Contract de asociere SSC Farul - Ema Gavrilă. Obiectivul e promovarea în Liga 1! „Credem cu tărie că am luat cea mai bună decizie“
Contract de asociere SSC Farul - Ema Gavrilă. Obiectivul e promovarea în Liga 1!: „Credem cu tărie că am
17 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
6088
Marime text
În Adunarea Generală Extraordinară a membrilor cotizanţi ai SSC Farul Constanţa s-a semnat contractul de asociere dintre club şi Ema Gavrilă, femeie de afaceri din Constanţa.
Aflată în căutarea unei surse de finanţare, după ce răspunsul din partea Primăriei Constanţa nu venea, echipa suporterilor a luat decizia de a colabora cu Ema Gavrilă, fostă iubită a ex-senatorului Alexandru Mazăre (fratele lui Radu Mazăre), fostă candidată la Primăria Costineşti şi ex-şefă a Organizaţiei Locale a PSD Costineşti.
Până la startul Ligii a 2-a mai e puţin (campionatul începe pe 4 august). Pregătirea echipei a suferit, cantonament centralizat nu s-a făcut, lotul de jucători încă nu e stabilit şi antrenor principal nu s-a numit, însă, în ciuda acestor aspecte, fanii sunt optimişti că toate problemele se vor rezolva în timp util şi au anunţat că obiectivul SSC Farul pentru sezonul 2018/2019 este promovarea în Liga 1!
„Stimaţi suporteri, dragi constănţeni, după o perioadă destul de lungă de incertitudine, în care continuarea finanţării din partea autorităţilor a fost amânată sine die, iată că putem să răsuflăm uşuraţi la auzul unor veşti bune! SSC Farul a primit confirmarea că va lua startul în următorul sezon al Ligii a II-a, iar a doua zi am stabilit şi obiectivul: încă o promovare istorică. A 3-a promovare în tot atâţi ani de activitate“, se arată într-un comunicat al SSC Farul.
Suporterii au precizat că acordul cu Ema Gavrilă este unul de colaborare, nu o preluare a clubului sau o cedare a acestuia. „Adunarea Generală a Membrilor cotizanţi ai Asociaţiei Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanţa a semnat, prin reprezentanţii săi desemnaţi, un acord de asociere cu dna Emanuela Gavrilă, o fostă sportivă de performanţă (n.r. a practicat înotul), originară din Constanţa, al cărei principal obiectiv este susţinerea performanţei sportului românesc.
Este un acord de colaborare, nu o preluare sau o cedare. În continuare, la fel ca şi până în prezent, vocea dumneavoastră, a celor care susţineţi Proiectul SSC Farul se va face auzită. Toate deciziile se vor lua de comun acord, în interesul echipei şi al performanţei. Credem cu tărie că am luat cea mai bună decizie şi că în acest mod am asigurat dăinuirea spiritului farist! Ne mai despart trei săptămâni de startul campionatului şi avem foarte multe de făcut! Aşteptăm cu înfrigurare tragerea la sorţi, pentru a putea să începem, la fel ca şi dumneavoastră, să plănuim prima deplasare şi meciul de debut. Credeţi în continuare în SSC Farul! Doar împreună reuşim! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se precizează în comunicat.
După Adunarea Generală, cel mai cunoscut suporter farist, Sorin Mihăilescu, a postat pe Facebook: „Emanuela Gavrilă a avut trei runde de negocieri cu CD al SSC. Astăzi (n.r. duminică) au prezentat un contract de asociere. După citirea contractului, după minute bune de dezbateri s-a trecut la vot asocierea. Surpriză de proporţii! A fost votat de toată lumea. Fără voturi împotrivă şi fără abţineri! Sunt lucruri care vor rămâne acolo! A surprins cu deschiderea ei şi sinceritatea. Lumea nu înţelege şi este greu să explici că ea garantează toate cheltuielile. Că este singura persoană care a fost dispusă să discute. Deşi nu avea votul şi nu se bătuse palma, a sprijinit clubul să se înscrie în liga a 2-a! A fost unul din argumentele zilei de astăzi (n.r. duminică). Fără să fim înscrişi, ea nu putea veni lângă noi, iar noi nu mai aveam de ce să mai votăm. La ora aceasta, pare cea mai bună variantă! Singura variantă prin care putem continua! Aşa că, înainte de a comenta, va trebui să ţinem cont de variante: desfiinţarea, înscrierea în liga a III-a, asocierea şi continuarea proiectului. Ultima variantă este singura care ne permite să visăm! Suntem în urmă cu totul, dar măcar avem dreptul să visăm! Să lăsăm timpul să decidă! Eu personal mă bucur că putem merge mai departe!“.
Ema Gavrilă a precizat că încă nu are libertatea să spună ce sumă va fi investită la SSC Farul, ea colaborând cu nişte finanţatori, cărora încă nu le poate dezvălui numele. „Vreau să clarific un aspect: n-am cumpărat echipa, suntem asociaţi în acest proiect, eu cu banii. Obiectivul este promovarea. Vom aduce jucători. Ne îndreptăm privirea şi către cineva de la Steaua. Problemele de la club sunt rezolvabile. Dacă n-ar fi probleme, n-ar mai fi o provocare, iar rezultatul nu m-ar mai încânta atât de mult. Bugetul pe care îl vom investi încă nu am libertatea să îl spun. Colaborez cu nişte finanţatori. Nici aici nu am încă libertatea să le spun numele, până nu sunt hârtiile cu ei semnate. Probabil că vom avea mai mulţi bani decât sunt strict necesari. Sper din tot sufletul să nu fie mai puţini, dar, chiar şi dacă va fi aşa, ne vom descurca. De problema antrenorului nu mă ocup eu. M-aş implica în lucruri la care nu mă pricep şi ştiu pe cineva foarte vocal în fotbalul românesc care m-ar trimite la cratiţă imediat. Vrem ca Farul să joace pe stadionul Farul. Sunt unele bârfe că s-ar demola arena sau că ar fi un interes imobiliar. Ar fi o tragedie pentru Constanţa să rămână fără stadion“, a arătat Ema Gavrilă.
Sistată joia trecută, până la limpezirea situației de la club, pregătirea lotului SSC Farul a fost reluată ieri după-amiază, dar tot în efectiv redus, participând, sub comanda antrenorilor Ion Barbu și Gică Mina, nouă fotbaliști, toți din Constanța: Alex Grigoraș, Ionuț Florea, Șicu, Iani, Zamfir, Muscă, Suflaru, Codruț Matei și Vântu. În condițiile în care, în continuare, din cauza unei defecțiuni, ieri nu a curs apa în clădirea administrativă de la stadionul Farul, deci nici în minihotel, băile de la vestiare sau la bucătărie, jucătorii din afara Constanței tot nu au venit, fiecare pregătindu-se în orașele natale. Din același motiv, al lipsei apei, antrenamentul de ieri s-a desfășurat doar în sala de forță. Astăzi, antrenamentul a fost programat în prima parte a zilei. Oficialii Farului au dat asigurări că vor începe să vină și jucători noi.
Citeşte şi:
„Numele investitorului - Emanuela Gavrilă” SSC Farul Constanţa, contract de asociere cu Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

„Toate deciziile se vor lua de comun acord“

„Singura variantă prin care putem continua!“

„Colaborez cu nişte finanţatori”

Doar nouă jucători la pregătirea de ieri
Sistată joia trecută, până la limpezirea situației de la club, pregătirea lotului SSC Farul a fost reluată ieri după-amiază, dar tot în efectiv redus, participând, sub comanda antrenorilor Ion Barbu și Gică Mina, nouă fotbaliști, toți din Constanța: Alex Grigoraș, Ionuț Florea, Șicu, Iani, Zamfir, Muscă, Suflaru, Codruț Matei și Vântu. În condițiile în care, în continuare, din cauza unei defecțiuni, ieri nu a curs apa în clădirea administrativă de la stadionul Farul, deci nici în minihotel, băile de la vestiare sau la bucătărie, jucătorii din afara Constanței tot nu au venit, fiecare pregătindu-se în orașele natale. Din același motiv, al lipsei apei, antrenamentul de ieri s-a desfășurat doar în sala de forță. Astăzi, antrenamentul a fost programat în prima parte a zilei. Oficialii Farului au dat asigurări că vor începe să vină și jucători noi.
Citeşte şi:
„Numele investitorului - Emanuela Gavrilă” SSC Farul Constanţa, contract de asociere cu Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii