Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:01 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Ganea a disputat meciul 100 în Liga 1 pentru FC Viitorul

ro

11 Mar, 2020 00:00 2778 Marime text

În meciul câştigat de FC Viitorul în deplasare cu Academica Clinceni, 3-2 în etapa a doua din turneul play-out al Ligii 1, fotbalistul echipei de pe litoral Cristian Ganea a evoluat în meciul 100 în Liga 1 în tricoul negru-albastru.
Ganea, care joacă fundaş stânga, dar şi mijlocaş, a reuşit cu acest prilej să înscrie şi primul gol al partidei, reuşita sa fiind totodată a 11-a din carieră în Liga 1. Jucătorul este împrumutat de FC Viitorul de la Athletic Bilbao până la finalul sezonului.


În vârstă de 27 de ani, Ganea a debutat în Liga 1 în sezonul 2014 / 2015, pentru FC Braşov, pentru care a evoluat în 16 meciuri. Debutul său pe prima scenă s-a consemnat la 20 februarie 2015, în meciul Petrolul Ploieşti - FC Braşov 1-0.


Bistriţean de origine, Ganea a ajuns la FC Viitorul la începutul sezonului 2015 / 2016, la formaţia constănţeană câştigând singurul său titlu de campion, în ediţia 2016 / 2017. Cristian Ganea este de asemenea marcatorul victoriei FC Viitorul din preliminariile Champions League, 1-0 cu Apoel Nicosia, în 26 iulie 2017.


„Felicitări, Cristi Ganea, pentru evoluţiile de până acum în tricoul formaţiei noastre şi cât mai multe reuşite în continuare!“, i-a urat FC Viitorul.


Sursa foto: FC Viitorul




Citeşte şi:

Meciul FC Viitorul - Politehnica Iaşi se va disputa fără spectatori

„Nu are nicio legătură cu sportul de performanţă!“ Gică Hagi, împotriva înjumătăţirii punctelor obţinute în sezonul regulat


FC Viitorul, prima victorie în play-out. Meci cu cinci goluri şi cu răsturnări de scor!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii