Constănțeanul Sebastian Gima, succes important înainte de Roland Garros
Constănțeanul Sebastian Gima, succes important înainte de Roland Garros
24 Sep, 2020 19:57
ZIUA de Constanta
2735
Marime text
- Sebastian Gima, în vârstă de 18 ani, a fost antrenat de marele campion constănțean Andrei Pavel.
- Gima s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Naționale Individuale de seniori, de la București, după ce l-a eliminat pe principalul favorit al întrecerii, Filip Jianu.
Aflate în plină desfășurare la București, la Centrul Național de Tenis de la București, Campionatele Naționale Individuale de seniori l-au scos în prim plan pe constănțeanul Sebastian Gima.
În vârstă de 18 ani și campion național la categoria sa de vârstă, tenismenul antrenat de fostul mare campion Andrei Pavel, și el constănțean, s-a calificat în sferturile de finală ale competiției, după ce l-a eliminat pe principalul favorit al întrecerii, Filip Jianu.
Legitimat la Tenis Club Bright Constanța și clasat pe locul 1373 ATP, Sebastian Gima s-a impus în primul set la tie-break, 7-6 (7/4), iar adversarul său, aflat pe locul 383 ATP, s-a retras în setul secund, la scorul 2-2, din cauza unor probleme medicale.
Pentru un loc în semifinale, constănțeanul se va duela cu Petru Luncanu, un tenismen experimentat în vârstă de 31 de ani, care ocupă locul 1168 ATP.
Pentru Sebastian Gima este ultima verificare înainte plecării spre Paris, unde va participa la cel mai puternic turneu pe zgură din lume, Roland Garros, la juniori, care debutează pe 4 octombrie.
Aflat pe locul 53 în ierarhia ITF Juniors, constănțeanul a acces direct pe tabloul principal.
În sferturi la Campionatele Naționale Individuale de seniori s-a calificat și Ștefan Paloși, celălalt constănțean pregătit de Andrei Pavel, care reprezintă CSA Steaua București.
În vârstă de 20 de ani și clasat pe locul 607 ATP, acesta este favorit numărul 5 și va juca pentru calificarea în penultimul act al competiției cu Victor Crivoi, veteranul ajuns la 38 de ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii