Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomis încheie la Constanţa un sezon dezastruos

ro

11 May, 2011 01:51 1265 Marime text

cstomis_2.jpgDupă un sezon dezamăgitor, formaţia feminină de handbal CS Tomis va disputa la sfârşitul acestei săptămâni ultima partidă din campionat.

Duminică, de la ora 11.00, echipa antrenată de Mihaela Pârâianu întâlneşte, la Sala Sporturilor, o altă surpriză neplăcută a acestei ediţii de campionat, HC Dunărea Brăila. Chiar dacă în ultimele partide nu a aliniat pe foaia de arbitraj mai mult de 11 jucătoare, majoritatea junioare, Tomisul este încrezătoare că poate încheia sezonul cu un nou succes în faţa propriilor suporteri, deşi Brăila beneficiază de un lot superior valoric şi numeric. Constănţencele au un moral ridicat înainte de acest joc după cele două victorii consecutive în faţa formaţiilor HCM Buzău şi SCM Craiova. Potrivit site-ului oficial al grupării de pe litoral, Mihaela Pârâianu nu o va putea folosi în acest meci pe internaţionala de tineret Ştefania Florea, care a plecat la Braşov, unde va apăra culorile clubului său de origine, LPS Iaşi, la turneul final al junioarelor I. Astfel, antrenoarea Tomisului se va baza la acest meci pe doar 10 jucătoare, dintre care doi portari. Ultima etapă a campionatului le găseşte pe cele două formaţii în a doua jumătate a clasamentului Ligii Naţionale. CS Tomis ocupă locul 9, cu 20 de puncte, iar Dunărea Brăila se află cu o poziţie mai sus, având 27 de puncte. Meciul de la Constanţa va fi arbitrat de cuplul format din Dorinel Gurbina şi Emilian Stanciu, ambii din Caraş Severin. În partida tur, brăilencele au câştigat cu scorul de 27-25.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii