Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Pisică aruncată din tribună pe teren, unde juca Șoarece! Marcel Lică, întâlnire cu vechiul său prieten Victor Pițurcă

ro

15 Oct, 2019 00:00 6304 Marime text
Secretarul general al FC Farul Constanța, Marcel Lică, și managerul general al U Craiova, Victor Pițurcă, au avut o întâlnire la Mamaia, profitând de prezența pe litoral, într-un cantonament de o săptămână, a echipei din Bănie. Lică și Pițurcă sunt vechi prieteni și s-au revăzut cu plăcere și cu această ocazie.

Cei doi au jucat împreună atât la juniorii U Craiova, cât și la FC Olt.

„Am crescut împreună la copiii Craiovei, generația 1956/1957, la grupa pregătită de Ion Gârleșteanu, din care mai făceau parte, pe lângă Victor Pițurcă, printre alții, Ilie Balaci sau Gabriel Boldici. A fost o revedere foarte plăcută, plină de bucurie. Nu mai stătusem față în față cu Victor Pițurcă de vreo doi ani. Suntem prieteni vechi. Am discutat multe, bineînțeles și despre fotbal, și despre Farul. A avut cuvinte de laudă la adresa antrenorului nostru, Ianis Zicu. Îi place cum gândește despre fotbal“, a declarat Marcel Lică, fost fotbalist, fost arbitru internațional, fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și fost președinte al FC Farul.

 

A marcat primul gol din acțiune al lui FC Olt în Divizia A

 
În vârstă de 62 de ani, Marcel Lică s-a născut la Balș, în județul Olt. La echipa FC Olt Scornicești a jucat doi ani (primii săi ani în Divizia A), iar primul gol din acțiune al acestei formații în prima ligă i-a aparținut lui Marcel Lică, în meciul de pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare, câștigat cu 6-0. A fost a doua reușită a partidei, primul din meci fiind din penalty. FC Olt a promovat în Divizia A la finele sezonului 1978/1979. Lică juca fundaș dreapta și a venit la FC Olt de la Dinamo Slatina. De la FC Olt, Marcel Lică a fost convocat și la echipa națională. Ulterior a jucat și la Farul Constanța, stabilindu-se definitiv la Constanța. Actualul oficial al echipei constănțene spune că încă de la nivel juvenil se vedeau calitățile de mare atacant ale lui Victor Pițurcă. Ulterior, cei doi au fost coechipieri și la FC Olt.
 
„Era un marcator înnăscut. Se lipea foarte mult la gol. Avea un plasament și un simț al porții desăvârșite. La FC Olt, era principalul nostru marcator. A ajuns apoi la Steaua și a avut o carieră prodigioasă, pe care o știe toată lumea, culminând cu performanța din 1986, când a cucerit cu Steaua Cupa Campionilor Europeni“, a arătat Marcel Lică.
 

Victorie Farul, goluri Cristocea și Bădescu

 
Ulterior, cei doi s-au intersectat în dese rânduri în fotbal și când Marcel Lică era arbitru, iar Victor Pițurcă antrenor. „
Am arbitrat în mai multe rânduri Steaua, pe când era pregătită de Victor. Îmi aduc aminte de o partidă foarte frumoasă Dinamo - Steaua 3-2, jucată în Ștefan cel Mare. După încheierea carierei de arbitru, a fost o discuție să merg într-o funcție la Steaua și să lucrez alături de Victor Pițurcă, dar eu i-am rămas statornic Farului. Acum sunt secretar general la club și îmi pun experiența pe care o am în slujba grupării «alb-albastre».
 
Pe când eram președinte la Farul, în sezonul 2003/2994, a fost o victorie importantă a noastră contra Stelei antrenate de Pițurcă, un 2-1 la Constanța, în ultima etapă din tur, golurile noastre fiind marcate de Cristocea și Bădescu. Cu Victor Pițurcă am avut mereu o relație foarte corectă“, a mai spus Marcel Lică.
 

„A fost show total“

 
„FC Olt 1981 vs Mamaia 2019“ este mesajul care însoțește două fotografii postate de Facebook, în oglindă, de către fiul cel mare al lui Marcel Lică, Eden, și în care apar Marcel Lică și Victor Pițurcă în cei doi ani menționați. În prima, cei doi sunt la FC Olt, în urmă cu 38 de ani (în picioare, cei doi colegi de jos fiind Palea și Luță Ciobanu), iar cea de a doua este de la întâlnirea lor de acum din Mamaia.

Colajul le-a trezit suporterilor Farului amintiri din duelurile cu FC Olt, iar o partidă a fost evocată în mod special: un amical la Constanța imediat după ce FC Olt a promovat în Divizia A.

„Am câștigat cu 7-0, au fost 20.000 de spectatori la meci“, a punctat Gheorghiță Vasile, un vechi fan an Farului. „Aveau un atacant, Șoarece. Îmi amintesc că s-au aruncat câteva pisici în teren de către public. A fost show total“, a spus altcineva. „Da, este adevărat, nea Mihai Nebunu avea un pisic în brațe“, a confirmat Gheorghiță Vasile.

 

Faza, prezentă pe Eurosport o săptămână

 
Marcel Lică încă nu fusese transferat la FC Olt (avea să ajungă la scurt timp la echipă), dar știe de acel amical și de episodul cu pisica aruncată în teren, ca bășcălie, ținând cont că la echipa din Olt juca Gheorghe Șoarece!

„Îmi aduc aminte de acel meci. Eu eram atunci la Dinamo Slatina, în acea vară aveam să ajung la FC Olt. Dar băieții erau în vacanță, i-a adunat de pe plajă pentru acel meci. Au mai completat și cu jucători de la noi. Dar a fost un spectacol agreabil.

Lumea s-a distrat și cu pisica, însă acest episod nu a fost singular. În primul an de Divizia A, toate stadioanele pe care am evoluat în deplasare au fost arhipline. Se juca cu casa închisă. La Timișoara, în Ghencea, la Iași (unde s-a doborât recordul de asistență)…
 


Oamenii veneau să refuleze contra sistemului, știindu-se că FC Olt era echipa din orașul natal al lui Nicolae Ceaușescu.

Așa apăreau și pisici pe teren. Referitor însă la Șoarece, acesta era un jucător foarte bun, vârf sau atacant central. Am prins și eu meciuri în care jucam și se aruncau pisici în teren. Dar ce să ne mai mirăm, că și când am arbitrat apoi, peste ani, în preliminariile Campionatului Mondial, în Portugalia, la Setubal, a intrat un câine pe gazon. Faza a fost pe Eurosport o săptămână!“, a spus  Marcel Lică.

 
Sursa foto: Facebook (Eden Lică)       
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii