Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:57 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristocea si-a implinit visul

ro

04 Jan, 2006 00:00 625 Marime text

# Dupa ce Farul a ajuns la un acord cu Steaua in privinta transferului lui Vasile Cristocea, acesta s-a declarat foarte multumit, spunand ca practic i s-a implinit un vis * Gruparea de pe litoral va primi in schimbul sau suma de 250.000 de euro * Cristocea a jucat prima oara in divizia B, la echipa din orasul sau de origine, Carsium Harsova * Au urmat apoi sapte sezoane excelente la Farul, unde a marcat 26 de goluri in 130 de meciuri * Tributar la capitolul disciplina sportiva, mijlocasul dreapta a intrat din aceasta cauza intr-un conflict cu antrenorul de pe atunci Petre Grigoras, dar si cu galeria si conducerea clubului, aceasta din urma luand decizia de a-l pune pe lista de transferuri

Dupa cum se stie, in aceste zile, gruparea din Bulevardul Ghencea a ajuns la un acord cu Farul Constanta, in privinta transferului mijlocasului Vasile Cristocea. Astfel, clubul de pe litoral va primi in schimbul jucatorului suma de 250.000 de euro, insa deocamdata nu se stie pe ce perioada va fi semnat contractul. Cristocea a declarat, luni, ca si-a implinit un vis, dupa ce oficialii celor doua grupari s-au inteles in privinta transferului sau la echipa campioana. "De mic visam sa ajung la Steaua, iar acest vis mi s-a implinit. Pentru mine pot sa spun ca anul 2006 a inceput foarte bine. Sunt foarte fericit ca am ajuns la Steaua si astept sa evoluez si in cupele europene". Mijlocasul a afirmat ca va sosi la Bucuresti pe 6 sau 7 ianuarie, deoarece pe 8 ianuarie este reunirea echipei Steaua, iar atunci va semna si noul contract. "Nu mai conteaza pe ce perioada voi semna, unu, doi, cinci sau zece si nici pentru ce suma", a afirmat fotbalistul. Finantatorul Gigi Becali si patronul Gheorghe Bosanceanu s-au inteles in privinta transferului lui Cristocea la Steaua in noaptea dintre ani, mijlocasul urmand sa joace pentru stelisti incepand din retur. Vasile Cristocea s-a nascut pe 27 iulie 1980, in localitatea constanteana Harsova si a jucat pentru prima oara la echipa locala Carsium, intre anii 1998-1999, primul sau antrenor fiind Floricel Geodoiu. Desi are o inaltime de doar 1,72 m si 66 de kilograme, mijlocasul dreapta i-a impresionat pe oficialii de atunci ai Farului, care au decis achizitionarea sa. Fotbalist versatil, cu un dribling fin, Cristocea s-a integrat foarte repede in randul "rechinilor", jucand pentru acestia nu mai putin de sapte sezoane. La Farul, Vasile a jucat in 130 de meciuri, inscriind 26 de goluri. Desi ajuns un jucator emblema al gruparii de pe litoral, jucatorul nu a excelat niciodata la capitolul disciplinar, acest lucru ducand in final si la punerea sa pe lista de transferuri. Totul a inceput cu putin timp inaintea debarcarii antrenorului Petre Grigoras de la carma echipei, acesta reprosandu-i fotbalistului neprezentarea la antrenamente si lipsa de profesionalism. Conflictul dintre cei doi a sensibilizat chiar si galeria constanteana, care a fost de la bun inceput de partea lui "Grig". De asemenea, gurile rele afirmau la vremea respectiva ca intre plecarea lui Grigoras si cearta lui cu Cristocea exista unele legaturi. Cert este ca Farul ramane fara un om de baza, o rotita din angrenajul unei echipe sudate in ani de zile, noi ramanand cu speranta ca inspiratia conducatorilor, dar si o suma considerabila de bani, ar putea aduce in loc un fotbalist cel putin la fel de valoros.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii