Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Cojocaru - „Un vis împlinit” Tomitanii Constanţa, poveste de succes. De la mini-rugby până în Superligă!

ro

23 May, 2018 00:00 5919 Marime text
Anii de absenţă ai Constanţei din primul eşalon al rugby-ului românesc s-ar putea opri la trei, dacă Tomitanii Constanţa, formaţia care a câştigat Divizia Naţională de seniori, va beneficia de sprijinul financiar al autorităţilor locale la nivelul cheltuielilor din Superligă.

În martie 2015, RCJ Farul Constanţa, echipă cu şase titluri de campioană a României în palmares, anunţa că se retrage din Superligă, din pricina problemelor financiare. De atunci, Constanţa nu a mai avut reprezentantă în campionatul de elită, dar situaţia s-ar putea schimba în curând, întrucât Tomitanii Constanţa (antrenor, Cristian Cojocaru; manager, Răzvan Bota) a ieşit campioană în DNS, ceea ce îi conferă dreptul de a juca în Superligă! O singură condiţie trebuie îndeplinită însă, sprijin financiar mai mare de la Consiliul Local Constanţa, cel care a finanţat de altfel echipa şi în sezonul recent încheiat. În Superligă, altele sunt cheltuielile, mult mai mari, pornind de la lotul de jucători, care trebuie întărit, şi până la participarea în toate competiţiile organizate pentru formaţiile din acest eşalon.

„Va trebui să venim cu un răspuns concret“

Întrebat dacă se va ajunge la fericita situaţie ca Tomitanii să joace în Superligă, Cristian Cojocaru a spus: „Dacă autorităţile locale îşi doresc acest lucru, noi suntem pregătiţi să facem pasul. Am fost chemaţi la discuţii zilele acestea. La finele săptămânii, este programată Adunarea Generală a Federaţiei Române de Rugby, în care se va discuta despre echipele din viitoarea ediţie a Superligii. Va trebui să venim şi noi cu un răspuns concret, dacă ne vom înscrie sau nu, şi deja suntem contra-timp, pentru că se face calendarul competiţional pentru stagiunea 2018/2019. Sâmbătă, se joacă finalele Superligii, se decide campioana, iar de săptămâna viitoare se alcătuieşte programul, în care sunt trei competiţii: Campionatul de rugby în 7, Cupa Regelui şi Superliga. Sunt multe meciuri, iar Federaţia trebuie să ştie în mod clar ce echipe vor participa“.

La pauză, cântau deja „Campionii!”. S-au grăbit însă…

Tomitanii au realizat o mare performanţă câştigând, cu o echipă tânără şi din postura de echipă nou-promovată, Divizia Naţională de seniori, al doilea eşalon al rugby-ului românesc. În finala mare, constănţenii au învins cu 17-14 Gloria Buzău, formaţie care pornea cu prima şansă şi care, la pauză, conducea cu 14-3. A urmat însă o repriză secundă irezistibilă a formaţiei de pe litoral, care a revenit pe tabelă şi a câştigat titlul! „La pauză, suporterii Gloriei cântau deja «Campionii!», însă nu am cedat. Le-am spus băieţilor că mai avem 40 de minute în care putem întoarce meciul. Le-am explicat ce greşiseră în prima parte, angrenându-se într-o luptă fizică cu mult mai masivii şi mai experimentaţii noştri adversari, iar lucrurile au mers în favoarea noastră. Am făcut diferenţa prin acţiuni în viteză, iar ambiţia şi determinarea jucătorilor noştri au făcut diferenţa. Au fost concentraţi la maximum“, a declarat Cristian Cojocaru.

A colaborat foarte bine cu elevii săi

Antrenorul Tomitanilor spune că, la începutul campionatului, el şi ai săi nu s-au gândit sub nicio formă că echipa (tânără şi, pe deasupra, nou-promovată) ar putea ieşi campioană. „În primul rând, pe unii dintre jucătorii care au venit nu îi cunoşteam. Nu prea avuseseră şansa să joace până atunci la echipele lor. Alţii au revenit la rugby de la muncă. Am alcătuit însă o formaţie foarte bună, unită, în sânul căreia a domnit o atmosferă deosebită. Am avut o colaborare foarte bună eu, ca antrenor, cu echipa şi am depăşit împreună momentele grele care au mai apărut, gestionându-le foarte bine“, a arătat Cristian Cojocaru.


Hotel cu noroc

Tehnicianul a punctat şi că, în obţinerea succesului final, a contat în mod deosebit şi faptul că, în ultima parte a campionatului (semifinală, finală), echipa a efectuat un cantonament într-un hotel din Mamaia. „A fost foarte benefică această perioadă. Am stat împreună. De fiecare dacă când am stat la acel hotel, am ieşit campioni, încă de la juniori! Directorul general de acolo chiar ne-a spus că, dacă iar am venit, vom cuceri un nou titlu, ceea ce s-a şi întâmplat. Au fost cele mai frumoase zece zile. Ne-am concentrat la maximum, am avut parte de linişte şi nu ne-a lipsit absolut nimic. Pregătirea bună din acea perioadă, sub toate aspectele, s-a văzut apoi în sacrificiul din teren de la semifinala cu CS Năvodari şi de la finala cu Gloria Buzău. Subliniem, totodată, sprijinul financiar de la Primăria Constanţa, ca şi ajutorul partenerilor noştri de încredere şi al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa“, a punctat Cristian Cojocaru.

Un vis împlinit

Povestea de succes a Tomitanilor nu e însă una de ieri, de azi. Nu a apărut peste noapte, ci îşi are rădăcinile cu ani în urmă, când s-a clădit clubul de la zero şi a început, de la mini-rugby, urcarea, treaptă cu treaptă, a scării performanţei. Clubul a avut o evoluţie sănătoasă, parcurgând toate etape. An de an, cu excepţia unei singure stagiuni, echipa Tomitanii Constanţa a cucerit titluri de campioni şi medalii, de la copii, juniori şi până la seniori, totul culminând cu câştigarea dreptului de a juca în Superliga de seniori, cel mai înalt eşalon din România! „Suntem mulţumiţi cu toţii. Adrian Scrădeanu Istrate, cel care a pus umărul la clădirea clubului şi a sprijinit performanţele acestuia, are şi el o mare satisfacţie sufletească. Tomitanii în elită, un vis împlinit“, a mai spus Cristian Cojocaru.


Sursa foto: super-liga.ro

Citeşte şi:

O mare performanță Tomitanii Constanța, campioană în Divizia Națională de seniori!​

Editorial Cu titlul naţional pe masă. O ipostază obişnuită pentru Tomitanii Constanţa​

Tomitanii Constanţa, în finala DNS. Cum a fost pregătită semifinala cu CS Năvodari „Singurul meci care contează“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alina 25 May, 2018 08:55 Felicitari!!
  • Geo 23 May, 2018 18:42 Bravo, Tomitanii!!! Felicitari!