Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Liga Militarilor Profesioniști, plachetă de excelență pentru luptătorul Ștefan Ilașcu (GALERIE FOTO)

ro

19 Nov, 2021 13:06 3730 Marime text
 
  • Cunoscutul luptător constănţean Ştefan Ilaşcu, de la clubul Tai-Chi-Do-Ryu, s-a decis să-şi clădească, pe lângă cariera sportivă, şi una militară.
 
Liga Militarilor Profesioniști i-a oferit o plachetă de excelență luptătorului constănțean Ștefan Ilașcu, care este și elev în anul I la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
 
Festivitatea de premiere s-a desfășurat la sediul instituției militare.
 

Merite recunoscute
 
Campionul nostru internațional la lupte de contact, soldat Ștefan Ilașcu, a fost distins de către Liga Militarilor Profesioniști (LMP) cu o plachetă de excelență, în semn de recunoaștere a meritelor sale și de susținere și încurajare a performanței în sport.
 
Placheta i-a fost înmânată de domnul Plt.adj.pp (rz) Ionel Bida, veteran al teatrului de operații Afganistan. Acesta, alături de președintele LMP, Cap.(rz) Dănuț Albu, i-au mulțumit colegului nostru Ștefan Ilașcu pentru faptul că a ales să slujească Patria cu devotament și onoare, în haina militară.
 
La rândul său, soldatul Ștefan Ilașcu s-a declarat emoționat de gestul reprezentanților LMP și le-a mulțumit pentru susținerea arătată, este mesajul de pe pagina de Facebook a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
 

LMP, o ligă de campioni şi pentru campioni!

Suntem mereu atenți la performanțele camarazilor noştri şi reuşitele acestora în domeniul sportului, iar atunci când descoperim tinere talente suntem mereu mândri să vi le prezentăm.


Cunoscutul luptător constănţean Ştefan Ilaşcu, de la clubul Tai-Chi-Do-Ryu, s-a decis să-şi clădească, pe lângă cariera sportivă, şi una militară. La numai 20 de ani, Ştefan este multiplu campion național, campion european și mondial la kickboxing, iar în prezent urmează cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, fiind elev în anul I.

Liga Militarilor Profesioniști prin Cap. (r) Albu Dănuț, președinte și Plt.adj.pr (r) Bida Eugen, militar Erou al Armatei Române rănit în TO Afganistan, a fost prezentă la o mică festivitate organizată pe platoul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cu scopul de a-l premia pe elevul SGP, Ştefan Ilaşcu, oferind acestuia o Plachetă de Excelență în semn de admirație pentru întreaga activitate sportivă şi pentru impresionantul palmares, dar şi pentru a saluta alegerea sa de a îmbrăca haina militară şi de a sluji cu devotament patria sub steagul tricolor.

Dorim să mulțumim pe această cale comandantului şcolii, comandor Nicu Chirea, precum şi domnului căpitan Marius Nazare pentru implicarea în această acțiune şi pentru organizarea exemplară a acestui eveniment.

Onoare şi Patrie!, a fost și mesajul Ligii Militarilor Profesioniști.  
 .

 
 PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Sursa foto: Facebook (Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii