Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSV 2004 Tomis riscă să fie sancţionată de Federaţia Română de Volei

ro

12 Feb, 2011 00:00 1629 Marime text
csvtomis.jpgFormaţia feminină de volei CSV 2004 Tomis Constanţa ar putea fi sancţionată de Federaţia Română de Volei după ce, la meciul din etapa a XV-a cu CSM Bucureşti, încheiat cu victoria constănţencelor, scor 3-0, a încălcat regulamentul competiţiei interne folosind cinci sportive extracomunitare pe teren.

Regulamentul Campionatului Naţional al Diviziei A1 pentru anul competiţional 2010 - 2011 prevede, la capitolul V, că "în privinţa jucătorilor de altă naţionalitate, echipele pot avea în componenţa lor un număr nelimitat de jucători străini, dar în teren pot fi maximum patru jucători". Şeful Comisiei de Competiţii din cadrul Federaţiei Române de Volei, Angeluş Cotoanţă, a declarat pentru topvolei.ro că asupra acestei probleme se va lua o decizie marţi. În aceeaşi situaţie se mai află o altă echipă feminină din Divizia A1, Dinamo Bucureşti, care a folosit cinci jucătoare străine în meciul disputat împotriva Ştiinţei Bacău, din etapa a XIV-a a Diviziei A1.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii