Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:58 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța. Prima întâlnire de lucru „Avem ocazia să contribuim la creșterea unor viitoare generații de campioni“ (GALERIE FOTO)

ro

20 Jan, 2022 16:46 3483 Marime text
  • CSM Constanța își propune să devină un club recunoscut la nivel național și internațional.

Primăria Municipiului Constanța a organizat o primă întâlnire de lucru în care oameni de sport din Constanța au discutat despre strategia și viitorul nou-înființatului Club Sportiv Municipal.

La reuniunea coordonată de către viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, au participat Andrei Talpeș, președinte al Asociației Județene de Baschet, care a fost desemnat director general interimar al CSM Constanța, alături de sportivi de performanță din domeniul handbal, atletism, înot, rugby, reprezentanți ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Clubului Sportiv Farul Constanța și Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”.

Clubul Sportiv Municipal Constanța îşi propune, în primul rând, să promoveze politicile sociale şi programele de dezvoltare la nivel local pentru încurajarea şi sprijinirea pe nivele a diferitelor forme ale sportului.

Strategia CSM Constanța se va axa pe patru piloni, dezvoltarea infrastructurii sportive la nivel local, asigurarea unui cadru financiar stabil pentru toate secțiile clubului, care va include proiecte de finanțare europene și atragerea de sponsori din mediul privat, promovarea sportului în comunitatea locală, cu accent pe rolul pe care îl are sportul la starea de sănătate precum și un pilon de performanță, cu criterii bine stabilite pentru fiecare secție, se arată într-un comunicat.

„Ne dorim ca Municipiul Constanța să devină un centru al sportului, în primul rând pentru comunitatea locală, vrem să încurajăm oamenii să facă mișcare, să participe la evenimente sportive și vom căuta, de asemenea, să creăm cel mai bun climat și pentru performanță, în așa fel încât echipele sau sportivii care reprezintă orașul nostru să obțină cele mai bune rezultate în competițiile la care participă, fie ele naționale sau internaționale”, a declarat Ionuț Rusu.

„În ultimii ani, în România a scăzut simțitor atât numărul de sportivi legitimaţi cât și numărul titlurilor şi medaliilor în competiţiile internaţionale. Constanța era unul dintre puținele orașe din România care nu avea un Club Sportiv Municipal, care să creeze cadrul necesar pentru dezvoltarea sportului, atât la nivel de comunitate cât și de performanță”, a mai spus Ionuț Rusu.

„De-a lungul anilor, am implementat proiecte de succes pentru sportul constănțean. Prin constituirea Clubului Sportiv Municipal Constanța vrem să extindem modelul pentru mai multe discipline sportive. Constanța este un oraș care de-a lungul anilor a dat nenumărați campioni. Acum avem ocazia să contribuim la creșterea unor viitoare generații de campioni”, a declarat Andrei Talpeș.


În perioada următoare va fi definitivat planul de organizare al clubului, care va include, printre altele, adoptarea unei organigrame administrative, cu specialiști consacrați, precum și o evaluare privind viitoarele secții din cadrul clubului. De asemenea, va fi întocmit un proiect de buget cu venituri şi cheltuieli care să satisfacă nevoile clubului în ceea ce priveşte o activitate continuă şi susţinută, precum și identificarea unor potențiali parteneri.

Prin strategia de comunicare și promovare, CSM Constanța își propune să devină un club recunoscut la nivel național și internațional și de asemenea, prin sportivii și echipele de performanță dar și prin organizarea de evenimente, să ajute la promovarea orașului, se mai menționează în comunicat.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii