Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSS1 Constanţa Mihai Ghencea a câştigat Cupa României la scrimă. Eva Mateescu, pe locul secund, iar Luca Iliuţă - al treilea (galerie foto)

ro

19 Oct, 2021 00:00 3042 Marime text
 

 
  • În finala de la băieţi, Mihai Ghencea l-a învins cu 15-14, la capătul unui meci frumos, decis la ultimul asalt, pe George Petrache (CSA Steaua).   
  • La fete, Eva Mateescu a întâlnit-o în meciul pentru titlu pe Erica Badea (CSA Steaua), în faţa căreia a cedat cu 6-15.
  • În concursul băieţilor, la care au participat 34 de spadasini, un alt sportiv de la CSS1 Constanţa, David Pădureanu, a ocupat locul cinci.
 
Cupa României „SanoVita“ la scrimă, întrecere desfăşurată la Bucureşti, le-a adus rezultate frumoase, în întrecerile masculină şi feminină Under-15 la spadă, reprezentanţilor Constanţei.
 
Trei dintre sportivi, toţi de la CSS1 Constanţa (profesori, Ion Niţulescu şi Monica Marinescu) au şi urcat pe podium, astfel: Mihai Ghencea - locul 1, Eva Mateescu - locul 2, Luca Iliuţă - locul 3. „Multumim SanoVita şi Federaţiei Române de Scrimă pentru premii, dar şi pentru că, în aceste vremuri când nu ştim ce va fi mâine, aceşti copii practică sportul pe care îl iubesc şi au parte de competiţii!“, este mesajul CSS1 Constanţa. În finala de la băieţi, Mihai Ghencea l-a învins cu 15-14, la capătul unui meci frumos, decis la ultimul asalt, pe George Petrache (CSA Steaua).   
 
A revenit senzaţional!
 
„Un stelist a pierdut în fața lui… Ghencea! Constănțeanul Mihai Ghencea a cucerit Cupa României SanoVita la spadă masculin U15! El a avut un parcurs perfect de-a lungul întregii zile, reușind să adune zece victorii în grupă și pe tabloul principal, iar în semifinală să îl elimine pe Luca Iliuță (15-12). În finală, Mihai l-a înfruntat pe stelistul George Petrache, ajuns în ultimul act după un succes categoric cu David Baloi în semifinale (15-6). Finala dintre Mihai Ghencea și George Petrache a început sub semnul echilibrului, cei doi mergând cap la cap până la 5-5, când George a părut că se va desprinde în câștigător. Stelistul a condus cu 10-6 și 11-8, însă Mihai a revenit senzațional, punctând tușă după tușă și a egalat mai întâi la 11. George a condus apoi la câte o tușă, ajungând la 14-13. Mihai a replicat cu o tușă pentru egalare și apoi cu punctul câștigător, pentru 15-14 scor final. Astfel Cupa României SanoVita merge la Constanța, împreună cu Mihai Ghencea. Medaliile de bronz au fost câștigate de Luca Iliuță (CSȘ 1 Constanța) și David Baloi (CSȘ Steaua)“, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Scrimă.
 
David Pădureanu, pe locul cinci
 
În concursul băieţilor, la care au participat 34 de spadasini, un alt sportiv de la CSS1 Constanţa, David Pădureanu, a ocupat locul cinci, iar Teodor Gogu (CS Farul Constanţa, antrenor - Mihaela Ion) a fost al zecelea. Au urmat în ierarhie, în ordine, dintre constănţeni - Mihai Slave (CSS1), Vladimir Vasile (ACS Prima Spadă), Flavius Papp (CSS1), David Matei (CS Farul), David Maier (CSS1) şi Eduard Doicaru (CS Farul).
 

Concurs tare
 
La fete, Eva Mateescu a întâlnit-o în meciul pentru titlu pe Erica Badea (CSA Steaua), în faţa căreia a cedat cu 6-15. „În prima zi a Cupei României SanoVita, fetele de la spadă au avut parte de un concurs tare, în semifinalele căruia s-au înfruntat reprezentante ale unor cluburi din București, Constanța și Oradea. Erica Badea, de la CSȘ Steaua, a avut-o ca adversară pe Ana Poleucă, legitimată la CSA Steaua. A fost un meci dominat categoric de Erica, învingătoare la scor, 15-4. În a doua semifinală constănțeanca Eva Mateescu s-a impus cu 15-12 într-un meci dificil, împotriva Alexandrei Drăgan (LPS Bihorul Oradea). Finala i-a dat câștig de cauză Ericăi, care s-a aflat permanent la conducere și a câștigat cu 15-6, cucerind trofeul și medalia de aur a competiției. Bronzul a mers la Ana Poleucă (CSA Steaua) și Alexandra Drăgan (LPS Bihorul Oradea)“, este mesajul FRS.
 
Mara Ismăileanu a fost a noua
 
38 de scrimere au luat startul la spadă U-15, iar Mara Ismăileanu (CS Farul) a fost a noua. În continuare în clasament au urmat constănţencele: Casandra Rezeanu (CS Farul), Alexandra Cocoş (CSS1), Ana-Maria Tudorache (CS Farul), Irina Nicea (CSS1), Anaith Ciocan (CS Farul), Diana Tufan (CS Farul), Ioana Agbaş (CSS1), Clara Dulgheroiu (CS Farul), Miruna Ciobanu (CSS1), Irina Bănică (ACS Prima Spadă) şi Eva Menaef (CS Farul).
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Scrimă şi CSS1 Constanţa)

 
Citeşte şi:
 
Scrimă
Maria Stan, de la CSS1 Constanța, a urcat pe podium la Cupa României la spadă (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii