CSM Constanța Totul despre proiectul de hotărâre de CLM privind aprobarea achiziţiei serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică (DOCUMENT)
CSM Constanța: Totul despre proiectul de hotărâre de CLM privind aprobarea achiziţiei serviciilor de consultanţă,


Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară cu convocare de ȋndată, vineri, 21 februarie 2025, la ora 15.30.
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință, iar pe ordinea de zi se află un singur proiect, inițiator fiind primarul Vergil Chițac:
Proiect de hotărâre nr. 69/2025 privind aprobarea achiziţiei serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică ȋn vederea apărării intereselor Clubului Sportiv Municipal Constanţa.
Valoarea estimată maximă a prezentei achiziții este de 200.000 lei fără TVA pentru cinci luni.
Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, este împuternicit să semneze contractul având acest obiect.
După cum se arată în referatul de aprobare, în prezent, activitatea de reprezentare a instituției în fața instanțelor de judecată nu este asigurată față de încetarea prin ajungere la termen a contractului de asistență juridică anterior încheiat.
„Având în vedere complexitatea activității Clubului Sportiv Municipal Constanța, care implică gestionarea unor aspecte jurifice diverse – de la încheierea și executarea contractelor, soluționarea litigiilor și respectarea reglementărilor specifice domeniului sportiv, până la interacțiunea cu autoritățile și instituțiile publice – precum și numărul mare de litigii și termene de judecată aferente, se impune achiziționarea de servicii de consultanță juridică permanentă, asistență și reprezentare juridică. Aceste servicii sunt necesare pentru asigurarea securității și protecției juridice a clubului, prevenirea riscurilor care ar putea afecta buna sa funcționare și bugetul instituției, întărirea capacității de răspuns, precum și creșterea preciziei și acurateței în redactarea actelor juridice și formularea apărării judicioase, astfel încât interesele clubului să fie reprezentate cu succes în fața instanțelor de judecată“, menționează sursa citată.
Contractul de prestări servicii se va încheia pentru o durată de cinci luni, care va intra în vigoare începând cu data semnării de către ambele părți și înregistrarea acestuia la sediul autorității contractante.
CSM Constanța a fost înființat prin HCL nr. 490/2021, funcționând în subordinea Consiliului Local al Municipiului Constanța, desfășurându-și activitatea cu respectarea dispozițiilor legale și a prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Local.
În Raportul de specialitate la hotărârea CL privind aprobarea achiziției serviciilor de consultanță ți reprezentare juridică se menționează că, fiind una dintre cele mai mari structuri sportive din România, CSM Constanța desfășoară o activitate complexă, ce implică numeroase aspecte juridice.
„Pentru buna desfășurare a activității clubului, este esențial să dispunem de servicii specializate de consultanță juridică, asistență și reprezentare juridică, din următoarele considerente:
Clubul încheie numeroase contracte, atât cu sportivii și antrenorii, cât și cu furnizorii de echipamente, servicii și alte resurse necesare activității. Contractele de activitate sportivă necesită o redactare clară și conformă cu legislația în vigoare, pentru a proteja interesele clubului și ale sportivilor. De asemenea, colaborările cu furnizorii trebuie gestionate cu atenție pentru a preveni posibile litigii comerciale. În absența unui departament juridic intern, există riscul ca anumite clauze contractuale să nu fie suficient de bine analizate, ceea ce ar putea avea consecințe negative asupra activității clubului.
Având în vedere situația economică dificilă prin care trece clubul și acumularea unor datorii, există riscul ca sportivii și colaboiratorii care nu și-au primit drepturile financiare la timp să inițieze acțiuni în instanță. În astfel de condiții, este imperios necesar să beneficiem de reprezentare juridică pentru a proteja interesele clubului și pentru a gestiona aceste litigii în mod profesionist. Lipsa unei apărări juridice adecvate ar putea duce la pierderea unopr procese și la creșterea poverii financiare a clubului“, se precizează în raportul de specialitate.
Obiectul contractului constă în principal în:
- Servicii de asistență și consultanță juridică, anticipat sau în vederea pregătirii procedurii judiciare, în cazul în care există indicii concrete și o probabilitate ridicată ca speța ce face obiectul contractului să facă obiectul unor noi astfel de proceduri;
- Asistarea sau reprezentarea părții la mediere / conciliere;
- Cereri introductive de instanță (de fond, căi de atac, proceduri spoeciale, etc);
- Reprezentare juridică în fața tuturor federațiilor naționale și internaționale pe remură de sport și comisiilor de specialitate din cadrul acestora și / sau curțiolor de arbitraj național și internațional;
- Asistență juridică și reprezentare în toate litigiile în care CSM Constanța este parte în fața instanșelor de judecată și în fața tuturor organismelor juridice și a instituțiilor publice;
- Redactarea documentelor în vederea desfășurării activității CSM Constanța, respectiv contracte, acte adiționale, hotărâri de consiliu local și administrație.
- Servicii de asistență și consultanță juridică, anticipat sau în vederea pregătirii procedurii judiciare: 1.700 lei fără TVA × 20 servicii;
- Instanță de fond: 1.500 lei fără TVA × 10 reprezentări;
- Cale ordinară de atac: 1.300 lei fără TVA × 10 reprezentări;
- Cale extraordinară de atac: 1.300 lei fără TVA × 7 reprezentări;
- Arbitraj: 2.500 lei fără TVA × 10 reprezentări;
- Formulare și semnarepuncte de vedere: 500 lei fără TVA × 50;
- Contestații: 900 lei fără TVA × 10;
- Asistarea sau reprezentarea părții la mediere /conciliere în spețele ce fac obiectul contractului: 1.000 lei fără TVA × 17 ședințe;
- Redactarea documentelor în nvederea desfășurării activității CSM Constanța, respectiv contracte, acte adiționale, Regulament de Ordine Interioare, Hotărâri de Consiliu Local și Administrație: 500 lei fără TVA × 100.
În acest moment, la CSM Constanța este în derulare o acțiune de audit, care, după cum a menționat Mihai Ochiuleț, „este departe de a se fi încheiat“.
În secțiunea DOCUMENTE, găsiți proiectul de hotărâre nr. 69/2025 privind aprobarea achiziţiei serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică ȋn vederea apărării intereselor Clubului Sportiv Municipal Constanţa.„Așteptăm să vedem cifrele exacte. Apoi va veni și Curtea de Conturi. După încheierea auditului, vom anunța rezultatele“, a anunțat Mihai Ochiuleț.
Citește și:
CSM Constanța
Mihai Ochiuleț - „Haideți să vă dau și cel mai recent exemplu despre cum redresăm Clubul“
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp