Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Năvodari Luptătorul Fabian Jipeanu, de la joaca de-a Van Damme la aurul mondial. De trei ori pe locul întâi în Ungaria!

ro

19 Oct, 2022 00:00 3084 Marime text
  • Grație rezultatelor înregistrate, delegația României a ocupat locul cinci în clasamentul pe națiuni.
 
Campionatul Mondial de kempo ICO 2022, din orașul Nagykanizsa (Ungaria) le-a adus satisfacții deosebite luptătorilor constănțeni de la CS Năvodari și Tai-Chi-Do-Ryu, care au avut evoluții apreciate și au urcat de multe ori pe podium, in clusiv pe treapa cea mai înaltă a acestuia.
 
Grație rezultatelor înregistrate, delegația României a ocupat locul cinci în clasamentul pe națiuni. Rezultatul tricolorilor este unul foarte bun, în condițiile în care celelalte țări au participat fiecare cu mult mai mulți sportivi. În total, la întrecerea mondială au evoluat 624 de sportivi din 16 state.
 
De la CS Năvodari au evoluat Fabian Jipeanu și Alin Buzoianu (pregătiți de Marcel Jipeanu), care au luptat în mai multe probe și au câștigat șapte medalii (cinci de aur, una de argint și una de bronz), astfel: Fabian Jipeanu, 10-12 ani, categoria -30 kg, aur la Light Contact, aur la low kick, aur la k1 light, bronz la box light martial (la ultima secțiune fiind dezavantajat de arbitri în fața unui sportiv al gazdelor); Alin Buzoianu, 13-15 ani, categoria -45 kg, aur la box, aur la low kick, argint la k1 light (a luptat la o categorie superioară 50 de kg, el având 45 de kg).
 
De la Tai-Chi-Do-Ryu Valu lui Traian (antrenor, Marcel Ilașcu), au urcat pe podium:
 
Rareș Seceleanu - două locuri 1
Taifun Maulti - locul 1, locul 2
Darius Bălan - locul 1, locul 3
Cristian Chivu - locul 1, locul 2.
 
Fabian Jipeanu este fiul lui Marcel Jipeanu, care i-a transmis acestuia, dar și celuilalt fiu al său pasiunea pentru sportul de contact. Fabian Mateo este de mic în sala de antrenament, iar de la joaca de-a Van Damme, copilăroasă, a ajuns acum la aurul mondial. Și nu numai.

 
„Am scris de câteva ori în 3 ani, de când Fabian a decis că vrea cu adevărat să practice aceste sporturi de contact, despre faptul că va deveni un Campion!
 
În acești 3 ani, el a reușit ceea ce alți sportivi nu reușesc în întreaga lor carieră sportivă...
 
  • Este dublu campion Național Kempo k1
  • Câștigător al Cupei României Kempo k1
  • Campion Național semi Kempo
  • Câștigător al Cupei României semi Kempo
  • Campion European ICO (2021) la 3 probe diferite, k1, kick light, box.
  • Câștigător al turneului internațional Genova kids Italia (Decembrie 2021)
  • Câstigător Centura Europeană Imperator Italia (Napoli iulie 2021)
  • Câștigator a altor 4 centuri: DFS, Dragon Fight, New K1 Generation (ediția 5), New K1 Generation (ediția 6)
  • Campionatul Mondial ICO (octombrie 2022), cu trei medalii de aur la trei probe diferite: K1 light, Low kick, Light Contact.
 
Dacă am uitat ceva, sper să nu mă certe Fabian!
 
Este doar începutul carierei acestui copil care muncește la sală foarte, foarte mult pentru visul lui de a deveni cineva în viață!“, a postat Marcel Jipeanu.
 

În continuare, până la finele anului, mai sunt programate competiții externe importante, Campionatul Mondial XFC, programat în capitala Italiei, Roma, între 19 și 24 octombrie, și turneul internațional de la Napoli (8-11 decembrie). 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Marcel Jipeanu, Tai-Chi-Do-Ryu) și CS Năvodari
 
Citește și:
 
Kempo
Sportivii de la CS Năvodari, de 12 ori pe podium în Italia, la „Genova Fight Kids”. Urmează Campionatul European
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii