Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa, pe podium Ioana Manoliu şi Alexandru Bugheanu, aur la Campionatul Naţional de probe combinate

ro

13 Feb, 2017 00:00 7327 Marime text
Etapa finală a Campionatului Naţional de atletism la probe combinate, întrecere de sală rezervată categoriilor seniori, tineret, juniori 1, 2 şi 3, care s-a desfăşurat la Bucureşti, le-a adus reprezentanţilor cluburilor constănţene patru medalii.
 
În concursul feminin de pentathlon, Ioana Manoliu (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) a cucerit aurul la junioare 1, la fel ca Alexandru Andrei Bugheanu (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), la heptathlon tineret. Podiumul acestei secţiuni a fost unul exclusiv constănţean, Bugheanu fiind urmat pe locurile doi şi trei de alţi doi elevi ai Ceciliei Gevat şi ai lui Alin Larion, Adrian Boldeanu (CS Farul - CSU Piteşti), respectiv Cristian Nedelcu (CS Farul - CSU Galaţi)!
 
„Este o premieră pentru Constanţa. Cred că puţine oraşe se pot lăuda cu trei heptathlonişti medaliaţi la Campionatul Naţional. Nu e uşor deloc“, a spus Alin Larion.

La mulţi ani pentru Ioana Emilia Colibăşanu!

Ioana Manoliu a totalizat 3.111 puncte, având rezultatele: la 60 m garduri - 9,44 s (820 puncte), la săritura în înălţime - 1,44 m (555p), la aruncarea greutăţii - 7,86 m (390p), la săritura în lungime - 5,84 m (801p), la 800 m - 2:42.50 (545p). „A fost prima competiţie din acest an pentru sportivele şi sportivii mei. Am terminat 2016 cu aur, iar anul 2017 l-am început cu o medalie de aceeaşi strălucire. Ioana Manoliu a mers excelent“, a declarat Carmen Botea.
 
La pentathlon junioare 3, Ioana Emilia Colibăşanu (CS Farul - LPS; antrenoare, Carmen Botea) s-a clasat pe locul cinci. „Ioana este în primul an la această categorie. A concurat contra unor sportive mai mari ca vârstă“, a spus Carmen Botea despre sportiva sa, care a împlinit 14 ani chiar înainte de concurs. 

Florin Vişan, lângă medalii 

Alexandru Andrei Bugheanu a devenit campion naţional cu o zestre de 4.328 de puncte, obţinută astfel: 816p la 60 m (7,19 s), 604p la săritura în lungime (6,08 m), 543p la aruncarea greutăţii (10,96 m), 740p la înălţime (1,93 m), 726p la 60 m garduri (9,09 s), 357p la prăjină (3,00 m) şi 542p la 1.000 m (3:13.08). La pentathlon junioare 3, Cristina Stancu (CSS1 Constanţa; antrenor, Ioan Oltean) a ocupat locul şapte, iar la heptathlon juniori 1 Florin Vişan (LPS - Farul; antrenoare, Carmen Botea) a fost al patrulea. 

Constanţa, la putere la triplusalt 

În weekend-ul trecut, la Bucureşti s-a disputat şi etapa a treia a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori 1. În prima zi de concurs, sâmbătă, constănţenii au urcat pe podium de cinci ori, prin Cristina Bujin (CS Farul - Steaua; antrenor, Daniel Cojocaru), locul întâi la triplusalt (13,33 m); Cristian Constantin (CS Farul; antrenoare, Carmen Botea), locul întâi la triplusalt (15,11 m); Marian Petre (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), locul doi la triplusalt (14,55 m, record personal); David Ciolpan (LPS; antrenor, Cătălin Ganera), locul trei la triplusalt (14,42 m, record personal) şi Nicoleta Puşcuţă (CS Farul; antrenor, Cătălin Ganera), locul trei la triplusalt (12,56 m).
 
Sursa foto: Facebook 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii