Contractul Danielei Sofronie va fi reziliat
Contractul Danielei Sofronie va fi reziliat
16 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
733
Marime text
Reprezentantul Federatiei de Gimnastica, in "control" pe litoral
Antrenorul Anca Grigoras a sosit ieri la Constanta pentru a rezilia contractul cu Daniela Sofronie, sportiva care miercuri si-a anuntat retragerea din activitate * Delegatul FRG a verificat si nivelul de pregatire al triplei campioane olimpice, Catalina Ponor, care in aceasta perioada se pregateste la sala Flamanda, cu antrenorul Matei Stanei
Gimnastica romaneasca trece zilele acestea printr-o noua criza, dupa ce una dintre cele mai valoroase sportive ale lumii, campioana olimpica Daniela Sofronie si-a anuntat retragerea din activitatea competitionala. Anuntul a fost facut miercuri, tanara in varsta de 17 ani anuntand ca nu mai poate face fata rigorilor impuse de inalta performanta si ca este decisa sa se concentreze asupra activitatii scolare. Decizia elevei de clasa a XI-a a atras imediat atentia Federatiei Romane de Gimnastica, care a trimis ieri la Constanta un reprezentant. Antrenorul federal Anca Grigoras a venit in primul rand pentru a rezilia contractul cu Daniela, dar si pentru a verifica modul in care se pregateste o alta gimnasta de la CS Farul, nimeni alta decat tripla campioana olimpica Catalina Ponor. Unul dintre obiectivele nedeclarate ale FRG a fost se pare si discutarea cu Sofronie a unei eventuale reveniri, dar tanara pare insa decisa sa nu se mai intoarca in salile de competitii. Daniela chiar a declarat ca nu vrea sa participe la Mondiale, pentru a nu se face de ras, preferand sa se retraga "in glorie". Referitor la decizia gimnastei, fostul antrenor al lotului olimpic, Octavian Belu a facut cateva afirmatii ironice, spunand ca tanara a mai declarat de cateva ori ca se va retrage, dar mereu a revenit asupra hotararii. In cadrul "vizitei" sale de la Constanta, antrenorul Anca Grigoras mai are o misiune deosebit de importanta si anume aceea de a verifica modul in care se antreneaza Catalina Ponor. Tripla campioana olimpica se pregateste in prezent in sala Flamanda, cu profesorul Matei Stanei, tehnicianul care de altfel a descoperit-o. Dupa cum se stie, Ponor si Sofronie au fost trimise sa se antreneze la Constanta, dupa ce FRG a decis desfiintarea lotului olimpic de gimnastica.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii