Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Husea - „Spectacol la fiecare partidă“ Fostul internaţional Constantin Gheară, transferat de CS Năvodari

ro

04 Mar, 2015 00:00 3586 Marime text
Divizionara secundă de rugby CS Năvodari, medaliată cu bronz în sezonul trecut al Diviziei Naţionale, şi-a definitivat lotul pentru noul campionat. Potrivit lui Cristian Husea, antrenor la CS Năvodari, alături de Cornel Suciu şi Virgil Năstase, din lot fac parte 29 de jucători, mulţi dintre ei tineri de perspectivă, dar sunt şi câţiva rugbyşti cu experienţă. 

„Am reușit să aducem câțiva jucători de 19 ani de la RCJ Farul Constanța, precum Silviu Brașovianu, Alexandru Porumb sau Liviu Dumitru, dar și un foarte experimentat jucător, fost component al lotului național, Constantin Gheară. Un alt rugbyst care apare pe listele noastre este Constantin Istrate, fost la CSM București. În privința plecărilor, Eduard Barbu a făcut pasul către echipa fanion a județului Constanța, Farul Constanţa“, a declarat Cristian Husea, pentru site-ul oficial al CS Năvodari.

Tradiţia confruntărilor internaţionale

Din noul sezon, CS Năvodari va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Flacăra“ din Năvodari, cel pe care a jucat până acum echipa de fotbal Săgeata. Husea este sigur că numărul suporterilor va creşte pe arena „Flacăra“. „Microbiştii din Năvodari sunt cunoscători de rugby, iar meciurile se vor desfășura pe un stadion destul de modern si frumos, cu un gazon impecabil. Intenționăm să facem din fiecare partidă de acasă un spectacol, în așa fel încât cei care au fost la un meci să vină și a doua oară cu mai mulți cunoscuți. Cu siguranţă, vom continua tradiția meciurilor internaţionale, acesta este şi motto-ul nostru. Sperăm să aducem cel puțin o echipă din străinătate la Năvodari și să participăm la turneul de rugby în 7 de la Belgrad, unde, anul trecut, ne-am clasat pe locul trei“, a punctat tehnicianul năvodărean.

Două noi echipe în campionat 

În privinţa obiectivului echipei, având în vedere clasarea de anul trecut pe podiumul DNS, în acest an, CS Năvodari speră să joace cel puțin finala mică. „Nu va fi ușor, deoarece, spre deosebire de ediţia trecută, în campionat vor participa două noi echipe, CSM Bucureşti Under-23 și Stejarul Buzău. Niciun obiectiv nu este prea mare atunci când pui suflet, când ești susținut şi când ai cu ce să lucrezi“, a mai spus Cristian Husea, pentru sursa citată.

Sursa foto: frr.ro

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii