Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

21 Apr, 2024 13:14 1573 Marime text


Prima ediție a Memorialului „Paul Cămui“ s-a disputat astăzi, 21 aprilie 2024, la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanța, în amintirea fostului antrenor de volei de la grupa de minivolei a CSM Constanța, fost profesor de sport și fost voleibalist Paul Cămui, decedat prematur, în luna ianuarie 2024, la numai 27 de ani.

În organizarea Inspectoratului Școlar Județean Constanța și a Școlii Gimnaziale nr. 28 (cea la care Paul Cămui a fost profesor de sport), turneul a reunit patru echipe, participând jucători de la clasele 5-8: fosta formație a lui Paul Cămui, CSM Constanța (antrenori, Viorel Prejbeanu și Răzvan Parpală); CSS1 Constanța (antrenori, Valentin Egor și Mihaela Isac); Școala 28 (antrenori, Elena Șeitan, Cătălin Minculeasa și Valentin Constantin) și Școala Gimnazială nr. 12 „BP Hasdeu“ Constanța (antrenor, Viorel Prejbeanu).

La final, clasamentul a arătat astfel: 1. CSS1 Constanța, 2. CSM Constanța, 3. Școala 12, 4. Școala 28.

În finala mare, CSS1 Constanța a dispus de CSM Constanța cu 2-0 (15-9, 15-9).

Finala mică i-a revenit Școlii 12, după 2-0 (15-3, 15-7) cu Școala 28.

În semifinale, s-au înregistrat rezultatele: CSS1 – Școala 12 2-1 (16-14, 11-15, 17-15) și CSM Constanța – Școala 28 2-0 (15-6, 15-7).

La turneul memorial au fost prezenți și Gabriel Georgescu, inspectorul de educație fizică și sport al ISJ Constanța, familia celui ce a fost Paul Cămui, conducerea Școlii 28 (Constanda Moraru – director, Cristina Chivulescu – director adjunct) și reprezentanți ai CSM Constanța (Alexandru Negraru, Florin Voinea, Răzvan Parpală).


La final, toți copiii au primit sacoșe cu dulciuri, iar echipelor le-au fost oferite mingi de volei, diplome și cupe, festivitatea de premiere fiind efectuată de Irina Cămui și Florin Voinea.

Este un moment greu, o zi deosebită pentru mine. Este prima ediție a memorialului Paul Cămui, iar astăzi ne-am întâlnit pentru a-l comemora. Le mulțumesc colegilor mei, pentru contribuția lor la buna desfășurare a acestui eveniment, a declarat Gabriel Georgescu.  

Mulțumesc copiilor că au participat și celor care au făcut posibil acest eveniment. Sper ca Paul să rămână în continuare în sufletele voastre. Succes în continuare!, a menționat Irina Cămui, mama lui Paul.

Suntem cu toții încărcați de emoție și cu sufletul împărțit în două. Sunt sigură că Paul, de acolo de unde este, se bucură de entuziasmul și energia voastră. Vă mulțumim, dragi copii, dragi profesori, dragi părinți, tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment!, a spus și Constanda Moraru.      

Mulțumim pentru invitația de a participa la acest eveniment, care se dorește a deveni tradițional. Cu siguranță, CSM Constanța va răspunde prezent mereu. Să ne vedem la următoarea ediție, cu cât mai mulți participanți, a punctat și Alexandru Negraru.   


Sursa foto: ZIUA de Constanța







Citește și:


Constanța
„Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii