Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomis şi-a aflat adversarul din Cupa Cupelor

ro

26 Oct, 2010 00:00 1181 Marime text
cstomis.jpgMeciurile din turul al treilea al competiţiei europene sunt programate pe 13 sau 14 noiembrie, iar manşa secundă va avea loc pe 20 sau 21 noiembrie

Calificată în Cupa Cupelor după ce s-a clasat sezonul trecut pe locul 3 în Liga Naţională, formaţia feminină de handbal, CS Tomis Constanţa a aflat cu cine va lupta pentru un loc în optimile competiţiei.

Sâmbătă au avut loc meciurile din turul secund al Cupei Cupelor la handbal feminin. Astfel, după victoria obţinută pe teren propriu, în manşa tur, scor 30-19, împotriva echipei SPE Strovolos (Cipru), formaţia portugheză Madeira Andebol SAD s-a impus şi în returul de la Strovolos, cu scorul de 33-26, calificându-se astfel în turul al treilea, unde va juca împotriva elevelor lui Ion Crăciun. Cu un parcurs foarte bun în campionat în acest debut de sezon şi cu un palmares bogat în cupele europene, formaţia constănţeană este favorită certă în duelul cu Madeira Andebol, echipă care nu a reuşit să depăşească faza optimilor de finală într-o competiţie europeană, performanţă reuşită în urmă cu nouă ani, în Cupa EHF. În schimb, Tomisul se poate mândri cu o finală în sezonul 2005-2006 a Cupei Challenge, pierdută în faţa unei alte echipe româneşti, Rulmentul Braşov. Formaţia portugheză se va confrunta pentru a treia oară cu o echipă din România. Astfel, Madeira a mai întâlnit pe Rulmentul Braşov (în sezonul 2006-07, în turul preliminar al Ligii Campionilor), la braşovence evoluând atunci actualele componente ale echipei constănţene: Barcan, Şorodoc, Seifer şi Blaga şi pe Oltchim Râmnicu Vâlcea (în turneul de calificare pentru grupele Ligii Campionilor, în sezonul 2007-08). Meciurile din turul al treilea al Cupei Cupelor sunt programate a se disputa pe 13 sau 14 noiembrie, respectiv 20 sau 21 noiembrie 2010. Conform tragerii la sorţi, turul ar urma să se desfăşoare pe terenul echipei portugheze, iar returul la Constanţa. Însă potrivit site-ului oficial al grupării constănţene, conducerea Tomisului a luat deja legătura cu gruparea din Funchal, propunând ca ambele meciuri să se dispute la Constanţa, un răspuns fiind aşteptat în următoarele zile. Încă de la înfiinţarea sa, clubul Andebol Madeira SAD a dominat cu autoritate handbalul feminin portughez, reuşind să câştige 11 titluri naţionale consecutive în perioada 1998 (anul înfiinţării) - 2009, seria fiind întreruptă sezonul trecut de formaţia Gil Eanes/Lagos dos Descobrimentos. De asemenea a câştigat de 12 ori consecutiv Cupa Portugaliei (1998-2010) şi de 11 Supercupa Portugaliei. În ciuda acestor performanţe, echipei din Funchal nu a reuşit mare lucru în cupele europene, deşi a fost o prezenţă constantă în competiţiile continentale. În sezonul trecut al cupelor europene, Andebol Madeira SAD s-a clasat ultima în turneul de calificare al Ligii Campionilor după ce a fost învinsă de Maliye Milli Piyango SK şi VOC Amsterdam pentru ca apoi să depăşească un tur în Cupa EHF, după dubla victorie cu RK Zagorje GEN-I. A fost eliminată în 16-imile competiţiei, după un dublu eşec cu VOC Amsterdam. Meciurile de pe teren propriu se desfăşoară în Pavilhao Gimnodesportivo Funchal, cu o capacitate de 1.000 de locuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii