Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Farul Constanța. Haltere în familie Aurel și Darius Tătaru, tată și fiu, din nou pe podium la aceeași competiție (GALERIE FOTO)

ro

03 Jun, 2022 00:00 2266 Marime text

 
  • CS Farul a obținut șapte prezențe pe podium la concursurile de la Onești.
 
Calificările pentru etapa finală a Campionatului Național de seniori la haltere și Cupa României la aceeași categorie de vârstă s-au disputat la Onești, iar printre cei care au urcat pe podium s-au numărat și reprezentanții CS Farul Constanța.
 
Astfel, Bianca Dumitrescu, Laurențiu Măgureanu și Iulia Mocanu au ocupat locul secund, iar Mariana Dumitrache, Alexandru Roșu, Darius Tătaru și Aurel Tătaru s-au clasat pe poziția a treia. Sportivii de la CS Farul îi au ca antrenori pe Aurel Tătaru și Adrian Roșu. Tânărul de 17 ani Laurențiu Măgureanu are dublă legitimare, LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul, iar la acest concurs a reprezentat Farul.
 
Aurel Tătaru (41 de ani) și Darius Tătaru (17 ani) sunt fată și fiu, iar cu acest prilej au bifat o nouă competiție la care au urcat ambii pe podium. Același lucru se întâmplase și în toama lui 2021, tot la Onești, la faza finală a Națioanalelor de seniori, când cei doi au avut bucuria de a urca în premieră pe podium la același concurs. Darius a evoluat atunci pentru prima dată la Naționalele de seniori, o categorie de vârstă superioară celei a lui. Deși s-a confruntat cu sportivi mult mai în vârstă și mai experimentați ca el, tânărul sportiv a abordat întrecerea cu încredere, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu două săptămâni, el devenise triplu campion național la categoria Under-17. Iar evoluția de la seniori, la categoria 89 kg, i-a fost răsplătită cu medalia națională de bronz la aruncat. În plus, performanța cu care a urcat pe podium, 161 kg, a reprezentat nou record national la categoria de vârstă U-17! Anul trecut la Onești, tatăl, Aurel, a concurat la categoria 109 kg și a cucerit trei medalii: două de argint și una de bronz. Acum, Darius a concurat la categoria 96 kg, iar Aurel la categoria 102 kg.   
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Aurel Tătaru)

 
Citește și:
 
Haltere
Șapte locuri pe podium pentru CS Farul Constanța la întrecerile pentru tineret de la Onești (GALERIE FOTO)


CS Farul Constanța. Aurel și Darius Tătaru
Tată și fiu, halterofili, medaliați la același concurs. Juniorul a stabilit și un record național! (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii