Copii pe biciclete Câştigătorii primei etape a Cupei Mării Negre, de la Constanţa (galerie foto)
Copii pe biciclete: Câştigătorii primei etape a Cupei Mării Negre, de la Constanţa (galerie foto)
09 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3397
Marime text
50 de copii au participat, sâmbătă, la Constanţa, la prima etapă a Cupei Mării Negre, întrecere de ciclism rezervată celor mici. Bătălia cea mai mare s-a dat la categoria de vârstă 8-11 ani masculin, la care s-a impus Carol Popa.
„A fost o primă etapă reuşită. Sincer, ne aşteptam la mai mulţi participanţi, în primul rând la categoria 12-14 ani. Este primul concurs adevărat pentru copii organizat în Constanţa de după Revoluţie şi cred că am demonstrat că avem potenţial de a reface o echipă de seniori într-un oraş care, pentru mulţi ani, a fost centrul ciclismului românesc. Sper ca la următoarele două etape să avem mai mulţi participanţi“, a declarat Victor Bănescu, preşedintele CS Bilal 2000 Constanţa, organizator al evenimentului.
„Eu am venit în primul rând pentru a mă distra, am câştigat şi mă simt excelent. Visez să practic ciclismul de performanţă şi să ajung campion al României. Este nevoie de astfel de concursuri şi în Constanţa pentru că în alte judeţe astfel de întreceri sunt extrem de numeroase“, a completat Mihnea Harasim, câştigător la categoria 12-14 ani.
La această rundă, au urcat pe podium: categoria 5-7 ani feminin - locul 1 - Anamaria Ioana Pătraşcu, locul 2 - Ana Maria Buzatu; categoria 8-11 ani feminin - locul 1 - Amalia Maria Singuran, locul 2 - Ioana Oana, locul 3 - Ioana Badea; categoria 12-14 ani feminin - locul 1 - Alexandra Lalu, locul 2 - Antonia Becea, locul 3 - Diana Prelipceanu; categoria 5-7 ani masculin - locul 1 - Dragoş Andrei Firsov, locul 2 - Luca Brânduşeriu, locul 3 - Ştefan Alexandru Leu; categoria 8-11 ani masculin - locul 1 - Carol Popa, locul 2 - Darius Florin Singuran, locul 3 - Ştefan Simion; categoria 12-14 ani masculin - locul 1 - Mihnea Harasim, locul 2 - Mihnea Ionuţ Pazu, locul 3 - Alexandru Andrei Iacob.
Primii zece clasaţi de la fiecare categorie primesc puncte, după cum urmează: locul 1 - 25 de puncte, locul 2 - 20 de puncte, locul 3 - 15 puncte, locul 4 - 10 puncte, locul 5 - 8 puncte, locul 6 - 6 puncte, locul 7 - 5 puncte, locul 8 - 3 puncte, locul 9 - 2 punct, locul 10 - un punct. Etapa a doua a Cupei Mării Negre va avea loc pe 22 mai, în timp ce runda finală este programată pe 29 mai.
Sursa foto: Facebook (Dobrogea pe bicicletă)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii