Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:26 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomis, aproape de podium

ro

03 Feb, 2007 00:00 858 Marime text

# Destinul se va afla in mainile constantencelor numai pe jumatate, un rezultat bun in deplasarea de la Cluj din etapa viitoare, trebuind sa fie coroborat si cu o infrangere a formatiei Dunarea Braila, pe terenul celor de la Baia Mare * Din pacate, Tomis nu va mai disputa pe teren propriu ambele manse cu formatia elvetiana TV Uster, din optimile de finala ale Challenge Cup, meciul tur urmand sa aiba loc in "tara cantoanelor"

Desi a acuzat de multe ori lipsa de experienta a jucatoarelor sale, antrenorul Dumitru Musi a reusit totusi sa puna echipa pe picioare, iar pozitia din clasament, precum si parcursul din Challenge Cup, il contrazic din fericire. Inca o data, se dovedeste ca la Constanta se respira handbal, iar performantele se pot naste si din piatra seaca.Handbalistele antrenate de catre Dumitru Musi vor avea in etapa viitoare oportunitatea de a se instala pe locul al treilea in clasamentul Ligii Nationale feminine. Destinul se va afla in propriile lor maini numai pe jumatate, un rezultat bun in deplasarea de la Cluj trebuind sa fie coroborat si cu o infrangere a formatiei Dunarea Braila, pe terenul celor de la Baia Mare. In acest moment, Tomis si Braila se afla la egalitate de puncte, 23, cu unul mai putin decat Jolidon Cluj, ocupanta locului trei. Constantencele sunt clasate pe pozitia cinci, fiind despartite de "dunarene" doar la golaveraj. Joi, formatia de pe litoral s-a distrat in compania ultimei clasate, Muresul Targu Mures, invingand-o cu un categoric 31-11 (14-4!). A fost un meci mai mult cu caracter de antrenament pentru handbalistele noastre, ele pregatindu-se atat pentru partidele din campionatul intern, cat si pentru dubla mansa din Challenge Cup. Din pacate, Tomis nu va mai disputa pe teren propriu ambele manse cu formatia elvetiana TV Uster, din optimile de finala ale competitiei, meciul tur urmand sa aiba loc in "tara cantoanelor". Initial, elvetienii au acceptat sa dispute ambele manse la Constanta, in Sala Sporturilor, beneficiind in schimb de gratuitate pentru transport, cazare si masa, insa ulterior conducerile celor doua cluburi au decis ca partida tur sa aiba loc conform programului initial. Astfel, mansa tur va avea loc in Elvetia, pe 17 februarie, la ora 18.00, iar returul in 25 februarie, la Constanta. Gheorghe Slabu, presedintele clubului de la malul marii, a considerat exagerate pretentiile adversarilor pentru a disputa ambele partide la Constanta. "Cei din Elvetia au avut pretentii financiare exagerate. Nu puteam accepta sa le onoram, atata timp cat ele nu erau conforme cu realitatea. Un bilet pe ruta Zurich-Bucuresti costa 500 franci elvetieni, iar ele cereau sa le decontam cate 1000. Costurile totale doar cu deplasarea ar fi costat clubul nostru peste 13.000 euro, iar cu cele patru zile de cazare am fi ajuns sa scoatem din buzunar peste 20.000 euro. Le propusesem sa faca chiar si un tur al litoralului tot pe cheltuiala noastra, insa cand am vazut ce pretentii au, am schimbat placa si am refuzat propunerea lor", a declarat Slabu. Dupa cum se stie, ambitiile oficialilor clubului constantean sunt de castigare a trofeului pus in joc, dupa ce sezonul trecut echipa a jucat finala, dar a pierdut-o in fata unei alte formatii romanesti, Rulmentul Brasov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii