizată şi cel mai frumos al sezonului. „A fost un şut la poartă, mingea a fost respinsă, iar eu am înscris din foarfecă, la colţul lung. Pentru titlul de golul anului, această reuşită a concurat, într-o emisiune televizată, cu cea a lui Marin Dună (gol de la centrul terenului). În platoul de la TVR, când a ieşit câştigător golul meu, au fost prezenţi şi Hagi, şi Dobrin. Drept premiu, mi s-a acordat un televizor. Înscriam multe goluri spectaculoase”, punctează Bănică. Acesta a jucat la Farul cu numărul 8, după ce la IMUM şi la Metalul Mangalia purtase tricourile cu numerele 11 sau 9. „Mi-a plăcut mereu numărul 8. La Farul mi-a fost uşor să-l iau, pentru că mai toţi fugeau de el, fiind un număr cu greutate, purtat în trecut de Constantin Mărculescu”, dezvăluie Bănică. Antrenorii acestuia la Farul au fost Gheorghe Constantin, Emanoil Haşoti, Costică Rădulescu, Florin Marin, Constantin Gache, Ion Marin şi Ioan Andone, cel care a luat decizia renunţării la Oprea, alături de alţi patru farişti, Petre Grigoraş, Daniel Ghişan, Gică Butoiu şi Marian Dinu.  

Confundat cu un indian

Alături de aceştia, Bănică se înţelegea foarte bine la Farul şi cu Dennis Şerban, cu Stelian Carabaş, cu Cristi Munteanu sau cu Cristi Cămui. Era o atmosferă foarte bună la echipă, iar jucătorii alcătuiau o adevărată familie. De altfel, în lot au apărut şi relaţii de rudenie, unii dintre ei devenind cumetri, după ce Dinu i-a botezat lui Bănică al doilea băiat, iar Oprea a fost naşul fiului lui Ghişan, Roberto Bănică. Colegii îi ziceau lui Bănică „Lolo”. Glumele şi farsele erau la ordinea zilei printre „marinari”. Bănică râde când îşi aduce aminte de două dintre ele, în care a fost actor principal. „Imediat după stagiul din Covasna, din 1989, am mers în cantonament în Egipt. La încheierea acestuia, pe când eram pe punctul de a intra în aeroportul din Cairo, eu rămăsesem ultimul din grupul Farului, puţin în urmă. Când m-a văzut, cel de la pază mi-a strigat, arătându-mi altă uşă: «India, India!», adică să intru pe acolo. Mă confundase cu un indian, din pricina tenului meu închis, şi mă îndruma spre uşa bună. Dintre colegi, a auzit Gabi Zahiu şi s-a prăpădit de râs. L-am rugat să nu le spună şi celorlalţi, dar ţi-ai găsit, Zahiu şi secretele. Deşi, iniţial, m-a asigurat că va tăcea mâlc, nu s-a putut abţine până la urmă, istorisindu-le şi celorlalţi colegi episodul. Apoi, într-un turneu în Siria, când era război pe aproape, Cristi Cămui nu are de lucru şi-i spune unui soldat, arătând spre mine: «Liban», adică eu sunt  libanez. Nici una, nici două, militarul a îndreptat arma spre mine, însă nu s-a întâmplat nimic, situaţia fiind lămurită rapid”, râde Bănică Oprea.


A contribuit la salvarea „marinarilor”

După ce s-a despărţit de Farul, acesta a mai jucat trei ani la Callatis Mangalia (un sezon în C şi două în B), renunţând la activitatea de fotbalist la 34 de ani, forţat şi de o accidentare. Momentul a coincis însă cu debutul în antrenorat, la echipa de „judeţ” Aurora 23 August, la care a activat timp de cinci ani, între 2001 şi 2006. A promovat această formaţie în Divizia C, unde Aurora a jucat trei ani. Înainte de promovare, în judeţ, mai juca şi Bănică, la dorinţa expresă a preşedintelui echipei, fan al său, care era încântat să-l vadă pe gazon. În continuare, Bănică a mai antrenat prima echipă a Callatisului Mangalia, atât ca principal, cât şi ca secund, iar în 2010 a trecut la juniorii republicani ai clubului. În aprilie 2011, şi-a îndeplinit o ambiţie personală, aceea de a forma de la zero o grupă de copii. „Am selecţionat puşti născuţi în anii 2002 şi 2003. Grupa o am şi acum. Am vrut să arăt că se poate face ceva serios dacă se lucrează bine. În 2012, echipa a fost preluată de o şcoală de fotbal, dar în acest an a revenit la Callatis 2012, pentru care evoluează în campionatul judeţean”, precizează Bănică. Solicitat de FC Farul în sezonul trecut, ca secund al lui Ion Răuţă, fostul golgeter al „marinarilor” a contribuit şi el la evitarea retrogradării constănţenilor. În acest sezon, a antrenat în tur echipa mare a Callatisului 2012, strângând 16 puncte, în ciuda marilor probleme financiare existente atunci la club. În prezent, Bănică pregăteşte juniorii E ai clubului din Mangalia (născuţi în anul 2003).

A fost la partide ale Valenciei şi ale lui Levante

Bănică Oprea provine dintr-o familie cu cinci copii (trei fete şi doi băieţi - el şi Călin). Fratele său, care a făcut şi el sport, fiind boxer, este stabilit în Spania, la Valencia, alături de una dintre surori. Bănică Oprea le-a făcut mai multe vizite, iar luna viitoare va merge din nou la ei. Într-una dintre vizite, a fost şi la partide ale Valenciei şi ale lui Levante. Antrenorul de 46 de ani are trei copii: un băiat, Dumitru, de 25 de ani, din prima căsnicie; un alt băiat, Bănică Marian (în luna mai, face 16 ani), şi o fată, Margareta Valentina (împlineşte 13 ani pe 26 martie a.c.), roade ale mariajului actual, cu Mari. Ambii băieţi l-au moştenit pe tată în ce priveşte fotbalul. Dumitru a practicat acest sport la Metalul Constanţa. Este stângaci şi juca fundaş stânga. Bănică Marian joacă mijlocaş lateral sau central şi are ceva din calităţile lui Bănică. Este fotbalist la juniorii Callatisului 2012, dar a activat, câte un an, şi la Academiile de fotbal ale lui Gică Hagi şi Gică Popescu.