Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Handbal pe plajă Aur, argint și bronz, dar și premii individuale la Naționale pentru echipele litoralului (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

ro

06 Sep, 2023 17:00 2048 Marime text

 
  • Campionatul Național de Beach Handball Mamaia 2023 a strâns la start peste 600 de sportivi, juniori și seniori, fete și băieți, de la 44 de echipe din toată țara.
 
Plaja Blanco Beach by Bavaria Blu, de la Mamaia, a găzduit Campionatul Național de handbal pe plajă, competiție la care reprezentantele municipiului și ale județului Constanța au cucerit nouă medalii (trei de aur, trei de argint și trei de bronz), urcând pe podium la toate cele patru categorii de vârstă: juniori 1, juniori 2, juniori 3 și seniori. 
 
Campioane naționale au devenit echipele CSM Constanța (la juniori 1 și la juniori 2) și HC Omer Constanța (la juniori 3), medaliile de argint, cuvenite vicecampioanelor României, le-au revenit formațiilor CS Medgidia (la juniori 1 și seniori) și HC Omer 1 (la junioare 2), iar pe locul trei pe țară au încheiat competiția CSS1 Constanța (la junioare 1) și CSS Medgidia (la juniori 2 și juniori 3).
 
Evoluțiile deosebite au echipelor de pe litoral le-au adus acestora și mai multe premii individuale, astfel: la juniori 1 - MVP - Ayar Murtaza (CSM Constanța), cel mai bun portar - Răzvan Cioară (CS Medgidia), golgeter - Rareș Ștefan (CSM Constanța); la juniori 2 - MVP - Silviu Mureșeanu (CSS Medgidia), cel mai bun portar - Antonio Cristea (CSM Constanța); la junioare 2 - cel mai bun portar - Anamaria Cociu (HC Omer 1); la juniori 3 - MVP - Radu Necula (HC Omer), cel mai bun portar - Cristian Radu (HC Omer), golgeter - Robert Aparaschivei (CSS Medgidia 2); la junioare 3 - MVP - Amalia Pătrașcu (CSS1 Constanța); la seniori - MVP - Alex Horneț (CS Medgidia), golgeter - Ștefan Moroșanu (CS Medgidia). 
 
La întrecere au participat, din județul Constanța, și Axiopolis Cernavodă, și CS Năvodari.
 
Spectacol pe nisipul fierbinte
  
„Echipele de juniori I și II CSM Constanța sunt campioane la handbal pe plajă!
 
Tinerii noștri handbaliști au câștigat medaliile de aur la Campionatele Naționale de Beach Handball Mamaia 2023, competiție care a strâns la start peste 600 de sportivi, juniori și seniori, fete și băieți și 44 de echipe din toată țara.

 
Juniorii III CSM Constanța au încheiat turneul pe locul 7. Pe nisipul fierbinte de la Blanco Beach, băieții antrenați de Enis Murtaza și Denis Ali și-au adjudecat două titluri naționale. Juniorii I CSM Constanța i-au învins în finală pe cei de la CSM Medgidia cu 2-1, după un meci spectaculos, decis în prelungiri. Fiecare echipă a câștigat câte o repriză, astfel că departajarea s-a făcut prin aruncări suplimentare, iar băieții noștri s-au impus cu 6-3.
 
Ayar Murtaza a fost desemnat MVP-ul turneului de juniori I, iar Rareș Ștefan a câștigat titlul de golgheter! Și juniorii II au încheiat cu titlu național competiția, după ce au câștigat ambele reprize ale finalei cu cei de la ACS Sporting Ghimbav, scor 2-0. Antonio Cristea a fost desemnat cel mai bun portar.
 
Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Hai, Constanța!“, este mesajul CSM Constanța.
 
Fără înfrângere până în marea finală
 

Dublă vicecampioană națională, CS Medgidia a pierdut la shut-out ambele finale susținute, la juniori 1 și la seniori.
 
„Băieții au avut un parcurs ireproșabil, Medgidia fiind pe buzele tuturor la această competiție“, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia. „Am participat cu 6 echipe. Avem jucători de excepție la Medgidia, care fac parte și din loturile naționale. Chiar dacă n-am avut deloc înfrângeri până în marea finală, aici, la shut-out, am pierdut, din păcate. Am râs și am plâns cu un ochi, pentru că am fost învinși, atât eu, cât și colegul meu Adrian Georgescu de elevii noștri de la loturile naționale. Per ansamblu, am scos un rezultat frumos. Medgidia are copii frumoși și susținuți de autoritățile locale, fără de care nu puteam să scoatem aceste performanțe“, a declarat Ionuț Deli-Iorga, antrenor la CS Medgidia, alături de Adrian Georgescu.

„Suntem mândri de realizările noastre“
 
CS Năvodari a participat cu echipa de juniori II masculin (2007/2008 și mai mici), pregătită de Diandra Adam.
 
„Weekend-ul nostru a fost plin de adrenalină, iar campionatul a fost un real succes pentru noi. Suntem mândri de realizările noastre, în special pentru că 6 dintre sportivii noștri au fost aleși pentru loturile de J2 și J3 ale CSM Constanța. Ne bucurăm pentru carierele lor sportive și sperăm că vor ajunge cât mai sus. Vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au susținut: Primăriei Navodari, CS Navodari, părinților care au fost alături de noi în aceste zile și Asociației Județene de Handbal Constanța, care ne-a oferit câteva ore de distracție și relaxare la Aqua Magic după acest weekend memorabil“, a declarat Diandra Adam.
 
În secțiunea Documente a acestui articol găsiți ierarhiile și premiile individuale de la toate categoriile de vârstă ale întrecerii de pe litoral.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Handbal, CS Medgidia, CSS Medgidia, CS Năvodari)
 
Citește și:
 
Juniorii de la HC Dobrogea Sud și CS Medgidia, campioni naționali la handbal pe plajă (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii