Constantin Gache ar fi vrut un program mai usor
Constantin Gache ar fi vrut un program mai usor
03 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1088
Marime text
Antrenorul Farului recunoaste ca va fi un inceput greu, cu Craiova, in deplasare, si Steaua, pe teren propriu
Debut dificil pentru noul tehnician al "marinarilor", in sezonul 2007/2008. Primele doua partide vor trebui tratate cu maximum de seriozitate, in caz contrar riscandu-se ca, dupa doua etape, Farul sa nu acumuleze niciun punct. Ieri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut loc tragerea la sorti in urma careia s-a stabilit programul Ligii I de fotbal, editia 2007/2008. Asa cum ne asteptam, s-au facut multe speculatii pe marginea acestui eveniment, in ciuda faptului ca responsabilii fotbalului romanesc au dat asigurari ca tragerea nu poate fi "masluita" in niciun fel. Fiecare delegat al echipelor din primul esalon a putut sa extraga din urna cate o bila, pentru a nu exista obiectii din acest punct de vedere. Din partea FC Farul Constanta, a fost prezent directorul tehnic Ion Marin, insa acesta nu a purtat prea mult noroc gruparii de pe litoral, care va avea parte de un program destul de greu, inca din start. Astfel, in prima etapa, alb-albastrii vor juca in deplasare, la una dintre echipele cu pretentii in acest sezon, Universitatea Craiova. Intarita semnificativ in pauza competitionala, gruparea din Banie isi propune o clasare pe unul din primele sase locuri si o participare intr-o cupa europeana. Sezonul trecut, duelul craioveano-constantean a fost castigat de olteni, care au invins pe teren propriu cu 1-0 si au remizat la malul marii, 0-0. Va fi astfel un prim test dificil pentru noul antrenor Constantin Gache, insa doar prima parte, caci in etapa a II-a, la Constanta va veni Steaua Bucuresti, pentru un meci extrem de interesant. Hagi infrunta Farul, peste o luna Gheorghe Hagi se intoarce astfel, pe 4 august, la Constanta, pentru a infrunta echipa la care a debutat ca jucator. Primul meci contra Stelei, din sezonul trecut (0-3), a fost un prilej de scandal, mai multi jucatori constanteni fiind acuzati ca nu si-au aparat corect sansele. Ca urmare, portarul George Curca a fost trecut pe banca de rezerve, nereusind sa mai "prinda" postul de titular nici pana in ziua de astazi. Returul de la Constanta a fost insa, pe placul publicului, Farul luptand corect si terminand la egalitate 1-1. "Marinarii" vor da piept cu prima nou promovata, in etapa a III-a, cand vor juca la Buzau, contra Gloriei. In etapa a V-a, ne vor vizita si campionii en titre, Dinamo, iar in cea de-a zecea, elevii lui Gache vor da replica Rapidului, in Giulesti. Inceputul conteaza insa foarte mult, iar daca nu sunt atenti, cei de la Farul risca sa nu aiba niciun punct dupa primele doua etape. Constantin Gache a recunoscut ca si-ar fi dorit un program mai usor pentru inceput. "E o tragere destul de grea pentru noi, dar oricum trebuie sa jucam cu toate echipele. Mai greu o sa fie sa jucam cu Ceahlaul decat cu Steaua, pentru ca daca pierdem cu Steaua e altceva decat cu Piatra Neamt. Asta e, bucurosi le-om duce toate, asa a fost tragerea si cand eram la Delta Tulcea. Ne dadeau toti retrogradati. Bine, aici este Liga I si e altceva, dar trebuie sa jucam, chiar daca am fi vrut un program mai usor", a afirmat Gache, dupa tragerea la sorti de ieri. Miercuri, alb-albastrii vor pleca spre Austria, unde vor efectua un cantonament de doua saptamani, ultima perioada de dinaintea startului campionatului, urmand sa o petreaca la Constanta.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii