Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța La împlinirea a 70 de ani, Ilie Floroiu a primit Ordinul Excelența Olimpică din partea COSR (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

29 Nov, 2022 20:13 2739 Marime text


Fostul mare sportiv Ilie Floroiu a împlinit astăzi vârsta de 70 de ani, iar, cu acest prilej, Comitetul Olimpic și Sportiv Român i-a acordat Ordinul Excelența Olimpică.

Evenimentul a avut loc la festivitatea desfășurată la Constanța la care legendarul atlet și-a sărbătorit, alături de prieteni, aniversarea, dar a marcat din nou și cele două recorduri naționale ale sale, la 5.000 m și 10.000 m, care stau în picioare de peste 44 de ani.

Ilie Florou este prima personalitate din România căreia i se acordă Ordinul Excelența Olimpică.   

Distincția i-a fost înmânată de secretarul general al COSR, George Boroi, în semn de respect și recunoaștere publică pentru contribuția adusă dezvoltării Mișcării Olimpice din România, ca sportiv și conducător de club sau federație, și pentru implicarea sa în obținerea de către sortivii români a unor performanțe sportive excepționale în arenele olimpice.

Cu prietenie și respect pentru contribuția la succesul sportului românesc, Comitetul Olimpic și Sportiv Român îi oferă domniei sale prima distincție Ordinul Excelența Olimpică. Sunt onorat să îi ofer lui Ilie Floroiu această medalie pe care se află o coroană de lauri și să îi așez la rever distincția în miniatură, a declarat George Boroi.

Mulțumesc pentru acest ordin și îl primesc cu cea mai mare plăcere, a spus fostul mare sportiv.


Totodată, Ilie Floroiu a primit și o plachetă omagială, cea care i-a acordat-o fiind campioana olimpică Laura Badea.

Ilie Floroiu a avut alături la momentul deosebit din viața sa, împlinirea a 70 de ani, foarte mulți prieteni, colegi și colaboratori, de la Constanța, dar și din țară și veniți chiar și din străinătate. Mari campioni ai sportului românesc, foști miniștri ai sportului, reprezentanți de prim rang ai autorităților locale, ai Ministerului Sportului, ai DJST Constanța, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai federațiilor naționale, ai cluburilor și structurilor sportive din Constanța, ai instituțiilor de învățământ și mulți alții au avut bucuria de a participa la festivitatea organizată la un local de pe malul mării.    

Invitații maestrului emerit al sportului Ilie Floroiu au vizionat filmul „Ilie Floroiu - o viață dedicată sportului“ și au admirat momentul de gimnastică aerobică pus în scenă de sportivi ai CS Farul, ca și momentele artistice care au urmat.   

Mă bucur că sunteți în număr atât mare alături de mine. Este un eveniment realizat cu ajutorul prietenilor mei, care nu m-au lăsat la greu. Prietenii la nevoie se cunosc. Nu pot să nu am emoții, dar parcă nu-mi vine să cred că am împlinit 70 de ani, iar cele două recorduri naționale ale mele merg pe 45. Mi-am dedicat viața sportului în general și atletismului și CS Farul Constanța în special. Am făcut sport cu pasiune, devotament, responsabilitate și patriotism. Nu am abandonat în carieră în nicio cursă. CS Farul Constanța este clubul meu de suflet. Mă înclin încă o dată în fața celor care m-au ajutat ca sportiv și ca om în conducerea sportului. A fost o mare onoare pentru mine să reprezint CS Farul, ca sportiv și conducător, dar și să reprezint România în competiții. La Mulți Ani, România, La Mulți Ani, români!, a spus Ilie Floroiu, în prezent președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Constanța.    

 
Ilie Floroiu s-a identificat cu succesul CS Farul Constanța. A avut o carieră remarcabilă ca atlet, cucerind nenumărate titluri naționale, iar două dintre recordurile sale naționale au rămas în istoria sportului românesc. Cetățean de onoare al municipiului Constanța, Ilie Floroiu a avut o activitate fructuoasă și în calitate de conducător de club, la CS Farul (din 1989 și până la ieșirea pensie, în 2017), dar și ca președinte al Federației Române de Atletism (2005-2007).


Ilie Floroiu a adunat 34 de selecţii în echipa naţională. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice și la tot atâtea la Campionatele Europene în aer liber. Are în palmares un loc 5, la 10000 m, la JO din 1976, și două locuri 5, la 5000 m, la Campionatele Europene în aer liber.
 
Ilie Floroiu este Maestru al sportului (1974) și Maestru emerit al sportului (1976), fiind decorat cu Ordinul „Meritul sportiv / clasa a III-a” (1976), Ordinul „Meritul sportiv / clasa a II-a” (1977), Medalia Naţională „Serviciul Credincios / clasa a II-a” (2000) şi Ordinul „Meritul sportiv / clasa a II-a cu două barete” (2004).

Despre Ordinul Excelența Olimpică
 
Ordinul Excelență Olimpică a fost instituit în 2020, prin hotărârea Comitetului Executiv COSR, la propunerea președintelui Mihai Covaliu, pentru recompensarea unor persoane, instituții sau organizații, cu merite deosebite în beneficiul Mișcării Olimpice și care, prin aparteneța la acest Ordin, beneficiază de recunoaștere publică, de respectul și sprijinul moral al COSR.
 
Decorația Ordinului Excelență Olimpică are forma unei medalii rotunde cu inscripția circulară ”Comitetul Olimpic și Sportiv Român” în relief, subliniată cu o coroană de lauri. Centrul medaliei are inscripționat pe o parte sigla COSR, iar pe verso sigla Echipei Olimpice a României, ambele în relief. Insigna Miniatură a decorației este reprezentarea de dimensiuni reduse a insignei oficiale cu sigla COSR. Diploma de Acordare însoțește Ordinul.
 
Decorația se poate prinde la piept, în partea stângă, deasupra inimii și poate fi purtată la ocazii speciale, cu caracter ceremonial. Insigna în miniatură se prinde pe reverul stâng, sau la piept, în partea stângă, și poate fi purtată la ținute elegante de zi și la ocazii obișnuite. Decorația și Insigna Miniatură nu pot fi purtate la ținutele sport sau pe cele normale de zi cu zi. În cazul în care Ordinul a fost acordat unei instituții, sau organizații, sau unei entități cu personalitate juridică, Decorația și Insigna Miniatură nu pot fi purtate, ci doar expuse alături de diplomă.

Susa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:


UPDATE. Constanța
Fostul mare sportiv Ilie Floroiu împlinește 70 de ani. „Știți ce le spun eu mereu colegilor mei, care mă mai tachinează?“


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii