Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:27 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSS1 Constanţa Leonard Durău, campion naţional la atletism. E fiul fostului mare handbalist Cornel Durău!

ro

16 Mar, 2021 00:00 6344 Marime text
  • Leonard Durău a cucerit două medalii la faza finală a Campionatului Naţional de juniori 3 la atletism.
  • Leonard, dar şi fratele său mai mic, Eduard, sunt pregătiţi la CSS1 de soţii Oltean, Coculeana şi Ioan.
  • Maestru emerit al sportului, Cornel Durău e dublu medaliat olimpic şi a urcat pe podium şi la Campionatul Mondial.
 
Şi în familia fostului mare handbalist român Cornel Durău, medaliat olimpic şi mondial, aşchia nu a sărit departe de trunchi, astfel că duc numele familiei mai departe în sport cei doi copii, Leonard şi Eduard, care fac atletism la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Constanţa, fiind pregătiţi de soţii Oltean, Coculeana şi Ioan.
 
Cei doi fraţi Durău sunt de mare viitor, iar Leonard, fratele cel mare, a şi obţinut primele sale medalii naţionale. Şi ce medalii! Aur şi argint la faza finală a Campionatului Naţional de juniori 3 (sportivi cu vârsta de până în 16 ani), care s-a disputat la Bacău. Leonard a devenit campion naţional la triplusalt, cu 12,35 m (al doilea clasat realizând 12.07 m) şi vicecampion al României la săritura în înălţime, cu 1,66 m. Tânărul constănţean a concurat la Bacău şi la o a treia probă, săritura în lungime, la care, deşi nu a luat medalie, a ocupat o poziţie fruntaşă, locul cinci din 20 de competitori.
 

Şi-a îmbunătăţit performanţele anterioare

 
Performanţa lui Leonard Durău şi perspectivele acestuia au fost subliniate şi de antrenorii săi. „Leonard a evoluat foarte bine la Bacău, ţinând cont şi de contextul actual, cu această pandemie de coronavirus. Sunt primele sale medalii naţionale, Leonard păşind astfel cu dreptul într-o carieră pe care i-o dorim cât mai lungă şi mai fructuoasă. De subliniat că a ieşit locul doi pe ţară la săritura în înălţime în condiţiile în care, la Constanţa, se foloseşte puţin sectorul de înălţime. Îl vedem cu aptitudini pentru această probă şi ne-am dori să exerseze cât mai mult la sector. Are calităţi însă şi pentru triplusalt, o probă foarte grea”, a declarat Ioan Oltean. „La Bacău, Leonard şi-a îmbunătăţit performanţele anterioare, iar evoluţia sa este dătătoare de speranţe şi pentru Campionatul Naţional de probe combinate la juniori 3”, a precizat şi Coculeana Oltean. 
                            

 „Alerga ca un iepure în păpuşoi”

 
Născut în anul 2006, Leonard Durău este elev în clasa a opta la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa. Ioan Oltean povesteşte cum a venit Leo la atletism. „L-am întâlnit pe băiat pe plajă. L-am remarcat pentru că fugea foarte bine, ca un iepure în păpuşoi! Încet-încet, a venit şi la antrenamente, iar de vreun an am intensificat ritmul pregătirii, cu şedinţe zilnice. Este un sportiv cu certe calităţi, atât tehnice, cât şi fizice, care promite. Un băiat isteţ, de bun simţ. Evoluţia de la Campionatul desfăşurat la Bacău a fost şi o bună pregătire pentru Naţionalele de probe combinate. Eduard, fratele mai mic al lui Leonard, e şi el talentat, pregătindu-se actualmente în grupa de începători. Părinţii lor sunt foarte bucuroşi că fac sport şi îi susţin foarte mult”, a mai spus Ioan Oltean.
 

Jucător şi antrenor şi la Constanţa

 
Născut la Bechet, în judeţul Dolj, în anul 1957, Cornel Durău a început handbalul în anul 1972, la Şcoala Sportivă nr. 2 din Braşov. În 1975, s-a transferat la Universitatea Bucureşti, iar între 1976 şi 1988 a evoluat la Dinamo Bucureşti, cu care a cucerit două titluri naţionale. Următoarea echipă la care a evoluat a fost Hidrotehnica Constanţa (1988 - 1990), pentru ca din 1991 să joace în Spania, la formaţia Torrevieja, iar apoi în Germania, la o echipă din eşalonul secund. Şi-a încheiat activitatea de handbalist în 1995, iar o perioadă a activat şi în corpul tehnic al fomaţiei HCM Constanţa, Cornel Durău fiind stabilit de mai mulţi ani în oraşul de la malul mării.
 

E maestru emerit al sportului

 
Extremă de mare valoare, fostul handbalist a avut rezultate de vârf şi ca jucător la echipa naţională a României. Sub tricolor, a disputat 207 meciuri şi a marcat 435 goluri. A participat cu România la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Moscova 1980 şi Los Angeles 1984), la care tricolorii au obţinut medalia de bronz. De asemenea, Cornel Durău s-a clasat pe locul trei şi la Campionatul Mondial din anul 1990, din Cehoslovacia. A fost prezent la trei Campionate Mondiale, cucerind în 1983 Super Cupa Campionilor Mondiali şi Olimpici. Pentru rezultatele sale deosebite din handbal, Cornel Durău a primit titlul de maestru emerit al Sportului, iar in 2000 i-a fost conferită Medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a.
 
Sursa foto: Facebook (Coculeana Oltean)
 

Citeşte şi:
 
Atletă la CSS1 Constanţa
Roxana Constantin s-a accidentat la Naţionale. În ciuda problemelor medicale, a alergat în serii


HCM Constanta, victorii in amicale

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii